Ziua Națională a României a fost marcată prin rugăciune la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava

La ceas de sărbătoare pentru românii de pretutindeni, 1 decembrie 2024, când ne amintim despre lupta, dragostea și râvna strămoșilor care s-au jertfit pentru dreapta credință și pentru integritatea poporului nostru, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” s-au înălțat rugăciuni de mulțumire pentru ajutorul primit de la Dumnezeu în ceea ce a însemnat un pas important spre desăvârșirea demnității naționale a poporului român.

În Duminica a XXXI-a după Pogorârea Sfântului Duh, cunoscută și drept Duminica Vindecării orbului din Ierihon, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur pe un podium special amenajat în incinta mănăstirii care adăpostește moaștele întregi ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, împreună cu un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte slujitori ai mănăstirii și clerici de la Centrul Eparhial, precum arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ.

La împlinirea a 106 de ani de la Marea Unire, moment deosebit din istoria poporului român, la Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava” și în întreg cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost săvârșite slujbe de mulțumire, dar și de pomenire a făuritorilor Marii Uniri, precum și a eroilor români din toate timpurile, care s-au jertfit pentru popor, credință și țară.

În cea de a treia duminică din Postul Nașterii Domnului, răspunsurile liturgice au fost date de Corala mixtă a Catedralei Arhiepiscopale. În cadrul slujbei, la momentul rânduit, diaconul Constantin Cătălin Toma a primit hirotonia întru preot pe seama Mănăstirii „Intrarea Maicii Domnului în Biserică” din Rădăuți.

În momentul împărtășirii clericilor, cuvântul de învățătură a fost rostit de pr. Modest Dănuț Boiciuc de la Parohia „Sfântul Andrei” din Suceava. Sfinția Sa a explicat înțelesul duhovnicesc al textului Sfintei Evanghelii rânduit a se citi în această zi, în care este relatată minunea săvârșită de Însuși Mântuitorul Iisus Hristos, vindecarea orbului din Ierihon, care scoate în evidență două teme contrastante și profunde, orbirea trupească și orbirea duhovnicească.

„În timp ce orbirea trupească îl împiedică pe om să vadă lumea exterioară, orbirea duhovnicească îl înstrăinează de Lumina lui Hristos Care este, știm, Calea, Adevărul și Viața.” În încheiere a fost punctată importanța smereniei, a bunătății și a ascultării în desăvârșirea iubirii.

Ierarhul i-a mulțumit părintelui oaspete pentru cuvânt și a amintit că pe site-ul eparhiei pot fi lecturate o exegeză la evanghelia zilei, „Doamne, nu vreau doar să văd, ci să Te văd!” și un cuvânt la sărbătoarea de astăzi, Marea Unire de la 1918 – alfa și omega unei Românii împlinite doar pentru o vreme, însoțit de un Decalog dedicat Zilei Naționale a României. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus în atenție și cartea „Minunile – revelații ale Sfintei Treimi în Sfânta Scriptură”, în care oferă o perspectivă largă și o exegeză extinsă a lucrărilor minunate surprinse în paginile Vechiului și Noului Testament.

În continuare, întâistătătorul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților a prezentat Decalogul la Duminica a XXXI-a după Rusalii (Vindecarea orbului din Ierihon) în care îndeamnă „la însoțirea rugăciunii noastre cu credința nestrămutată în Dumnezeu, pentru a păstra nestins în inimă dorul după El și a ne învrednici să Îl vedem și Aici, și Dincolo!”.

După Sfânta Liturghie, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a oferit Ordinul „Crucea Bucovinei”, cea mai înaltă distincție a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, doamnei doctor Laura Liliana Șuiu, textul gramatei fiind citit de pr. Constantin Ciprian Blaga, consilier al Sectorului Cultural al Eparhiei. Prin distincțiile oferite pe tot parcursul acestui an, declarat de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române ca An omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor în Patriarhia Română, Înaltpreasfinția Sa a dorit să își exprime prețuirea și recunoștința pentru implicarea domniilor lor în viața comunității, atât prin săvârșirea actului medical cu profesionalism și generozitate, pentru vindecarea celui aflat în suferință, cât și pentru promovarea și susținerea valorilor creștin-ortodoxe, la catedră, în instituțiile spitalicești sau în viața personală.

Chiriarhul locului a anunțat apoi că în perioada 4-7 decembrie 2024 va avea loc Simpozionul Național „Dimensiunea teologică, culturală și spirituală a operei Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul”, eveniment omagial organizat la împlinirea a 100 de ani de la nașterea Episcopului-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Preasfințitului Părinte Gherasim Putneanul, și a două decenii de la strămutarea sa la cele veșnice. La data de 6 decembrie, ziua în care ierarhul a trecut la Domnul, se vor face slujbe de pomenire la Mănăstirea Cămârzani, ctitoria sa de suflet și locul în care este înmormântat, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava și la Mănăstirea Putna, locaș în care Preasfințitul Părinte Gherasim a împlinit ascultarea de stareț. Totodată, a fost anunțat faptul că „în amintirea Preasfinției Sale i s-a republicat opera și, ca noutate, s-a făcut un volum de evocări și s-au publicat toate jurnalele, patru volume cu astfel de notări ale părintelui episcop”.

Pentru ca bucuria și pacea sufletească să fie depline, după ce au fost binecuvântați de către părintele arhiepiscop, cei prezenți s-au închinat la moaștele Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava, grabnic ajutător și făcător de minuni, cunoscut apărător al credinței și mijlocitor înaintea Tronului lui Dumnezeu, aflate în această perioadă în paraclisul așezământului monahal.

În continuare, în „Piața Tricolorului” din Municipiul Suceava a avut loc o serie manifestări dedicate Zilei Naționale a României. La Monumentul Eroilor „Bucovina Înaripată”, după primirea oficialităților și intonarea Imnului Național al României, a avut loc o slujbă de Te Deum săvârșită sub protia arhim. Serafim Grigoraș, stareț al Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, înconjurat de preoți și diaconi, în cadrul căreia au fost pomeniți făuritorii Marii Uniri din anul 1918, când la Alba Iulia Marea Adunare Națională a decis unirea Transilvaniei cu România.

„La celebrarea Zilei Naționale a României – 1 decembrie, ce amintește de procesul istoric al desăvârșirii statului național român, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a alcătuit un Decalog în care îndeamnă la întipărirea în minte și în inimă a modelului și convingerii făuritorilor Unirii că istoria neamului este replicată de fiecare român în istoria slujirii personale a patriei, chiar până la sacrificiu.”

Irina Ursachi