ZIUA CULTURII NAȚIONALE a fost marcată, ca în fiecare an, la Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei” din Suceava, printr-o serie de manifestări care au debutat luni, 15 ianuarie 2024, începând cu ora 10.
A devenit tradiție la Seminarul sucevean ca în ziua de 15 ianuarie să fie oficiată slujba de pomenire pentru sufletul poetului nostru național, MIHAI EMINESCU și a tuturor celor dintr-un neam cu dânsul. La ora 10, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcopul-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, însoțit de directorul Seminarului, arhid. prof. dr. Bogdan-Mihai Hrișcă, alături de un sobor de preoți profesorii și diaconi, în prezența elevilor seminariști s-au rugat împreună pentru cei trecuți în veșnicie din familia Eminovici.
În continuare, elevii seminariști din clasele a XI-a și a XII-a, îndrumați de prof. Mirela Griguță au prezentat participanților, în cadrul Sesiunii de referate și comunicări „Gândirea religioasă a lui Eminescu” lucrările redactate.
Momentul poetic multilingv „The one and only Eminescu”, pregătit de elevii clasei a XI-a, coordonați de prof. Georgeta Nistor a închis seria activităților desfășurate în Paraclisul Seminarului.
Mai apoi, în Sala ROSE a Seminarului Teologic a avut loc Conferința „EMINESCU și BUCOVINA”, susținută de dr. Alexandru Ovidiu Vintilă, președintele Societății Scriitorilor din Bucovina și redactorul-șef al revistei „Bucovina literară”.
Cu prilejul Zilei Culturii Naționale au mai fost organizate o expoziție de grafică, în care au fost ilustrate versuri din creația eminesciană, pregătită de elevii seminariști coordonați de prof. Livia Teodora Țebrean și o expoziție de carte realizată prin osteneala pr. prof. Marian Dolhascanu, bibliotecarul Seminarului. Ambele expoziții reunite generic sub titlul „Opera eminesciană în imagini” au fost amplasate în holul central al școlii.
prof. Griguță Mirela
Seminarul Teologic Liceal Ortodox „Mitropolitul Dosoftei”