La ceas de vecernie, credincioșii prezenți la Mănăstirea Bogdana, cea dintâi ctitorie mușatină și cea mai veche biserică de zid din Moldova, s-au bucurat de un eveniment cultural-artistic deosebit, prilejuit de împlinirea a 104 ani de la unirea Bucovinei cu România.
Concertul de muzică bizantină, organizat de Primăria Municipiului Rădăuți, în colaborare cu Mănăstirea Bogdana, a avut loc în paraclisul mănăstirii, așezat sub ocrotirea Sfântului Ierarh Leontie.
Evenimentul care a marcat Ziua Bucovinei a avut ca invitați speciali Corul Academic „Psalmodia” al Universității Naționale de Muzică București și Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale din Suceava.
Concertul, prezentat de domnul Costel – Ovidiu Foca, director al Casei de Cultură din Rădăuți, a debutat cu prelegerea prof. univ. dr. Gheorghe Onișoru de la Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, intitulată „Moștenirea Mușatină”.
A urmat momentul susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, dirijat de arhid. Ilie Leonte și coordonat de arhid. Nifon Baciu. Corul a fost constituit în luna noiembrie a anului 2020, la iniţiativa şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor. Membrii acestuia sunt slujitori ai Catedralei Arhiepiscopale, preoţi şi diaconi, cu studii teologice şi conservator. În cadrul concertului au interpretat cântări specifice perioadei Postului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos, precum și colinde și cântece de stea.
Corul Academic „Psalmodia” al Universității Naționale de Muzică București, dirijat de asist. cercet. dr. Cătălin Cernătescu, a interpretat o serie de cântări bizantine și colinde de Crăciun. Corul, înființat în anul 1988 la inițiativa arhid. prof. univ. dr. Sebastian Barbu – Bucur, are ca scop recuperarea muzicii românești de tradiție bizantină și promovarea unui model interpretativ autentic.
De momentele emoționante și de aleasă trăire duhovnicească s-au bucurat credincioși ai municipiului, obștea Mănăstirii Bogdana și clerici din cadrul Protopopiatului Rădăuți, între care protoiereul Ionel Constantin Maloș.
În încheiere, arhim. Irineu Lichi, stareț al mănăstirii și gazdă a evenimentului, le-a mulțumit tuturor celor care s-au implicat în buna desfășurare a concertului, iubitorilor de muzică bizantină, invitaților speciali, precum și Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, pentru binecuvântare.