Manifestările prilejuite de împlinirea a 104 ani de la reîntregirea României prin unirea cu Bucovina, în anul 1918, a fost prilej de împreună rugăciune în întreaga Arhiepiscopie a Sucevei și Rădăuților.
Cinstirea Eroilor Neamului prin înălțarea rugăciunilor pentru sufletele celor care s-au jertfit pentru patrie reprezintă o exprimare a recunoștinței și dragostei pe care instituțiile organizatoare, alături de eparhia noastră, le arată la ceas aniversar.
La Parohia „Nașterea Maicii Domnului” din Suceava a fost inaugurat Monumentul „Turnul Unirii”, din cadrul Ansamblului arhitectural „In Memoriam”, în prezența reprezentanților autorităților locale și a unui sobor de preoți și diaconi, condus de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.
Ierarhul a săvârșit o slujbă de pomenire pentru sufletele eroilor căzuți în luptele pentru apărarea pământului străbun și a rostit un cuvânt despre importanța evocării cu recunoștință a tuturor eroilor români care s-au jertfit pentru libertatea, unitatea și demnitatea poporului român.
A urmat momentul solemn al depunerii coroanelor de flori din partea instituţiilor şi asociaţiilor participante, nu înainte de rostirea alocuțiunilor organizatorilor și invitaților prezenți, între care oficialități județene și locale. Alături de cuvintele de mulțumire adresate tuturor celor implicați în buna desfășurare a evenimentului, au fost evidențiați binefăcătorii și toți cei care s-au implicat în ridicarea monumentului eroilor, prin oferirea unor diplome și a medaliei aniversare, de către pr. Viorel Ioan Vârlan, paroh al Bisericii „Nașterea Maicii Domnului”.
Reprezentanți ai instituțiilor publice locale, județene și centrale, dar și invitații speciali au vorbit despre rolul jertfei românilor de acum mai bine de 100 de ani pentru noi, cei de astăzi, despre importanța moștenirii lăsate de înaintași și nevoia transmiterii acesteia generațiilor următoare, precum și despre respectul pentru veteranii de război. Între aceștia s-au numărat Gheorghe Flutur, Președintele Consiliului Județean Suceava, Ion Lungu, primarul Municipiului Suceava, Constantin Daniel Cadariu, Ministrul Antreprenoriatului și Turismului, Doina Iacoban, subsecretar de stat, și Alexandru Moldovan, Prefect al Județului Suceava.
La final, Grupul Vocal-Tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” al Liceului Tehnologic „Ion Nistor” – Vicovu de Sus, a susținut un moment artistic deosebit, interpretând cântece patriotice, închinate întregului neam românesc, amintind astfel de lupta, dragostea și râvna strămoșilor care s-au jertfit pentru dreapta credință.
Lucrările la monumentul închinat eroilor şi foştilor deţinuţi politici ai țării noastre au început în 2018, anul centenar, și au fost încheiate în 2020, la împlinirea a 100 de ani de la Conferința de la Trianon, când a fost semnat tratatul cunoscut ca „Marele act al Unirii”, prin care s-a recunoscut România reîntregită. Potrivit inițiatorilor proiectului, cele trei fațete ale turnului reprezintă cele trei provincii românești: Moldova, Transilvania şi Ţara Românească.
Ziua Bucovinei a fost celebrată și la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava, unde a fost săvârșită o slujbă de Te Deum de către un sobor de preoți și diaconi, sub protia pr. Constantin Oprea, consilier eparhial în cadrul Sectorului Cultural al Centrului Eparhial.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu”, dirijat de arhid. Ilie Leonte.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, către toate unitățile de cult din cuprinsul Eparhiei Sucevei și Rădăuților s-a transmis recomandarea de a înălța în această perioadă rugăciuni pentru sufletele înaintașilor noștri, eroii neamului românesc, având în vedere legătura dintre Ziua Bucovinei, celebrată la 28 noiembrie, ziua de cinstire a Sfântului Apostol Andrei, și ziua de 1 Decembrie – Ziua Unității Naționale.
Irina Ursachi