Ca să ajungi în cerul cel mai presus de lume, trebuie mai întâi să treci pe aici, pe la Schitul Sfântul Nectarie, ridicat în vârful muntelui Bârnărel. Aici este poarta cerului și locul împlinirilor, căci fiecare Altar înălțat lui Dumnezeu reprezintă o poartă spre cer ce ajută la mântuirea sufletelor credincioșilor! Chiar dacă drumul este mai dificil uneori, sfatul spiritual pe care îl primești, dar mai ales sfințenia locului, te schimbă total. Monahii sunt primitori și deschiși și-i povățuiesc cu drag pe cei care cer un sfat.
Slujba hramului secundar al bisericii, în cinstea Înălțării Domnului (Ziua Eroilor), a cărei pomenire a fost în ziua de joi 2 iunie a.c., s-a oficiat în mod festiv (din motive obiective ce țin de ziua calendaristică) în ziua de 4 iunie a.c., pentru că fiind sâmbătă, cât mai mulți credincioși să poată veni, să participe, să se roage, să se bucure de acest luminos praznic. Cu ajutorul Bunului Dumnezeu, această sărbătoare a Bisericii a fost și acum prilej de mare bucurie duhovnicească.
Hramul este cea mai mare sărbătoare a bisericii și se serbează cu mare fast și solemnitate, deoarece te obligă să actualizezi trecutul cu toate ale lui, să comemorezi pe cei ale căror nume au rămas întipărite în lista ctitorilor și a ostenitorilor, dar și pe cei necunoscuți care, după putința lor au săvârșit sacrificii pentru ființarea lăcașului. Multe biserici au un hram principal și unul secundar, la fel având și Schitul „Sfântul Nectarie”, cel care a fost ridicat în anul 2015 pe muntele care are la poalele sale municipiul Vatra Dornei.
Zidirea pe muntele Bârnărel a acestei biserici, poartă deschisă către cer, se datorează ctitorului său, Ion Odochian, om simplu, cu frică de Dumnezeu, care, după cum relatează apropiații săi, a avut un vis în care i s-a arătat Sfântul Nectarie care i-a spus, arătând către munte: Vezi Ioane câți eroi sunt pe Bârnărel? Să faci acolo o mănăstire în cinstea lor! Aceasta a fost și ultima sa dorință, care a fost respectată de către urmași, biserica zidită pe terenul donat de acesta având hramul principal „Sfântul Nectarie de la Eghina” și hramul secundar Înălțarea Domnului (Ziua Eroilor), întrucât a fost edificată în memoria ostașilor căzuți în timpul războiului, ca loc de pioasă închinare și aducere aminte a jertfei eroilor din bazinul Dornelor, a tuturor martirilor neamului românesc, de aici și de pretutindeni.
Biserica a ales sărbătoarea Înălțării Domnului ca zi de pomenire a eroilor pentru a ne învăța că există o legătură tainică între Crucea suferințelor, Învierea și Înălțarea Mântuitorului Iisus Hristos și jertfa eroilor neamului. Sfântul Sinod a hotărât în anul 1920 și a consfințit în anii 1999 și 2001, ca această sărbătoare să fie prilej de pomenire a eroilor neamului românesc și sărbătoare națională bisericească. Pomenirea aceasta este o datorie din partea noastră ca recunoștință adusă lui Dumnezeu pentru jertfelnicia celor care s-au luptat pentru apărarea credinței și a patriei strămoșești, pentru libertatea și demnitatea poporului român ca fiind daruri de la Dumnezeu” așa cum spunea Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române.
Au participat la sărbătoarea hramului zeci de credincioși care s-au adunat dis de dimineață la slujba religioasă oficiată de către viețuitorii Schitului Sfântul Nectarie, Protosinghel Nectarie Jacotă, egumenul așezământului monahal, ieromonah Porfirie Monac și părintele Arsenie Grosu alături de alți clerici sosiți din împrejurimi: pr. Șandor Filuț / Cozănești, pr. Agavriloaei Cristian / Capelă Spital Municipal Vatra Dornei, pr. Țarcă Bogdan/ Neagra Șarului, pr. Antoni Emilian/ Șarul Dornei, pr. Petrovici Ovidiu / Panaci, pr. Ionel Roman / Glodu, Diacon Gheorghe Iacob, Pr. Dumitru Mândrilă / C-lung Moldovenesc, Ieroschimonah Teofil Boian / Schitul Sunători, Protosinghel Macarie Olărean/ M.rea Piatra Tăieturii, pr. Bârgovanu Iulian și corul condus de către acesta.
La momentul rânduit al Sfintei Liturghii, PC Pr. Dumitru Mândrilă a rostit cuvântul de învățătură. Alături de enoriași, la slujbă a participat și primarul Ilie Boncheș, deputatul Frunze Petru din Republica Moldova (Partidul Acțiune și Solidaritate), precum și alte oficialități din împrejurimi.
După săvârșirea Sfintei Liturghii, a fost oficiată Slujba Parastasului pentru eroi. În cuvântul rostit la monumentul ridicat în amintirea lor, PC Pr. Iosif Răchiteanu a remarcat atmosfera de bună înțelegere care a existat, mai ales în timpul Primului Război Mondial, în Bucovina, unde au conviețuit în pace 11 etnii cu 9 confesiuni religioase,
Din partea Asociației Scriitorilor și Artiștilor din Tara Dornelor au participat Paraschiva Abutnăriței, col (r) Ioan Abutnăriței și Paul Brașcanu, care a întocmit și un scurt istoric al locurilor și al așezământului monahal, lucrare ce urmează a fi lansată în curând, după ce va primi binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților.
La final toţi credincioşii prezenți au primit pachete cu alimente, pregătite special pentru această zi.
Îi îndemnăm pe cei care vor citi aceste rânduri să sprijine după inima și puterile lor această mănăstire, pentru că și aici se află îtotdeauna oameni în rugăciune, stâlpi duhovnicești alături de care și noi să trăim bucurii cerești, pe care să le transmitem tainic generațiilor următoare.
Locul acesta e ca un tărâm fermecat de unde oamenii pleacă cu credința că minunile se întâmplă. Cu ocazia acestui luminos praznic, am văzut că Dumnezeu face deseori minuni prin oamenii care-L primesc cu seninătate în inimile lor.
Mulţumim Bunului Dumnezeu pentru că ne-a ajutat şi anul acesta cu toate cele necesare acestui praznic, mulțumim smerit şi cu dragoste fraților preoți prezenți pentru bucuria şi onoarea pe care ne-au făcut-o, binecuvântând sărbătoarea noastră cu prezenţa sfințiilor lor şi nădăjduim să reuşim în continuare să aducem bucurie duhovnicească credincioşilor care ne trec pragul. Personal, considerăm că a fost un moment de înălţare spirituală şi suntem convinși că fiecare participant s-a simţit cu sufletul mai aproape de Dumnezeu.
Dumnezeu să-i ierte pe cei pomeniți astăzi! Dumnezeu să-i odihnească pe eroii neamului care s-au jertfit pentru slava sfintei noastre biserici și pentru apărarea țării noastre. Amin!