Prin milostivirea Bunului Dumnezeu, atât suferințele și neputințele trupului, cât și cele ale sufletul își pot găsi alinare prin închinarea la sfintele odoare făcătoare de minuni ale Bisericii lui Hristos, puterea tămăduitoare a cinstitelor icoane și a sfintelor moaște fiind unul dintre nenumăratele daruri ale Tatălui Ceresc.
Un astfel de odor de mare preț, icoana Maicii Domnului de la Catedrala Mitropolitană din Cluj, pictată în anul 1673 de preotul Luca din Iclod, va poposi în perioada 19-21 mai 2023 în Parohia Straja II din Protopopiatul Rădăuți, Județul Suceava.
Este continuată în acest fel o frumoasă tradiție, împământenită în Parohia „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din această localitate bucovineană, ca la hramul bisericii să se organizeze un moment deosebit pentru credincioși prin aducerea spre închinare a unor astfel de daruri.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, cu acordul Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul României, și al Înaltpreasfinţitului Părinte Andrei, Mitropolitul Clujului, Maramureșului și Sălajului, vineri, 19 mai 2023, în jurul orei 13:00, icoana Maicii Domnului făcătoare de minuni de la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca va ajunge în Eparhia Sucevei. Aceasta va fi întâmpinată la biserica Parohiei Straja I de către un sobor de preoți și diaconi condus de pr. Constantin Oprea, consilier cultural eparhial, și va fi purtată în procesiune până la biserica Parohiei Straja II.
Icoana Maicii Domnului cu Pruncul va fi așezată spre închinare la loc de cinste în biserica parohială, într-un baldachin special pregătit, după care va fi săvârșită Taina Sfântului Maslu, de la ora 18:00.
Programul liturgic va continua sâmbătă dimineața cu slujba Utreniei și cu săvârșirea Sfintei Liturghii alături de pomenirea celor adormiți, iar seara, începând cu ora 18:00 va fi oficiată slujba Privegherii în cinstea ocrotitorilor bisericii.
Duminică, 21 mai 2023, de la ora 8:00 va fi oficiată slujba Acatistului Sfinților Împărați Constantin și Elena și a Acatistului Maicii Domnului, în semn de recunoștință și dragoste pentru cea care este grabnic ajutătoare pentru cei care înalță rugăciuni cu smerenie.
Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie arhierească va fi săvârșită începând cu ora 9:30 de Preasfințitul Părinte Macarie, Episcopul Ortodox Român al Europei de Nord, alături de un numeros sobor de preoți și diaconi, iar răspunsurile liturgice vor fi oferite de Corala Ciprian Porumbescu.
Luni dimineața, 22 mai, icoana Maicii Domnului și delegația care o însoțește se vor întoarce la Catedrala Mitropolitană din Cluj.
În aceste zile de bucurie credincioșii din împrejurimi sunt așteptați să se închine cu evlavie la icoana prin care Maica Domnului a săvârșit nenumărate minuni. De-a lungul timpului odorul a lăcrimat în mai multe rânduri, potrivit mărturiilor consemnate de credincioși.
Icoana a fost zugrăvită de preotul Luca, cel care a pictat și cunoscuta reprezentare a Maicii Domnului de la Mănăstirea Nicula.
Potrivit inscripției, aceasta a fost pictată în anul 1673 special pentru biserica din localitatea Ilişua, județul Bistriţa-Năsăud:„Robul lui Dumnezeu Matei şi soţia sa Aniţa şi copiii lui, Griga, Ştefan, Ioana, au făcut această icoană şi au dat-o la biserica Sfântului Ioan în satul Ilişua”.
Din anul 2011 Icoana Maicii Domnului cu Pruncul face parte din tezaurul Muzeului Mitropoliei Clujului, fiind mai apoi așezată spre închinare în Catedrala Mitropolitană cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Irina Ursachi
Program liturgic
Vineri, 19 mai
13:00 – Primirea Sfintei Icoane a Maicii Domnului, la Parohia Straja I;
14:00 – 15:00 Procesiune cu Sfânta Icoană de la Parohia Straja I la Parohia Straja II;
18:00 – Săvârșirea Tainei Sfântului Maslu.
Sâmbătă, 20 mai
8:00 – Slujba Utreniei;
9:30 – Sfânta Liturghie și pomenirea celor adormiți;
18:00 – Slujba Privegherii de hram.
Duminică, 21 mai
8:00 Acatistul Sfinților Împărați Constantin și Elena și Acatistul Maicii Domnului;
9:30 Sfânta Liturghie Arhierească;
18:00 Paraclisul Maicii Domnului.
Luni, 22 mai
8:00 – Acatist;
9:00 – Plecarea Icoanei spre Cluj-Napoca.