În ziua de 21 aprilie a.c., Excelenţa Sa David Saranga, ambasador al Statului Israel în România a efectuat o vizită privată în judeţul Suceava, vizită care a avut ca scop principal cunoaşterea unor monumente istorice bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Pe parcursul acestei vizite, Excelența Sa, a fost însoțit din partea Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de către P.C. Arhid. Vasile M. Demciuc și P.C. Pr. Constantin Oprea, consilieri eparhiali.
Domnul ambasador a exprimat recunoştinţă pentru primire, subliniind că în timpul misiunii sale diplomatice în România, a învățat limba română, a putut cunoaşte mai bine cultura, tradiţia şi spiritualitatea poporului român, explicând astfel şi motivaţia de ce a ales să viziteze judeţul Suceava. A menţionat faptul că Statul Israel are frumoase legături cu România, încă din perioada când pictorului Reuven Rubin, născut în România, devenea primul Ambasador al Israelului în țara noastră.
A amintit acest fapt întrucât primul ambasador al Statului Israel în România, a pictat la sfârșitul secolului al XIX-lea câteva tablouri ce reprezentau imagini din bisericile și mănăstirile din Bucovina.
Vizita Excelenței Sale a început la Mănăstirea Voroneț, apoi a continuat la Mănăstirile Moldovița, Sucevița și Putna. A apreciat în mod deosebit, modul în care aceste mănăstiri – monumente istorice, parte din ele incluse în Patrimoniul UNESCO, sunt conservate, viața monahală existentă și modul în care sunt valorificate piesele de patrimoniu expuse în muzeele mănăstirești.
Excelența Sa, a remarcat faptul că aceste monumente istorice sunt recunoscute pe plan internațional, o dovadă certă fiind conferirea în urmă cu 46 de ani de către FIJET a Premiului „Mărul de Aur”, expus la Muzeul Mănăstirii Moldovița.
La intrarea în incinta Mănăstirii Suceviţa a remarcat claritatea decorului pictural al bisericii, spaţialitatea incintei, privind cu mare atenţie spre Scara virtuţilor, afirmând că această scară înţeleasă de fiecare om ar trebui să-l influenţeze în sensul înţelegerii menirii omului în această lume și a remarcat în mod deosebit programul iconografic din camera mormintelor ctitorilor, unde a văzut zugrăvite scene din Vechiul Testament.
După vizitarea Mănăstirii Putna, a muzeului acestei mănăstiri și a atelierelor de pictură și restaurare, a subliniat cât de frumos ştie Biserica să păstreze valorile sale, valori care sunt o adevărată carte de identitate spirituală a poporului român.
După încheierea vizitei sale la câteva dintre monumentele istorice bisericeşti din cadrul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a transmis alese mulţumiri Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepicop al Sucevei și Rădăuților, și în mod special pentru ospitalitate pe care a întâlnit-o, pentru căldura cu care a fost primit în fiecare loc, sinceritatea şi frumuseţea dialogului, exprimându-şi dorinţa de a reveni să mai cunoască şi alte modele de frumuseţe materială şi spirituală create pe aceste locuri şi nu în în ultimul rând autoritatea morală a Bisericii în promovarea valorilor religioase.
22.04.2021
Consilier Cultural, Consilier Patrimoniu,
pr. Constantin OPREA Arhid. Vasile M. DEMCIUC