Textul este începutul unui mai lung pasaj ce descrie ultimele zile ale Mântuitorului Hristos înainte de moartea Sa. Pasajul cuprinde câteva teme și mesaje de mare importanță din punct de vedere exegetic și moral.
* Prima ar fi despre modul de viețuire al Mântuitorului Hristos
Ziua învăța în templu, iar noaptea o petrecea în rugăciune în Muntele Măslinilor. O viață dedicată în totalitate sfințirii. O pildă de urmat pentru toți cei ce cred în El. Ziua hrănea mulțimile cu cuvântul lui Dumnezeu, noapte se retrăgea în solitudine pentru rugăciune. ,,Este de datoria celor care caută liniștea și pacea să evite pe cât posibil mulțimea și agitația’’ (Sf. Chiril al Ierusalimului, Comentariu la Luca)
* Prezența și influența diavolului
Textul cuprinde o afirmație șocantă: ,,a intrat Satana în Iuda, cel numit Iscarioteanul’’. Constatăm faptul că nimeni nu este imun la ispită, nici chiar apostolii Mântuitorului Hristos. Pasajul ne arată că Satana este un dușman cât se poate de real, ce caută să împiedice planul lui Dumnezeu privind mântuirea umanității. Satana îl aduce pe Iuda în situația de a vinde pe Iisus autorităților iudaice, care îl vor condamna la moarte. Această trădare este de o mare gravitate și va genera consecințe istorice și spirituale colosale. Însă, în egală măsură, episodul arată și că planul divin nu poate fi zădărnicit de Satana, ci va fi împlinit prin jertfa lui Iisus.
Însă, de ce a fost Iuda cel care a căzut în ispita trădării? De ce nu altul dintre apostoli?
Se pare că, spre deosebire de ceilalți apostoli, care erau plini de credință și de dragoste pentru Hristos, Iuda slăbise din acest punct de vedere. Satana, cu experiența lui milenară de a înșela, a găsit fisura spirituală prin care a pus stăpânirea pe mintea lui Iuda. Analizând acest aspect, Sf. Ambrozie al Mediolanului scrie: ,,Diavolul […] tărbăcindu-l cu otrava grea a lăcomiei, a intrat în inima lui, a rănit calul și l-a doborât pe călăreț (n.n. în stoicism termenul tehnic pentru partea principală sau „centrul de comandă” a sufletului – heghemonikonul), pe care l-a îndepărtat de Hristos’’ (Despre patriarhi).
* Sărbătoarea Paștilor
Textul menționează apropierea Sărbătorii Azimelor, șapte zile de sărbătoare ce urmau celei mai importante sărbători a anului la evrei: Paștile (Pesach). Atunci – 14 Nisan (aprilie) se sărbătorea eliberarea poporului evreu din robia egipteană, conduși de Moise prin intervenția lui Dumnezeu. De Paști evreii sacrificau un miel fără cusur și mâncau carnea sa, cu pâine nedospită și ierburi amare (amintire a amărăciunii robiei de peste patru secole din Egipt). Cu sângele mielului sacrificat se stropeau ușile caselor, semn al protecției lui divine. Evanghelia arată că Iisus trimie pe apostolii Petru și Ioan să pregătească Paștile pentru El și ceilalți apostoli. În cadrul acestei ultime cine Iisus se revelează ca fiind ,,Mielul lui Dumnezeu’’, Cel care ia asupra sa păcatele lumii și le spală prin sângele Său vărsat pe cruce.
Evanghelia de azi constituie un pasaj bogat și profund. Descrie o perspectivă impresionantă asupra Mântuitorului Iisus, ca învățător, miel ce se sacrifică pentru păcatele umanității, rugător și mântuitor. Evanghelia ne invită să reflectăm la profundul sensul și neprețuita valoare a vieții și morții Sale, deoarece acestea ne deschid calea spre Dumnezeu și spre veșnicie. Suntem îndemnați să îl urmăm pe Hristos, să Îl ascultăm și să Îl mărturisim.
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
