„În vremea aceea, ieșind din templu Iisus, unul dintre ucenicii Săi I-a zis: Învățătorule, privește ce fel de pietre și ce clădiri! Dar Iisus a zis: vezi aceste mari clădiri? Nu va rămâne piatră pe piatră care să nu se risipească. Și șezând pe Muntele Măslinilor, în fața templului, Îl întrebau, de o parte, Petru, Iacov, Ioan și cu Andrei: spune-ne nouă, când vor fi acestea? Și care va fi semnul când va fi să se împlinească toate acestea? Iar Iisus a început să le spună: vedeți să nu vă înșele cineva. Căci mulți vor veni în numele Meu, zicând că sunt Eu, și vor amăgi pe mulți. Iar când veți auzi de războaie și de zvonuri de războaie, să nu vă tulburați, căci trebuiau să fie, dar încă nu va fi sfârșitul. Și se va ridica neam peste neam și împărăție peste împărăție, vor fi cutremure pe alocuri și foamete și tulburări vor fi. Iar acestea sunt începutul durerilor”.
Tema generală a pericopei este tripartită. Iisus îndeamnă ucenicii la veghere, perseverență și credincioșie, noțiuni importante în orice situație de criză spirituală. Deși considerat o bijuterie a arhitecturii iudaice, distrugerea templului fusese profețită în unele texte veterotestamentare.De pildă, în Zaharia 11, 1 citim: „Deschide, Libane, porțile tale, ca focul să mistuie cedrii tăi”. Metafora profetică asociază aici Libanul și Templul. Deși nu putem intra în detalii, sunt cunoscute astfel de echivalări metaforice între Liban și templu, iar părerea comună a exegeților e aceea că situația se referă la faptul că cedrii au fost utilizați la construirea Templului.
Mai departe, imperativul adresat ucenicilor de Iisus Domnul, „luați seama” are rol de a pune în gardă pe ucenici. Ei vor avea de înfruntat nu atât persecuția, deși aceasta va fi reală, cât pe cei care profesează învățături false, denaturând adevărul.
În limba greacă clasică, expresia ego eimi, înseamnă „eu sunt el”, sau, cum înțeleg unii exegeți, „eu sunt acela”, fără să aibă legătură, așa cum ar părea la prima vedere, cu autoidentificarea specifică în Vechiul Testament lui Dumnezeu „EU SUNT”, așa cum apare de mai multe ori, în special în literatura profetică (cf. Ieșirea 3, 14; Isaia 41, 4; 43, 10, 13).
În Noul Testament, de exemplu, avem mărturii că unele persoane au dorit să se autoidentifice cu Mesia, așa cum a fost Teuda, descris de fariseul Gamaliel că „zicea că este cineva” (cf. Faptele Apostolilor 5, 36-37).
Alte texte, unele aparținând istoricului Joseph Flavius, notează că un grup de „bărbați răi” au înșelat poporul spunând că au inspirația divină, conducându-i într-un ținut pustiu și pretinzând că Dumnezeu va interveni providențial pentru a-i elibera. Altă dată, o nouă revoltă, de această dată condusă de Simon bar-Kohba între 132-135 d. Hr. i-a adus acestuia, prin intervenția rabinului Akiba, porecla „fiul stelei”, deoarece rabinul îl identificase cu Mesia și aplicase asupra lui profeția „stelei” din Numeri 24, 17. O povestire rabinică ulterioară zice că rabinul Johanan ben Torta i-a răspuns lui Akiba astfel: „Akiba, iarba va crește din osul maxilarului tău și totuși fiul lui David nu va veni” (cf. van der Wude, Theological Dictionary of the New Testament, G. Kittel, G. Friedrich (edd.), vol. 9, Grand Rapids, Eerdmands, p. 523).
Ideea întregului pasaj se concentrează pe atitudinea adevăratului ucenic. El va trebui să se aștepte la tot felul de artificii înșelătoare, venite din partea unor oameni ai falsității, dar va trebui să-și cimenteze credința pe temelia cuvintelor neotestamentare, urmând mereu calea pe care a revelat-o Hristos, Domnul. Însă, cu toate acestea, adevărații ucenici, creștinii, au datoria de a-L aștepta pe Mesia rugându-se, fiind mereu conștienți de locul lor în istoria mântuirii. Pregătirea mai înseamnă și un discernământ serios și activ, capabil să cearnă cuvintele auzite și să separe adevărul de eroare. Mereu, în centrul credinței noastre trebuie să se afle Hristos și nu un lider uman!
Pr. Claudiu-Ioan COMAN