Cel mai mare cusur evidențiat de Hristos vis-a-vis de evreii contemporani Lui, fariseii mai ales, a fost, fără îndoială, prefăcătoria, formalismul. Deși până la Întruparea Sa transmisese prin numeroși prooroci acest mesaj (la profetul Isaia găsim poate cea mai aspră ceartă: ,,Nu mai călcați în curtea templului Meu! Nu mai aduceți daruri zadarnice! Tămâierile Îmi sunt dezgustătoare…adunările de la sărbători nu le mai pot suferi. Însăși prăznuirea voastră e nelegiuire!…Când ridicați mâinile voastre către Mine, Eu Îmi întorc ochii aiurea, și când înmulțiți rugăciunile voastre, nu le ascult….Nu mai faceți rău înaintea ochilor Mei. Încetați odată!” – Is. 1, 11-15), lucrurile nu se amelioraseră.
Mai mult, Hristos le spune foarte direct fariseilor faptul că ceea ce în percepția oamenilor este drept, exemplar (,,vă faceți pe voi drepți înaintea oamenilor’’), nu este identic cu modul în care judecă Dumnezeu lumea. Oricît de drepți se străduiau să pară, Dumnezeu le știa gândurile ascunse. Orice se face având ca resort sau scop orgoliul personal, mândria, nu va fi primit de Dumnezeu și nici nu va dăinui. Ispita de a se evidenția pe sine și nu pe Hristos este o capcană în care se poate cădea ușor, mai ales pentru cei ce se află în poziții în care pericolul îndrăgostirii de propria imagine sau poveste este mai mare.
Mai departe Hristos amintește de Lege și prooroci, perioada Vechiului Testament, perioadă în care, prin prooroci, Dumnezeu a vorbit adesea, profetic, tipologic, despre timpurile mesianice, când Hristos își va desfășura mult așteptata activitatea mântuitoare între oameni. Acea intrare în Împărăție se referă la schimbarea vieții personale astfel încât să pregustăm încă de aici fericirea comuniunii cu Dumnezeu în Împărăția Sa. Acest proces a necesitat dintotdeauna efort, ,,stăruință’’, prin lupta cu piedici felurite provenite fie de la puterile demonice fie de la propriile slăbiciuni.
Ce vrea să spună Hristos prin faptul că ,,mai lesne este să treacă cerul și pământul decât să cadă o cirtă din Lege’’?
Cirta este unul din măruntele semne grafice ale alfabetului limbii biblice, iar amintirea ei aici este o metaforă prin care Hristos arată că cele profețite despre viața, pătimirea, moartea și învierea Sa se vor împlini în cel mai mărunt amănunt. ,,Prin umbre și tipuri, Legea vestise că El va merge până la primirea morții trupești pentru a mântui lumea și, prin învierea Sa din morți, să biruie stricăciunea’’ (Sf. Chiril al Alexandriei, Comentariu la Luca).
Urmează subiectul divorțului. Hristos întărește răspunsul la întrebarea dacă se cuvine ca soțul să își lase soția din motiv de infidelitate (sau alte motive). Pornind de la textul ,,De va lua cineva femeie și se va face bărbat ei, dar ea nu va afla bunăvoință în ochii lui, pentru că va găsi el ceva neplăcut la ea, și-i va scrie carte de despărțire, i-o va da la mână și o va slobozi din casa sa’’’ (Deuteronom 24,1) rabinii au interpretat motivul pentru care un bărbat putea divorța în două moduri: unii (școala lui Rabbi Shammay) susțineau că singurul motiv pentru divorț era infidelitatea conjugală (adulterul), alții (școala lui Rabbi Hillel) considerau că motivele puteau fi mult mai multe și mai puțin grave. Iisus nu se lasă însă antrenat în aceste dispute, ci este foarte tranșant, aratând că este total împotriva divorțului.
Importanța monogamiei în creștinism se poate constata încă din zorii umanității. Dumnezeu creează primii doi oameni bărbat și femeie, arătând prin aceasta care este calea firească de viețuire a celor doi. Dacă ar fi fost voia Sa, ca bărbatul să aibă mai multe femei (ex. poligamia practicată în Islam) sau să divorțeze oricând pentru a lua altă femeie, Dumnezeu ar fi creat inițial un bărbat și mai multe femei (Sf. Ioan Hrisostom, Omilii la Matei).
Ultimele rânduri ale pericopei sunt despre iertare, o faptă ce presupune iubirea aproapelui, virtute de o importanță capitală în ecuația mântuirii. În timp ce învățătorii de Lege evrei recomandau ca iertarea să se facă de trei ori, Hristos îndeamnă ca iertarea să se facă și de șapte ori în aceeași zi, cu condiția ca cel ce greșește să recunoască greșeala și să ceară iertarea. Cifra șapte este de fapt un simbol al faptului că ar trebui să iertăm la nesfârșit. Comentând pasajul, Sf. Chiril al Alexandriei compară această iertare repetată plină de compasiune cu atitudinea medicilor față de pacieți: ,,Să îi imităm pe medicii care îi îngrijesc pe cei bolnavi ori de câte ori au aceștia nevoie, arătând aceeași îndurare față de cei care ne greșesc și își repetă fapta’’ (Comentarii la Luca).
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
