Pasajul descrie lucrarea de propovăduire a Sfântului Ioan Botezătorul, numit și Înaintemergătorul pentru foarte importanta sa misiune de a pregăti venirea lui Iisus Hristos ca Mesia.
Evanghelia acestei zile este amplă și cuprinde trei planuri sau contexte.
Contextul istoric cu care pericopa începe situează lucrarea Sfântului Ioan în anul al cincisprezecelea al domniei lui Tiberiu, Cezarul Romei. Sfântul Evanghelist menționează nu doar Împăratul roman și regele Iudeii din acea vreme, ci și pe marii preoți și arhiereul de atunci, deoarece Sf. Ioan Botezătorul îl vestea pe Cel ce era și Împărat și Arhiereu.
Acești lideri politici și religioși ai vremii, ce aveau o puternică influență asupra poporului (Ponțiu Pilat, guvernatorul roman al Iudeii, Irod Antipa, tetrarhul Galileii, Filip, tetrarhul Ituriei și Trahonitidei, Lisanie, tetrarhul Abilenei, arhiereii Ana și Caiafa) reprezintă puterea lumească, o putere ce se va opune vehement planului divin. Într-un contrast izbitor cu aceștia, Sfântul Ioan Botezătorul, ultimul profet al Vechiului Legământ, trăiește în locurile pustii din vecinătatea Iordanului, fugind (precum aveau să facă mai târziu monahii) de corupția și luxul orașelor, pentru a se purifica mai ușor spiritual – condiție indispensabilă pentru primirea revelației cuvântului lui Dumnezeu.
Contextul spiritual al pericopei este dat de botez, ritual ce presupunea o parte văzută (cufundarea în apă a unei persoane) și una nevăzută, spirituală (conștientizarea păcatelor personale, părerea de rău și dorința de a intra într-o nouă relație cu Dumnezeu). Sf. Ioan boteza pe cei care veneau la el cerându-le să facă roade vrednice de pocăință, adică să-și schimbe viața și să trăiască respectând voia lui Dumnezeu. Trebuie remarcată diferența dintre botezul lui Ioan și botezul în Hristos: primul avea scopul ca cel botezat să se pocăiască (adică să își schimbe mintea, modul în care își percepe propria viață) și să dorească o relație cât mai apropiată, personală, cu Dumnezeu, iar al doilea oferea renașterea la o viață nouă în Hristos și iertarea păcatelor. Sf. Ambrozie al Mediolanului vede în Sf. Ioan Botezătorul ,,imaginea Legii, care denunță păcatul, dar nu poate aduce iertarea” (Comentariu la Evanghelia după Luca). Rolul principal al Sf. Ioan Botezătorul a fost de a pregăti calea mesajului hristic spre inimile oamenilor (,,pregătiți calea Domnului, drepte faceți cărările Sale’’).
Contextul teologic al evangheliei constă în aspectul revelat al celor întâmplate. Pericopa amintește o referință din Vechiul Testament, perioadă în care vremurile mesianice au fost profețite în detalii de o precizie frapantă. Sf. Ioan este identificat cu ,,glasul care strigă în pustie’’, după cum profetul Isaia îl descrie în cartea lui (Is. 40,3).
Pasajul este încheiat de mărturia Sfântului Ioan despre Iisus. Deși era un profet caracterizat de autoritate și cu curaj, care era urmat de numeroși ucenici, Sf. Ioan își cunoaște rolul de umil slujitor, fapt pe care îl arată exprimându-se foarte plastic: ,,nu sunt vrednic să-I dezleg cureaua încălţămintelor’’. Purtarea sau (dez)legarea încălțărilor cuiva era o sarcină proprie sclavilor. Așadar, Sf. Ioan se așează pe o treaptă clar inferioară lui Hristos, ca răspuns la curiozitatea oamenilor dacă nu cumva chiar el (Ioan) este Mesia cel mult așteptat.
Referindu-se la diferența dintre cei doi, Sf. Grigorie Palama, teologul energiilor divine necreate, scria: ,,botează și Ioan al lui Zaharia. Dar numai în apă. Botează și Iisus, Fiul lui Dumnezeu, dar în apă și în Duh. Care e adaosul? Numai numele ? Nicidecum. Ci e însuși harul și puterea îndumnezeitoare, Însuși Duhul Sfânt, vărsat în cel botezat, nu după ființă, ci după harul care pornește din EL, prin harul sfințeniei, aflat prin fire în El’’ (Despre împărtășire dumnezeiască).
Pr. Prof. Dr. Adrian DUȚUC
