De ani buni, n-ar putea trece Ziua Vârstnicilor peste noi fără a fi alături de „bunicii” de la Căminul pentru Persoane Vârstnice Solca. Numărul lor e în fiecare toamnă cam același. Puțin peste 70. Pe câtă „putere” de a deveni cămin are clădirea care le-a devenit acasă. Sunt 70 de bunici, dar – de la o întâlnire a noastră la alta – niciodată aceiași. Unii dintre ei se grăbesc să se cuibărească în Cerul în care-s așteptați să-și odihnească plânsul și dorul de îmbrățișări de drag.
Cu ce cuvinte, rupte din raiul celor care încredințează, și vindecă, și împuternicesc să vi-i povestesc? Vi-i puteți închipui. Sprijiniți în baston, cu pâsla papuceilor de casă abia șoptind pe pardoseala clădirii, ca să nu le tulbure tihna sau durerea celorlalți, privind uneori spre razele ce numără încă o toamnă peste zilele lor și le bate-n fereastră, murmurând rugăciuni și întrebându-se unii pe alții de sănătatea de „azi”. Unii zâmbesc sfios, alții abia-și ascund din barbă plânsul, pe unii mi-e teamă să-i și întreb cum mai sunt, pentru că au ei pentru mine zeci de-ntrebări despre cumpăna vieții și n-am putere în cuvânt să le răspund. Unii te-ar vrea acolo doar pentru ei, măcar pentru o vreme, alții jinduiesc după clipa aceea de liniște din taina casei lor și-ar da la schimb ani, pe care și-așa nu știu dacă-i mai vor, să-și îndrepte junghiul din piept de pălitarul de la căpătâiul patului de-acasă.
Încăperile, pe care le împart în câte trei sau patru suflete și-n care-ncap trei-patru paturi și tot pe-atâtea măsuțe scunde și noptiere, au și ele poveștile lor. Sau, mai aproape de-adevăr, una și aceeași poveste. Vine o vreme când, pentru unele suflete cu care împărțim trecerea noastră pe-aici, zilele seamănă izbitor între ele și se măsoară cu ore smulse din timpul amintirilor. Zile care-ncep cu înșiruirea pe marginea dinspre perete a unui pat de cămin a câtorva lucrușoare dragi – fotografii cu nepoței ce se vor întoarce cândva de departe, câteva iconițe ce și-au pierdut și luciul și culoarea de-atâta ținut în căușul palmelor, la vremea rugăciunii, pe-alocuri o păpușă ciufulită vesel și-un ursuleț cu doar un ochi de catifea.
Dar, „bunicii” nu se plâng și nici nu se tânguie de durerea sufletului mai niciodată. Ca și cum ne-ar spune că nu-și pot îngădui să fie nimănui povară. Simt că-s înconjurați acolo, de oamenii căminului, cu grijă nesfârșită, doar împărțită între ei toți, și cu drag. Și spun cu glas tremurat că le e „aici” mai bine, că știu că Cerul i-a trimis la cămin ca să-i aline. Și să-i ascundă de singurătate.
Alin și alint încercăm și noi să le oferim, de câte ori izbândim, și mai cu seamă în astfel de zile, pe care le vrem pentru ei sărbătoare. Ne-a reușit și-n acest an, dar e o reușită de care-ar fi nevoie acolo, ca și în alte cămine de bătrâni, mai în fiecare zi. Un dar mărunt, dar pregătit ca pentru un suflet drag, căruia vrei să-i faci o nesperată bucurie; o floare, o jachetă sau un pled, pentru că-i iarna pe-aproape; o pernă nouă sau o pijama; o pereche de șosete sau una de papuci călduroși și ușor de purtat de-a lungul și de-a latul camerei devenită cămin; o carte, o ciocolată, o ceașcă de ceai sau de cafea aburind, un cutioară dichisită cu fursecuri, pișcoturi sau prăjituri. Ba, și mult mai bine și mai mult. E toamnă și cămările de peste tot s-ar vrea încărcate. Și cele de la căminele de bătrâni visează așijderea. Compot, dulceață, zacuscă ușoară, salate din cele mai gustoase și murături, conserve, zarzavaturi, fructe, legume… Ca-n orice casă de om, e nevoie de toate. Mai ales când, zi de zi, masa-n cămin înseamnă în trei rânduri câte peste 70 de porții.
Din toate câte mai puțin sau mai mult am reușit și noi să facem, azi. Ba, am adăugat și binecuvântarea rugăciunii, și mângâierea duioasă a cântecelor de copii și statul pe capăt de pat, la taifas. Copii și tineri din Centrul cultural catehetic-școlar „Sfântul Stelian” de la Berchișești, tineri din Centrul cultural catehetic-școlar „Episcop Gherasim Putneanul”, de la Colegiul Tehnic Rădăuți, profesori și copii din
Școala Gimnazială Berchișești și Școala Gimnazială Voitinel, copii și tineri din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Ciumârna și Parohia „Sfântul Nicolae” Uncești, dar și copii de la strana bisericii parohiale din Solca au prefăcut ziua aceasta în mică sărbătoare pentru „bunicii de la Solca”. Oricine poate să facă așijderea. Sunt bucurie și mângâiere și cuvântul cel bun, și împreună-rugăciunea și-un fruct abia cules din livadă și cea mai mărunțică floare.
Alege să fii mângâiere, om bun! Omenia înalță și vindecă. Și-i semn de dragoste dintr-aceea ce niciodată nu moare.
