Sfântul Simeon al Tesalonicului, spune că veșmintele arhiereului sunt în număr de șapte: stiharul, epitrahilul, brâul, mânecuțele, bedernița, sacosul și omoforul. [1]
Atunci când se pregătește pentru slujire, arhiereul îmbracă mai întâi cele patru veșminte comune cu cele ale preotului și anume: stiharul, epitrahilul, brâul și mânecuțele. Pe lângă acestea, arhiereul mai are trei veșminte specifice. Acestea sunt: omoforul, sacosul și mantia.
Stiharul este un veșmânt lung, cu mâneci largi, care acoperă corpul de la grumaz până la picioare. Denumirea provine de la dungile sau șirurile de purpură (broderie), numite stihuri cu care era împodobit [2].
El ne aduce aminte de veșmintele luminate, în care s-au arătat îngerii în timpul Învierii (Luca 24, 4) și în ziua Înălțării la cer a Domnului (Matei 17, 2) [3].
Acest veșmânt este purtat de către toate treptele ierarhice – diaconi, preoți și arhierei.
Epitrahilul sau stola este veșmântul care vine pus pe grumaz, de unde și denumirea. Sfântul Simeon al Tesalonicului ne arată cum la hirotonia diaconului întru preot se lua orarul de pe umărul stâng și se punea pe cel drept, fiind astfel amândouă părțile în față și formând un epitrahil cu care cel hirotonit poate să slujească și să săvârșească tainele.
Patrafirul, cum îi spune poporul, este cel mai important veșmânt al preotului. Fără epitrahil preotul nu săvârșește nicio slujbă. Epitrahilul are la capătul de jos așa numitele franjuri. Acestea semnifică sufletele pe care Dumnezeu le-a încredințat fiecărui preot. Dacă creștinul de rând va da răspuns înaintea lui Dumnezeu doar pentru sufletul său, preotul va răspunde și pentru sufletele care i-au fost încredințate.
Epitrahilul simbolizează jugul slujirii lui Hristos, cât și darul Duhului Sfânt, după cum se vede din rugăciunea pe care o rostește preotul atunci când îl îmbracă („Binecuvântat este Dumnezeu, Cel ce varsă harul Său peste preoții Săi…”). El ne aduce aminte și de funia cu care a fost legat Mântuitorul în noaptea prinderii Lui. Partea dreaptă a epitrahilului simbolizează trestia pe care i-au dat-o în batjocură soldații, iar partea stângă ‒ Crucea pe care a dus-o Domnul pe umerii Săi. Epitrahilul este veșmântul liturgic cel mai important, deoarece fără el nici preotul, nici arhiereul nu pot săvârși nici un serviciu religios [4].
Brâul este un veșmânt liturgic, de asemenea comun treptelor preoției, constând dintr-o bucată de stofă, confecționat din același material ca și epitrahilul, mânecuțele și felonul.
Brâul simbolizează puterea cu care sunt investiți preoții și arhiereii de către Dumnezeu și totodată, fiind un simbol al înfrânării arată viața cuviincioasă de care trebuie să dea dovadă aceștia. Acest lucru reiese din rugăciunea rostită la îmbrăcarea acestuia: „Bisecuvântat este Dumnezeu, Cel ce mă încinge cu putere și a făcut fără prihană calea mea, Cel ce întocmește picioarele mele ca ale cerbului și peste cele înalte mă așează” (Psalmii 17, 35 – 36) [5].
Mânecuțele, sunt piese vestimentare comune celor trei trepte ierarhice, care se pun peste marginea mânecilor stiharului, pentru a le strânge, ca să nu stânjenească mișcările mâinilor. Părintele profesor Ene Braniște ne spune că mânecuțele „sunt un fel de manșete cu care se strâng mânecile stiharului, având rolul practic de a nu împiedica pe slujitor în îndeplinirea îndatoririlor în timpul Sfintei Liturghii. Despre mânecuțe se amintește pentru prima dată în anul 1054, iar până spre sfârșitul secolului al XII-lea ele erau folosite numai de arhierei. Ele simbolizează puterea cu care este învrednicit slujitorul și ne aduce aminte de acele legături cu care a fost legat Iisus în timpul Pătimirilor Sale. Sfântul Simeon al Tesalonicului ne arată că mânecuțele închipuiesc „lucrarea lui Dumnezeu cea atotfăcătoare și că Însuși Iisus, prin mâinile Sale, Și-a făcut jertfa Trupului și Sângelui Său” [6].
Bedernița sau epigonatul este o bucată de stofă în formă romboidală, care se legă fie de brâu, fie de gât cu o panglică trecută pe umărul stâng.
Acest ornament (podoabă) este purtat de arhierei numai când slujesc Sfânta Liturghie. Punerea lui este însoțită de cuvintele rostite de diacon: Încinge-te cu sabia ta, peste coapsa ta puternice. (Ps. 44, 4).
Epigonatul este mai mult o distingție și de aceea arhiereul acordă dreptul de a-l purta și preoților distinși cu ranguri bisericești.
Sacosul este un veșmânt liturgic, specific arhiereului, în formă de sac. Acesta este mai scurt decât stiharul și are mâneci scurte și largi. Sub brațe se închide și deschide pe fiecare parte cu câte 6 clopoței, în total 12 clopoței. La început această haină era purtată doar de împărați, însă Sfântul Constantin cel Mare a dăruit-o patriarhului Macarie al Ierusalimului ca semn de deosebită prețuire. Mai târziu găsim sacosul între veșmintele arhierești ale Sfântului Ioan Gură de Aur, iar Sfântul Simeon al Tesalonicului zice că acest veșmânt pe vremea lui era purtat de cei mai însemnați arhiepiscopi [7].
Sacosul este semnul căinţei şi al smereniei, simbolizând cămaşa lui Hristos, cea ţesută dintr-o bucată, pentru care s-au aruncat sorţi.
Clopoţeii cu care se încheie cele două părţi ale sacosului simbolizează cuvântul lui Dumnezeu, care trebuie să iasă din gura episcopului iar prin numărul lor ei reprezintă glasul celor 12 apostoli la propovăduirea Evangheliei.
Omoforul este veșmântul arhieresc purtat pe ambii umeri, închipuind oaia cea pierdută și apoi aflată, prin aceasta înțelegându-se răscumpărarea neamului omenesc și primirea firii omenești de către Domnul Hristos. Este simbolul demnității și rangului episcopesc; având cruci pe el, și mai închipuie „puterea crucii Domnului” fiindcă cei ce voiesc a trăi în Hristos își iau crucea pe umeri, adică suferința [8].
Omoforul are forma unui epitrahil mai scurt și mai lat și este de două feluri: mare (cel mai vechi) şi mic (mai nou), mai lesnicios de îmbrăcat şi dezbrăcat. Şi unul şi altul au la mijloc (în dreptul gâtului arhiereului) brodată sau aplicată o iconiţă în formă de medalion, cu chipul Mântuitorului. Acest veșmânt se poartă în cadrul Sfintei Liturghii, la Sfintele Taine și ierurgii. În timpul Sfintei Liturghii, atunci când arhiereul poartă omoforul, el în simbolizează pe Hristos, însă sunt unele momente, cum ar fi la citirea Sfintei Evanghelii și la momentul aducerii Sfintei Jertfe, când arhiereul dezbracă omoforul, socotindu-l pe Hristos de faţă [9].
Mantia este un veșmânt lung și larg, fără mâneci, care se poartă ca o pelerină, partea din spate fiind mai lungă și târându-se pe pământ. Are cusături în formă de valuri sau de râuri, care închipuiesc râurile de apă vie de care vorbește Mântuitorul, adică învățăturile care trebuie să izvorască în permanență din gura arhiereului. Mantia înseamnă puterea și plenitutidinea demnității arhiereului.
Mitra, este acoperământul capului arhiereului în timpul serviciilor religioase. În primele veacuri creștine, mitra nu era decât o simplă bandă de metal, care înconjura capul, după cum se făceau coroanele regilor. După o perioadă de timp se renunță la acest tip de mitră și prin secolul al IV- lea apare mitra împodobită cu diferite cusături și cu iconițe, având ca model coroana împăraților bizantini. Dintru început, mitra a fost purtată doar de patriarhi, apoi și de către ceilalți episcopi. Ea închipuie, atât cununa de spini care a fost pusă pe capul Mântuitorului în timpul Sfintelor Pătimiri, cât și înălțimea demnității arhierești [10].
Surse bibliografice
[1]. Bogdan Ștefan Avram, Care sunt veșmintele arhierești, Doxologia: https://doxologia.ro/care-sunt-vesmintele-arhieresti.
[2]. Pr. Prof. Ene Braniște, Liturgica Generală, Editura Episcopiei Dunării de Jos, Galați, 2022, p. 245.
[3]. Pr. Ene Braniște, Ghenadie Nițoiu, Gheorghe Neda, Liturgica teoretică, Editura Credința Noastră, București, p. 130.
[4]. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Arhim. Prof. Ghenadie Nițoiu, Pr. Prof. Gheorghe Neda, Liturgica teoretică – manual pentru seminariile teologice, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2002, pp. 127-128.
[5]. Liturghier, p. 105; a se vedea și Pr. Ene Braniște, Liturgică generală, p. 250.
[6]. Pr. Prof. Dr. Ene Braniște, Liturgica teoretică… , p. 127.
[7]. Pr. Ene Braniște, Liturgica teoretică, p. 132.
[8]. Pr. Ene Braniște, Liturgica teoretică, p. 133.
[9]. Pr. Prof. Dr. Ene Branişte, Liturgica generală, p. 366.
[10]. Pr. Ene Braniște, Liturgica teoretică, p. 134.
Chiriac Pavel
Secretar în cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină