Profesorul reflexiv, activ şi autonom. Comunități de învățare
Ateliere de învăţare experienţială şi colaborativă pentru profesori
În aceste zile, 87 de profesori din județele Argeș, Bacău, Bihor, Botoșani, Brăila, Buzău, Cluj, Dolj, Galați, Iași, Mureș, Suceava, Vaslui, Vrancea, din Municipiul București și din Republica Moldova participă la cea de-a V-a ediție a Universității de vară Merito Bucovina, program de formare organizat de Inspectoratul Școlar Județean Suceava, în parteneriat cu Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava, Centrul de Dezvoltare Personală și Profesională EduMax și Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, prin Sectoarele Educațional-Teologic și Media și comunicare, cu binecuvântarea și susținerea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic.
Universitatea de Vară Merito este un eveniment multidimensional, de învățare experiențială, colaborativă, ce se subsumează parteneriatului instituțional „Creştem comunitatea profesorilor valoroşi” cu Fundaţia Romanian Bussines Leaders, un instrument de conectare a profesorilor cu valorile, misiunea şi viziunea propuse de Proiectul Merito și de comunitatea de profesori ce-l susțin.
Tema generală dezvoltată în atelierele de învățare experiențială și colaborativă este Profesorul reflexiv, activ şi autonom. Comunități de învățare, iar modulele accesează o problematică diversă, de actualitate:
Profesorul reflexiv, activ şi autonom;
Disponibilități personale în relație cu profesia didactică;
Metacogniție și metacompetențe;
Căutătorii de comori – semantica ludică;
Profesorul activ – construirea comunității de învățare;
Greșeala ca metodă de învățare;
Rezilienţă emoţională şi socială în situații de criză (post-pandemie/război);
Profesorul – branding personal și instituțional;
Memorandum pentru învăţare permanentă;
Managementul carierei, planul de dezvoltare personal.
Complementar, se desfășoară activități celebrative și de explorare a patrimoniului cultural și spiritual al Mănăstirii Putna: închinare și depunere de flori la mormântul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, depunere de flori la mormântul Maicii Benedicta – Acad. Zoe Dumitrescu-Bușulenga; vizitarea Expoziției itinerante „Argint e pe ape și aur în aer” a pictorului Horia Paștina; sesiuni colaborative în Școala de vară „Copii și părinți la altar”, ed. a III-a, la Schitul Salaș.
Formatori și facilitatori în această ediție a programului sunt profesori Laureați sau colaboratori Merito, profesori universitari, asistenți universitari, consilieri din Centrul Eparhial Suceava, experți din centre de formare profesională, autori de manuale, consilieri pentru proiecte și programe educative școlare și extrașcolare, profesori membri ai Consiliului consultativ pentru religie al ISJ Suceava.
La sesiuni speciale de exersare a unor metode şi tehnici de predare flexibile, inovative, eficiente, digitale și interactive în activitatea didactică participă și elevi din școlile vicovene, unul dintre obiectivele organizatorilor fiind tocmai dezvoltarea competențelor de centrare a învățării pe elevi, respectiv de centrare a învățării pe profesor.
* Sesiunile se desfășoară zilnic, în perioada 7-11 august 2023, în intervalul orar 10.00-16.00, la Casa de Cultură a orașului Vicovu de Sus, jud. Suceava.
Coordonator de program,
prof. Daniela Ceredeev, Laureat Merito 2017, inspector școlar pentru religie