Sfântul proroc și împărat David, în Psalmul 138 zice astfel: „Unde mă voi duce de la Duhul Tău, și de la fața Ta unde voi fugi?”, enumerând diferite toposuri, ca locuri ale prezenței lui Dumnezeu și ale Sfântului Duh „care pretutindeni este și toate le plinește”. Deci, din moment ce creștinii sunt invitați să conștientizeze permanent prezența lui Dumnezeu în orice loc, mesajul fratern, de unitate în același Duh este menit să însoțească orice demers al Bisericii.
Gândindu-ne la realitatea celor exprimate mai sus, coroborându-le cu „Anul omagial al pastorației românilor din afara României”, la inițiativa părintelui paroh Silviu Maxim și a doamnei preotese Anca Maxim, de la Parohia Boroaia I, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic al Sucevei și Rădăuților, în pridvorul bisericii cu hramul „Sfinții Părinți Ioachim și Ana”, un grup de 40 de copii și adolescenți, cu vârste cuprinse între 10 și 17 ani, au fost uniți de același ideal creștin, care transcende frontierele omenești. În cuvinte deosebite, teologul elvețian Emil Brunner spunea într-o conferință că, „odată cu viața fiecăruia dintre noi, Dumnezeu ni i-a dat și pe cei din jurul nostru; El l-a creat pe om, în așa fel încât omul nu poate să trăiască de unul singur. Omul care știe că el însuși îi aparține lui Dumnezeu, prin aceasta, aparține tuturor fraților săi”.
Referindu-ne la cele de mai sus în timp ce priveam pridvorul animat de veselia și credința celor mai tinere vlăstare ale lui Hristos Domnul, am realizat ceea ce bibliștii germani, de pildă, promovează în ultimele decenii, adică interpretarea textelor Scripturii în lumina actualității: sitz im leben. Așadar, comuniunea pe care o definise Brunner, se concretiza prin armonia manifestării credinței a tinerilor din Boroaia (Fălticeni), Botoșani, Coarnele Caprei (Iași), Corni (Neamț), Prisaca Dornei (Suceava), Brașov, Republica Moldova, dar și din Roma (Italia).
Numai că, desigur, noi, ca români și creștini, nu putem anula apartenența la o identitate națională, fără a cădea în capcanele spinoase ale filetismului. Conștientizând aceste aspecte identitare, care ne raportează la o anumită cultură pe care se pliază creștinismul și, implicit, Ortodoxia, am considerat oportună denumirea taberei de patru zile, „Dor românesc”.
Prin urmare, între 24 și 27 iulie, a.c., tinerii din colțuri de lume diferite au folosit timpul pentru a se dedica mai multor activități, fiecare având o denumire proprie, care să se focalizeze pe o idee centrală, dorind ca aceasta să fie întipărită cât mai bine în sufletele și în inimile lor. Astfel, prima zi a avut ca temă dictonul latin Nihil sine Deo. Cea de-a doua zi a fost pusă sub stindardul factorului național, având o denumire specifică: Ziua portului național. Cea de-a treia temă, a schimbat registrele, dar fără a se ține departe de legătura cu celelalte teme. Am intitulat-o Ziua eroilor. Cine sunt eu?. Ultima temă, inspirată dintr-o celebră afirmație a marelui filozof Lucian Blaga, a fost numită: Copilul râde: înțelepciunea și iubirea mea este jocul, în care s-a încercat familiarizarea participanților cu experiența ludică a vieții.
Dacă în prima zi, așa cum de altfel era firesc să se întâmple, participanților li s-au adus la cunoștință regulile taberei, seara încheindu-se cu gândul la Dumnezeu prin rugăciuni specifice momentului, cea de-a doua zi a fost deosebită prin aceea că a debutat cu săvârșirea Sfintei Liturghii, la care participanții au îmbrăcat costumele naționale specifice zonelor din care provin.
După masa de prânz, programul a continuat cu vizitarea muzeului satului, unde, părintele Ciprian Meștereanu, a reușit să îmbine excelent acribia cu armonia raportării la vârsta copiilor. Deși, așa cum este îndeobște cunoscut, în astfel de situații detaliile istorice, periodizările și contextualizarea datelor nu puteau lipsi, totuși, părintele Ciprian a reușit să creeze o poveste adevărată; mărturia sa era, de fapt, experiența de viață a înaintașilor noștri, care știau să trăiască responsabil, în așa măsură, încât locul prioritar Îi revenea în exclusivitate lui Dumnezeu, din mila și cu harul Căruia viața satului, la modul general, era expresia comuniunii în deplină armonie a oamenilor de toate vârstele cu sfinții.
Datorită faptului că, data de 26 iulie a rămas întipărită în memoria istoriei Moldovei ca ziua în care comemorăm eroii căzuți la Războieni, în 1476, la mănăstirea din localitatea cu același nume, după slujba vecerniei la finalul căreia a fost săvârșit un parastas pentru pomenirea eroilor, unii dintre copiii participanți au realizat un moment artistic, ce s-a dovedit a fi apreciat așa cum se cuvine de organizatori.
Totodată, din program nu putea să lipsească vizita la Cetatea Neamțului, loc încărcat de istorie și de spiritualitate moldavă, dar și la celebrul muzeu din Humulești, Casa memorială a marelui povestitor Ion Creangă.
Ziua de luni a început sub pronia lui Dumnezeu, așa cum se cuvine, prin rostirea rugăciunilor dimineții, după care s-a pornit către un alt bastion al Ortodoxiei sucevene, mănăstirea Râșca. Acolo copiii au aflat detalii despre istoria acestui important edificiu, despre modul în care „amprenta” Sfântului ierarh Ioan de la Râșca și Secu a fost pusă cu zel deasupra efigiei Sfântului Nicolae, ocrotitorul acestui lăcaș. Rezultatul este vizibil, și el poate fi descris într-un singur cuvânt: dăinuirea.
Apoi, copiii au fost implicați în anumite activități gospodărești. În drumul de întoarcere către Boroaia, unde copiii au servit prânzul, am poposit pentru jumătate de oră în biserica „Sfinții Arhangheli Mihail și Gavriil” din comuna Râșca acolo unde părinții Gheorghe și Ioan Dănilă ne-au împărtășit câteva învățături despre sfinții îngeri și ne-au oferit câte o înghețată. Ziua a continuat cu o binemeritată drumeție pe poteci de munte iar, pe seară, de această dată la mănăstirea cu hramul „Sfânta Cruce”, din satul Poiana, comuna Brusturi, județul Neamț, copiii au fost întâmpinați cu multă afecțiune de părintele protosinghel Siluan Antoci, care i-a invitat pe copii la biserică, pentru a participa la slujba vecerniei, după care le-a vorbit despre istoria acestui edificiu, cât și despre importanța pomenirii eroilor la sfintele slujbe. La finalul zilei, copiii au vizionat un desen-film, intitulat Și marțienii au nevoie de mame, organizatorii dorind să arate prin aceasta importanța legăturii dintre părinți și copii. De fapt, ceea ce s-a dorit a fost evidențierea faptului că omul nu poate trăi independent de Poruncile pe care i le-a dat Domnul. A cinsti pe Dumnezeu, a-L pune pe primul plan, dar a nu uita legăturile strânse dintre părinți și copii, denotă că avem puterea de a conștientiza că-I aparținem lui Dumnezeu, că alungăm egoismul, deoarece atât în ceea ce-L privește pe Dumnezeu și, implicit, Biserica, cât și în „biserica de acasă”, adică în familie ne dăm seama că respectându-I cuvintele și împlinindu-le suntem legați afectiv de părinții dar și de apropiații noștri.
Dar, pentru că este vară și copiii au nevoie de a experimenta realitatea și prin intermediul jocurilor, în ultima zi a taberei, pe 27 iulie, după Sfânta Liturghie, sub atenta supraveghere a doamnei Monica Balațchi, copiii au fost invitați să participe la un atelier de cusut, nu înainte de a cânta tradiționalul „La mulți ani!” pentru un participant care împlinise 10 ani. Tortul delicios nici nu putea lipsi.
În continuare, copiii au participat la jocuri diferite, bucurându-se de libertatea de a-și exersa fiecare talantul, iar, la final, pentru a le oferi motive de reflecție serioasă și pentru a crește responsabil în cele privitoare la credință, a fost vizionat un scurt-metraj intitulat: De ce nu ne ascultă Dumnezeu rugăciunile?
La final, după cum se cuvine, este locul exprimării recunoștinței pentru persoanele care s-au străduit să facă posibil acest eveniment cultural deosebit. Astfel, domnul primar, ing. Vasile Berariu care a făcut posibil transportul copiilor, doamnelor bucătărese, care au reușit prin măiestrie culinară să satisfacă și cele mai pretențioase gusturi și tuturor colaboratorilor, mulți dintre ei anonimi aici, dar pe care îi pomenim nominal la fiecare Sfântă Liturghie pe care o săvârșim.
În concluzie, putem încheia prin raportarea la o strofă a poetului George Coșbuc, descriind în câteva cuvinte importanța comuniunii și a unității de credință și de neam:
„Sus ridică fruntea, vrednice popor!
Câți vorbim o limbă și purtăm un nume
Toți s-avem o țintă, și un singur dor
Mândru să se-nalțe peste toate-n lume
Steagul tricolor!”
