Partea III
În 22 decembrie, Petru Movilă, Mitropolitul Kievului s-a mutat către Domnul. Slujbele s-au oficiat la catafalc după tipic până la 9 martie 1647 când, potrivit dorinţei lăsate prin testament de vlădica Petru Movilă, aşa cum am mai arătat, („iar corpul meu păcătos să fie înmormântat în biserica Adormirii Maicii Domnului de la Pecerska, între stâlpii din stânga, în dreptul stranei, la subsol”), sicriul a fost luat iarăşi pe umeri de ucenici şi dus în procesiune la locul indicat, sub atenta purtare de grijă a noului Mitropolit al Kievului Sylvester Kosow şi a Arhimandritului Joseph Tryzna, noul stareţ al Lavrei.
Un fragment din Letopiseţul de la Mezighirsk (1608-1700) glăsuieşte: „… s-a stins din viaţă Mitropolitul Kievului, Galiţiei şi al întregii Rusii, Petru Movilă… Şi a fost înmormântarea lui în ziua celor 40 de mucenici, 9 martie, în a doua săptămâna a Postului Mare, într-o marţi, când i-a fost dus trupul de la Sfânta Sofia la Mănăstirea Pecerska, pentru slujba lui Dumnezeu, cu un mare sobor de popor creştin şi făcându-i-se ceremonia rânduită, i-au depus trupul în biserica mare Uspenia, a Maicii Domnului, în criptă.” Mormântul a fost simplu, după dorinţa marelui decedat. Deasupra nu i s-a ridicat nici un monument, nici măcar o piatră funerară, cu inscripţie. A fost mult regretat de cler şi credincioşi, care cunoşteau imensele sacrificii făcute de acest mare bărbat pentru slujirea Ortodoxiei.
La 9 martie, 1647, în ziua Sfinţilor patruzeci de mucenici din cetatea Sevastiei, monahul Iosif Calimon a rostit Panegiricul-necrolog în faţa sicriului Sfântului Mitropolit Petru Movilă, înainte de a fi coborât în mormânt. Erau de faţă noul mitropolit al Kievului, stareţi, clerici, monahi şi mulţi dreptmăritori creştini. Panegiristul a spus lucruri ştiute de mulţi din cei de faţă, altfel cuvântul lui n-ar fi fost credibil. Necrologul, alcătuit după obiceiul locului şi epocii, avea pasaje în proză şi versuri, cu imagini simbolice şi stil metaforic, iar, din loc în loc, folosea citate în limba latină. Era tipul de literatură emblematică, purtând amprenta barocului polonez, manifestat din plin tocmai în astfel de scrieri.
Omagiind chipul nobil de sfânt al lui Petru Movilă, panegiristul îi preamăreşte personalitatea[1], mărturisind că evlaviosul Mitropolit, care a trecut la Domnul:
– „nu pregetă să meargă în sicriu ca să-şi deschidă porţile cerului”;
– „iese din această lume la ore trei din noapte, sorii casnici şi lunile drept lămpi îi slujesc”;
– „Domnul nu i-a oprit plata, cum soseşte îi dă acestuia Cerul. El se grăbeşte iute să primească dania cea bună”;
-„A părăsit păstorul oile sale, le-a pregătit deja pentru întâmpinarea Domnului”[2].
– „Ne-ai fost părinte, adesea te-ai bucurat de fiii tăi – Ecce ego et Pueri mei Quos dedit mihi Dominus…” ;
– „Ai fost binefăcătorul nostru, noi nu numărăm binefacerile tale, e greu să le numeri, tu nu vrei să auzi numerele” ;
– „Ai fost binefăcător… după lacrimile bogate fiecare poate ghici binefacerile tale”;
– „Pe pământul acesta mari binefaceri ai arătat, ai mai mult acum în cer, mai mult poţi să dai. Cere pentru noi făgăduiala divină… Et dabo vobis Pastores iuxta Cor meum, et pascent vos scientia et doctrina”[3].
Într-un memoriu alcătuit către Sinodul uniat din Kiev, se recunoştea adevărul că smeritul Petru Movilă este „suflet bun, liturghiseşte de două ori pe săptămână, este cumpătat, păstrează castitatea, îşi îndeplineşte funcţiile conştiincios, îi place disciplina religioasă…”
Protestantul Ioan Kemeny, principele Transilvaniei, în paginile autobiografice, când vorbeşte de nunta de la Iaşi, din 1645, a fiicei lui Vasile Lupu, unde a fost de faţă şi l-a văzut pe Mitropolitul Petru Movilă săvârşind Taina Cununiei, notează că înaltul ierarh „este cinstit şi blând, bun cărturar…”
Cronicarul, polonez Ioachim Ierlici, la puţin timp după 9 martie 1647, relata că fostul arhipăstor Petru Movilă „a trăit pe lume cu frica de Dumnezeu, bine şi treaz, s-a ostenit în acte de pietate, ocupându-se totodată de întregirea Bisericii lui Dumnezeu şi păzindu-şi turma sa”.
Un colaborator al marelui mitropolit kievean, Lazăr Baranovici, scria într-o publicaţie din anul 1675: „în timpul acestui arhipăstor s-a ivit la noi aurora cea frumoasă. El a fost părintele nostru şi arhipăstorul iubitor… Noi plângem, iar tu te mângâi lângă Domnul. îngrijeşte-te de noi, arhipăstorule. Fă ca, semănând lacrimi, să secerăm bucurie; dar fără de rugăciunile tale, aceasta nu o putem ajunge”.
Patriarhul Dositei al Ierusalimului, în Prefaţa unei cărţi scrisă de Meletie Sirigul, când aminteşte de Sinodul de la Iaşi din 1642, vorbeşte şi de „Mitropolitul Rusiei Petru Movilă, cel iubitor de Hristos şi în adevăr prea sfinţit”.
În cultura românească, începând cu anul 1691, prin pana logofătului Radu Greceanu se afirmă că Pravoslavnica Mărturisire movileană este canon şi îndreptar pentru adevăratul creştin; Mitropolitul Kievului Petru Movilă „mult a o face au ostenit şi au privegheat…; cei ce urăsc dreptatea şi vor să rătăcească şi pe alţii multe zâzanii şi eresuri au semănat. Care vrând acel mare şi bun şi sfânt Părinte să smulgă şi să dezrădăcineze acea pacoste şi răutate pentru acei adevăraţi creştini, această carte mult asudând o au făcut.” [4]
Patriarhul Moscovei şi a toată Rusia, Adrian, în anul 1696, declară „Mărturisirea Ortodoxă” movileană „drept inspirată de Dumnezeu”, iar teologul grec Mesdoras îi conferă un caracter de infailibilitate.
Renumitul Mitropolit Macarie al Moscovei, în bogatele sale volume de Istorie a Bisericii Ruse, are o veneraţie specială pentru Sfântul Arhipăstor Petru Movilă, „unul dintre cei mai zeloşi şi mai aprigi luptători pentru Ortodoxie… care, fără îndoială, a întrecut pe ierarhii contemporani lui, nu numai ai Bisericii din Rusia kieveană, dar şi pe cei din Rusia Mare, şi din tot Orientul… întregii Biserici Ruse i-a făcut un mare serviciu prin înfiinţarea Colegiului său, cea dintâi pepinieră şi modelul celorlalte institute ale Rusiei pentru cultura clerului. Iar Biserica Ortodoxă în genere a servit-o prin aceea că s-a ocupat de compunerea „Mărturisirii Ortodoxe”, admisă şi confirmată de toţi chiriarhii ei şi care şi până astăzi a rămas singura carte simbolică a ei.”
În anul 1844, arhimandritul Filaret Scriban, traducând în limba română „Mărturisirea Ortodoxă”, subliniază că „un compatriot al nostru, înnemuritul Mitropolit Petru Movilă, alcătuitorul acestei cărţi, care s-a aprobat la Sinodul ţinut la Iaşi în 1642, va străbate şi va încălzi până şi inimile cele mai reci.” În continuare, ca unul care a studiat la Kiev timp de câţiva ani, el mărturiseşte: „Faptele cele mari şi folositoare ale lui Petru Movilă nu numai că nu au fost uitate de către urmaşi, dar şi răsplătite după vrednicie.” În fiecare an, la 22 decembrie, în Kiev, clirosul împreună cu tot corpusul Academiei, cu discipolii, oficiază Sfânta Liturghie în Biserica Academiei şi pe urmă merg cu ceremonial pe jos, la Pecerska, unde se slujeşte Panahidă, rostindu-se şi cuvânt de laudă de către unii dintre profesori asupra temei biblice: Pomenirea dreptului cu laudă…
În literatura românească din zilele noastre se înregistrează o veneraţie crescândă faţă de Sfântul Mitropolit Petru Movilă, prin mărturisiri ca acestea: „Pentru marea lui faptă de a fi intervenit cu atâta succes într-un moment când Ortodoxia era aşa de ameninţată de propaganda catolică şi calvină, Mitropolitul Petru Movilă capătă însemnătate deosebită şi aureolă chiar pentru întreaga Biserică Ortodoxă” [5]. El este venerat de maloruşii din Ucraina kieveană, iar la mormântul lui de la Pecerska fac pelerinaje ruşii de pretutindeni. Când merg români în Rusia, când vin ruşi în România, frecvent se aminteşte „de mitropolitul venerat” Petru Movilă[6]. „Mărturisirea Ortodoxă” este opera unui ierarh „cu minte multă şi limpede, unită cu o credinţă vie şi lucrătoare. Ea îndeamnă pe tot creştinul spre credinţă dreaptă şi spre fapte bune pentru mântuirea sufletului său în ceruri şi pentru vieţuirea creştinească pe pământ”[7].
Marele teolog şi profesor universitar, Patriarhul Iustin Moisescu scria: „în veacul al XVII-lea, în toiul celor mai aprige lupte dintre catolici şi protestanţi…, popoarele ortodoxe, în cea mai mare parte sângerau sub jugul păgânătaţii otomane… Omul provideniţial, care caută să pună stăvilar primejdiei, este marele român Petru Movilă, Ridicându-se peste graniţele înguste ale popoarelor, ochii lui Petru Movilă rostesc larg, peste o lume mai întinsă: lumea ortodoxă. înzestrat cu minte limpede, bărbat cu multă ştiinţă de carte şi cu înflăcărată râvnă creştinească, el se nevoieşte să dea Bisericii sale un îndreptar.”[8]
Profesorul Virgil Cândea afirma: „Petru Movilă a fost providenţial în primul rând pentru Biserica Ukrainei pe care a apărat-o (într-o perioadă de violente atacuri din afară), a întărit-o pe plan instituţional (în cadrul regatului polon), pe plan dogmatic şi liturgic (prin cărţi fundamentale), i-a format slujitori, a organizat-o (printr-o administraţie şi o disciplină severe), a înzestrat-o cu ctitorii noi, danii şi ample lucrări de restaurare a vechilor lăcaşuri. A fost răspântie a culturii ţării sale de adopţiune, în a cărei renaştere, în sens european şi naţional, a jucat un rol determinant” [9].
Pr. Mihai Cobziuc
[1] Prof. Dr. Ioan CHIȚIMIA, Consideraţii istoriografice referitoare la Panegiricul movilean, în rev. Mitropolia Ardealului, Anul XXXIII (1988), nr. 1, pp. 30-31.
[2] Panegiric Jale reînnoită…, la catafalcul Mitropolitului Petru Movilă, pp. 11-14.
[3] Ibidem, p. 23.
[4] Logofătul Radu GRECEANU, Predoslovie la Pravoslavnica Mărturisire a Mitropolitului Petru Movilă întoarsă în limba română, tipărită la Episcopia Buzăului, 1691. Am folosit retipărirea comemorativă
din 1942, Bucureşti, pp. 186-187.
[5] Pr. Ilie GHEORGHIȚĂ, Cinstirea Mitropolitului Petru Movilă în Biserica rusească, în rev. Mitropolia
Moldovei, Anul XVIII (1942), nr. 12, p. 547.
[6] Ibidem, p. 548
[7] Ioan LUPAȘ, Mitropolitul Petru Movilă şi relaţiunile lui cu românii…, în Studii istorice, vol. IV, Sibiu, 1943, pp. 88-89.
[8] Prf. Dr. Iustin MOISESCU, În legătură cu Mărturisirea Ortodoxă a Mitropolitului Petru Movilă, în rev. Biserica Ortodoxă Română, Anul LXVI (1948), nr. 5-6, pp. 357-358.
[9] Virgil CÂNDEA, Note despre Petru Movilă şi dimensiunea spirituală a unui veac de aur, în volumul
antologic Un veac de aur în Moldova (1643-1743), Bucureşti, 1996, p. 14.