Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români (ASCOR) – Filiala Suceava a desfășurat, în luna martie, campania „Un prieten pentru fiecare”, un proiect menit să aducă bucurie pe chipurile copiilor internați la Spitalul Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.
De la ateliere de mărțișoare la un dar de suflet
Această inițiativă a început pe 18 februarie, când tinerii voluntari din ASCOR Suceava s-au reunit pentru a confecționa mărțișoare cu dragoste și dăruire. Aceste simboluri ale primăverii au fost ulterior oferite spre vânzare în cadrul târgului de mărțișoare, organizat pe 23 februarie în mai multe biserici din Suceava, sub îndemnul: „Fii voluntar și adu bucurie!”
Fondurile obținute în urma acestui târg au fost utilizate pentru achiziționarea unor ursuleți de pluș, simboluri ale prieteniei și alinării, pe care voluntarii le-au oferit copiilor internați.
O zi specială pentru micii luptători
Pe 8 martie, ziua dedicată mamelor și femeilor, voluntarii ASCOR au pășit cu pragul Spitalului Clinic de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, încărcați cu daruri și multă căldură sufletească. Copiii au primit ursuleți de pluș iar mamele acestora au fost surprinse cu mici atenții, ca semn de recunoștință și susținere.
Pentru câteva momente, durerea și grijile au fost înlocuite de zâmbete și lacrimi de bucurie. Campania nu s-a limitat doar la oferirea unor daruri materiale, ci a reprezentat o îmbrățișare simbolică, un gest de nădejde și un gând bun adresat celor aflați în suferință.
Așa cum spunea Sfântul Serafim de Sarov:
„Să nu obosești niciodată să faci binele, căci în fiecare zi ai prilejul să fii un înger pentru cineva.”
Prin campania „Un prieten pentru fiecare”, voluntarii ASCOR au demonstrat că dragostea și bunătatea pot schimba vieți, iar o mică faptă bună poate aduce lumină în sufletele celor aflați în nevoie.
Mulțumim tuturor celor care s-au implicat, celor care au dăruit din timpul și sufletul lor pentru ca această campanie să devină realitate!
Dumnezeu să răsplătească dragostea și jertfa fiecăruia!
O primăvară binecuvântată tuturor!