Mănăstirea Humor a fost zidită și „închinată Adormirii Sfintei Fecioare Maria Maica Domnului pe cheltuiala și cu osteneala robului lui Dumnezeu Jupân Toader marele logofăt și ale soției lui Anastasia în anul 7038 (1530) la 15 august, fiind preot Cuviosul Paisie”[1]. Biserica este o expresie a stilului moldovenesc cristalizat în perioada lui Ștefan cel Mare. Ea este lipsită de turlă și, cu toate că nu este o ctitorie Domnească are o gropniță între naos și pronaos. Este primul edificiu din Moldova care are pridvor deschis ce face trecerea subtilă de la exterior spre interior de la profan la sacru.
Cuviosul Paisie a împodobit noua biserică cu frescă „atât pe dinăuntru cât și pe dinafară”[2] apelând la zugravul Toma din Suceava care împreună cu o echipă de pictori au împodobit biserica cu o pictură de mare valoare duhovnicească și iconografică, ultima parte a Săptămânii Mari găsind un ecou profund ân inima zugravului, fapt care se reflectă în programul iconografic.
Săptămâna Pătimirilor, care încununeaază postul celor 40 de zile este o perioadă de intensificare a eforturilor noastre duhovnicești, a rugăciunii, ascezei, a meditației la pătimirile Mântuitorului nostru Iisus Hristos dar și la faptele petrecute acum și la învățăturile sale pe care ni le lasă în această ultimă perioadă a vieții Sale.
Săptămâna Mare este structurată sub forma unui diptic alcătuit din două triduum-uri: Triduum-ul Mirelui care cuprinde primele trei zile (Lunea Mare, Marțea Mare și Miercurea Mare) și Triduum-ul Pascal al Mielului care Se aduce pe Sine ca jertfă și care cuprinde următoarele trei zile (Joia Mare, Vinerea Mare și Sâmbăta Mare)[3].
Punctul culminant al lucrării de mântuire a omului este reprezentat de ultimele zile pământești ale Mântuitorului și anume de Sfintele și Mântuitoarele Sale Pătimiri, celebrate liturgic în Săptămâna Patimilor.
Pătimirile lui Hristos ca expresie a iubirii fără margini, a iubirii mai tari decât moartea pe care Dumnezeu o poartă omului, care încă din Rai a rănit această iubire, ocupă un loc important și de maximă intensitate și trăire duhovnicească în timpul liturgic, în imnografie dar și în reprezentarea iconografică.
Programul iconografic al Mănăstirii Humor rezervă acestei sfinte și mari săptămâni a pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos un spațiu generos începând din altar și continuând în naos prin reprezentarea iconografică în friză a ultimelor zile pământești ale Mântuitorului. Importanța pe care zugravul Toma o arată pătimirilor Mântuitorului arată de fapt „dispoziția ascetică care stăpânea sufletele călugărilor bisericii ortodoxe”[4], pentru că așa cum ne învață Sfântul Ioan scărarul în această perioadă a postului mare și cu atât mai mult în săptămâna Sfintelor Pătimiri, credinciosul este chemat să ducă o viață de călugăr în timp ce călugărul are chemarea de a duce o viață îngerească.
Altarului îi sunt rezervate patru scene așezate în registrul median, între minunata reprezentare a Maicii Domnului cu Pruncul în brațe, încadrată de patru îngeri de pe bolta absidei mari și un șir de 12 ierarhi avându-i în frunte pe cei Trei Mari ierarhi Vasile cel Mare Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur. Așadar avem aici reprezentate patru scene și anume: Spălarea picioarelor, Împărtășirea apostolilor cu Sfântul Trup și apoi împărtășirea Apostolilor cu Sfântul Sânge[5] iar în a patra scenă avem reprezentată Cina cea de Taină.
În ceea ce privește naosul, reprezentarea în friză contină a Pătimirilor Mântuitorului începe de pe peretele de miazăzi de lângă iconostas, continuând pe peretele de la apus și sfârșind tot lângă iconostas, pe peretele de miazănoapte. Se începe cu Rugăciunea cea mai presus de fire din grădina Ghetsimani (în două episoade) și continuă cu Întâlnirea dintre Hristos și soldații veniți să-L prindă, Sărutarea lui Iuda și prinderea lui Iisus, Petru taie urechea lui Malchus, Lepădarea lui Petru, pe peretele vestic – Iisus la Ana și Caiafa, Iisus înaintea lui Pilat, Scena batjocoririi lui Iisus, Iuda primește arginții trădării, Spânzurarea lui Iuda, pe peretele nordic – Drumul spre Golgota, Suirea pe Cruce, Împărțirea hainelor Mântuitorului, Coborârea de pe Cruce, Plângerea lângă trupul lui Hristos, Mormântul lui Iisus sigilat și pazit de ostași, Coborârea la iad. Pe lângă această reprezentare în friză a pătimirilor, pictorul folosește bolta absidiei de miazănoapte pentru a reprezenta scena Răstignirii.
În cele ce urmează vom vorbi mai întâi despre reprezentarea iconografică din altar urmând ca în partea a doua să prezentăm pătimirile Mântuitorului zugrăvite în naosul bisericii.
I. Altarul
În absida altarului, sub bolta unde este așezată Maica Domnului – „Panaghia Orans” sunt reprezentate patru scene petrecute în Sfânta și Marea Joi. Avem aici reprezentate de la stânga spre dreapta: spălarea picioarelor apostolilor, împărtășirea Sfinților apostoli cu Sfântul Trup, împărtășirea Sfinților apostoli cu Sfântul Sânge și Cina cea de Taină.
- Spălarea picioarelor apostolilor
Reprezentarea acestei scene urmează cuvintele Evangheliei de la Ioan 13,4-9, care și-a găsit un loc și în slujirea liturgică a Bisericii, având înscrisă în cartea Triodului rânduiala Spălării picioarelor[6]. Acest ritual este cunoscut în biserică încă din secolele IV – V fiind menționat în Lecționarul georgian dar și alte tipika în Ierusalim și Constantinopol[7]. Aceasta se săvârșește conform tipicului înainte de Vecernia Joii celei Mari și anume cel mai mare încins cu un ștergar imită gestul Mântuitorului în care se arată că cel care vrea să fie cel dintâi trebuie să fie slujitorul tuturor (In 13, 15, Mt 20, 26).
Gestul spălării picioarelor apostolilor arată adânca smerenie a Celui care este nu doar Om adevărat ci și Dumnezeu adevărat. Îl vedem pe Hristos dezbrăcat de dumnezeire, făcându-se slujitor al tuturor și luând chip de rob, smerindu-Se pe Sine (Filip 2, 7-8) pentru ca pe noi să ne înalțe: „Cel ce a făcut lacurile, izvoarele și mările, învățându-ne pe noi smerenia cea bună, s-a încins cu un ștergar și a spălat picioarele ucenicilor, smerindu-Se din prisosința milostivirii și înălțându-ne pe noi din adâncurile răutății, Unul Iubitorul de oameni”[8].
Scena Spălării picioarelor cu elementele iconografice fundamentale apar de prin secolele X – XI și se dezvoltă în secolele al XVI – lea și al XVII – lea. De regulă această scenă este așezată în absida altarului. Pe fundalul unei arhitecturi îl vedem în partea dreaptă pe Mântuitorul îmbrăcat într-o haină roșie și încins la mijloc cu un ștergar. El este așezat pe un postament și privește spre apostoli cu mâna stângă întinsă spre ei și cu dreapta binecuvântându-i. În partea stângă îi vedeam pe cei 12 apostoli reprezentați fără aureole care privesc și ei spre Mântuitorul și au mâinile întinse spre el arătând în felul acesta atenția pe care I-o acordă. Doar unul dintre apostoli – Sfântul Andrei este întors spre un alt participant la ritual părând a spune ceva. Apostolii sunt încălțați cu sandale, unul dintre ei, Ioan, este reprezentat descălțându-se în vederea spălării picioarelor de către Mântuitorul. Sfântul Apostol Petru așezat pe un scaun are piciorul stâng introdus în vasul cu apă, pregătit pentru spălare, însă cu mâna stângă arată spre cap, ca expresie a cuvântului său în care îi cere Mântuitorului să-i spele „nu numai picioarele, ci și mâinile și capul” (Ioan 13,9).
Așadar pare a se înțelege de aici, dar într-un mod mult mai explicit și în cântările care împodobesc slujbele acestei zile: nu doar trupul trebuie curățit de întinăciune prin spălare ci și mintea și gândul și sufletul omului pentru a le sfinți și a deveni locaș dumnezeirii: „Cel ce Te-ai încins cu ștergarul, și ai spălat picioarele ucenicilor, Hristoase Dumnezeule, spală gândul sufletului nostru, și ne încinge pe noi cu legătură duhovnicească, spre a face poruncile Tale și a cânta bunătatea Ta”[9]. Iar cine va dobândi această curație lăuntrică prin propriul efort ascetic si duhovnicesc și dublat de harul dumnezeiesc de mari daruri se va învrednici de la Însuși Izvorul a „toată darea cea bună și tot darul de sus”[10]: „Petru se sfia să i se spele picioarele de preacuratele mâini, de care a fost zidit Adam; dar a auzit: de nu te voi spăla pe tine, nu ai parte de Mine … O, mari darurile Stăpânului!, că făgăduiește a face părtași harului Său pe ucenici, și a avea parte cu dânșii in slava cea negrăită; precum și la paharul cel de taină a zis: că-l va bea pe acela nou împreună cu dânșii, în Împărăția cerurilor. De care învrednicește-ne și pe noi, că un milostiv și de oameni iubitor”[11].
- Împărtășirea Apostolilor cu Sfântul Trup și Sânge
Împărtășirea Apostolilor este o temă esențială de decor a absidei principale în bisericile moldovenești din secolele XVI și XVII. Una dintre cele mai vechi reprezentări ale acestei scene o găsim pe o broderie din 1481, aflată la mănăstirea Putna[12]. Această scenă se întemeiază pe textul evanghelic care evocă momentul săvârșirii tainei Sfintei Euharistii și împărtășirea Apostolilor cu Cinstitul Trup și cu Scump Sângele Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Cina cea de Taină (Mt 22, 13-20, Mc 14, 22-24, Lc 26, 26-28). Reprezentarea apare ca o expresie a practicilor liturgice a Bisericii Răsăritene, unde la împărtășirea clericilor[13] și în trecut a întregii Biserici[14], aceștia primesc în palmă, de la Episcop, mai întâi Trupul lui Hristos după care primesc și Sângele lui Hristos sorbind din Sfântul Potir.
În prima scenă a împărtășirii apostolilor cu Sfântul Trup îl vedem în partea dreaptă pe Mântuitorul Iisus Hristos care poartă omoforul arătând în felul acesta că el este Arhiereul cel Veșnic, Cel ce aduce și Cel ce Se aduce, Cel ce primește și Cel ce Se împarte[15]. În spatele Său se află un înger care îi slujește folosindu-se de o ripidă[16]. Pe Sfânta Masă așezată sub un baldachin (doar în scena împărtășirii cu Sfântul Trup) se află Sfântul Disc cu Trupul lui Hristos, un Potir în care se află o linguriță și Sfânta Evanghelie. Fața de masă de culoare roșie cu falduri este împodobită cu semnul Sfintei Cruci. Cu mâna stângă Mântuitorul ia Sfantul Trup de pe Disc în timp ce cu mâna dreaptă oferă Apostolilor Dumnezeiescul Trup. Spre deosebire de reprezentările tradiționale unde apostolii se succed unul după altul ca într-o procesiune (Voroneț, Curtea de Argeș), aici ei formează un grup compact, cu gesturi dinamice și variate sugerate de poziția mâinilor dar și de larga mișcare a faldurilor. Apostolii în număr de 12 privesc spre Mântuitorul Iisus Hristos cu excepția unuia care este întors spre ceilalți participanți și cu toții sunt aplecați înspre Mântuitorul arătând fiorul împărtășirii cu Dumnezeieștile Taine. Un fapt interesant la Humor este acela că Sfântul Apostol Andrei este Cel care primește Trupul lui Hristos din mâna Acestuia arătând – probabil – pe de o parte că el a fost cel ce i-a dus pâinile Mântuitorului la minunea înmulțirii pâinilor și peștilor (In 6, 8-9) ca o preînchipuire a Euharistiei iar pe de altă parte anticipând cu aproape cinci veacuri înainte rolul important al Sfântului Apostol Andrei în dobândirea conștiinței de popor drept măritor al neamului nostru, scoasă în evidență mai ales la sfârșitul secolului trecut cand biserica l-a numit ocrotitorul României.
În următoarea scenă a împărtășirii Sfinților apostoli cu Cinstitul Sânge al Mântuitorului Iisus Hristos îl vedem pe Acesta purtând același omofor și ținând Potirul cu ambele mâini. El este asistat de un înger care ferește o perdea din spatele căreia privește înfricoșat un serafim. Pe Sfânta Masă, cu o față de masă bogată ornamentată se află doar Sfânta Evanghelie. Sfinții Apostoli în număr de 12, fără aureole se apropie „cu frică de Dumnezeu cu credință Și cu dragoste”[17], arătând importanța momentului prin plecarea capului și a trupului în față, către Mântuitorul. Cel care primește Sângele cel Scump din mâna Mântuitorului este Sfântul Apostol Pavel care apare și în alte reprezentări iconografice bizantine precum Judecata de Apoi, Înălțarea Mântuitorului la cer și Pogorârea Duhului Sfânt, deși Apostolul Pavel se convertește după aceste două ultime evenimente, reprezentand o abatere de la descrierea istorică a evenimentului[18]. Doar un singur apostol – rămas în urmă privește în cealaltă parte iar faptul că în mâna ridicată ține o pungă cu bani trădează faptul că el este Iuda.
- Cina cea de taină
Reprezentarea Cinei celei de Taină este de obicei așezată în absida altarului împreună cu scena Împărtășirii Apostolilor. Felul în care este reprezentată pare a pune în evidență în mod special momentul descoperirii trădării lui Iuda în defavoarea instituirii tainei Sfintei Euharistii, așa cum s-ar crede la o primă vedere. Acest lucru se desprinde chiar din textele liturgice ale slujbei din Joia Mare care accentuează trădarea lui Iuda[19]. La aceasta se adaugă și Evanghelia Sfântului Ioan care nu vorbește despre momentul instituirii Sfintei Euharistii însă în momentul Spălării picioarelor apostolilor anunță prin gura lui Hristos trădarea lui Iuda care va avea loc în timpul acestei Cine de Taină. Aceasta se va descoperi când Hristos va întinde bucata de pâine trădătorului (In 13,26). Aceste cuvinte sunt dezvoltate în imnografia acestei zile[20] astfel încât ele și-au găsit un ecou și în atenția pictorului.
În reprezentarea de la Humor, Mântuitorul Iisus Hristos este așezat în partea dreaptă a mesei în formă de potcoavă (în partea stângă a mesei din perspectiva privitorului) – în cornu dextro care reprezintă locul cel de cinste. El este singurul reprezentat cu aureolă; șade pe un tron și picioarele sunt așezate pe un postament. Atât tronul cât și postamentul sunt ridicate de la pământ arătând în felul acesta că nu este cu nimic legat de pământ și ceea ce El ne oferă – Trupul și Sângele Său îl desprind pe om de la pământ, înlesnindu-i urcarea către Împărăția iubirii Preasfintei Treimi.
Cei doisprezece apostoli sunt așezați la masă în semicerc, în celălalt capăt al mesei aflându-se Apostolul Petru verhovnicul așezat și el pe un scaun și cu un postament sub picioare. Ei au figuri grave, unii dintre ei ținând palmele în mod defensiv (Mt 26, 22: „Și ei, întristându-se foarte, au început să-I zică fiecare: nu cumva eu sunt, Doamne?”), confirmând în felul acesta că reprezentarea iconografică vorbește în special despre trădarea lui Iuda.
Dintre apostoli se remarcă Sfântul Evanghelist Ioan, cel care și-a rezemat capul pe pieptul lui Iisus, reprezentat aici într un gest de adâncă tandrețe: el ține în mâinile sale mâinile Mântuitorului de care se atinge cu fața sa, arătând în felul acesta dragostea pe care i-o poartă și pe care i-o va arăta pe Golgota, fiind singurul dintre apostoli prezent la picioarele Crucii lui Iisus.
În antiteză cu Ioan este reprezentat Iuda care se întinde într-o poziție nefirească peste masă pentru a putea întinge mâna în blid (Mt 26,23). Reprezentarea arată vicleșugul cu care Iuda se apropie de masa stăpânului, arătându se nerecunoscător pentru darurile primite de la Hristos: „nimeni să nu fie nerecunoscător de cina Stăpânului, o, credincioșilor! Nimeni să nu vină acum la masă cu vicleșug, ca Iuda. Că acela primind pâinea, s-a lipsit de pâinea vieții, fiind numai chip de ucenic, iar cu fața ucigător; de față cu iudeii veselindu-se, și cu Apostolii împreună petrecând. Urând săruta și sărutând vindea pe Cel ce ne-a răscumpărat pe noi din blestem, pe Dumnezeu și Mântuitorul sufletelor noastre”[21]. Iubirea de arginți, arghirofilia îi stăpânește sufletul și este arătată în imnografie drept cauză a vânzării lui Hristos, iar faptul că se apropie cu vicleșug de Trupul și Sângele lui Hristos îl așează sub stăpânirea diavolului[22] care va pune în inima lui gândul vânzării lui Hristos (In 13,2) iar mai apoi deznădejdea care îl va împinge spre sinucidere.
De aceea suntem chemați să ne apropiem „cu inimă curată, cu gând înfricoșat și cu suflet smerit”[23] de „ospățul Stăpânului”și de „masa cea nemuritoare”[24], unde primim adevărata Mâncare și Băutură cu care Hristos hrănește lumea. Astfel primim Dumnezeiștile Taine „spre luminarea simțurilor celor sufletești”, „spre sfințire, spre luminare, spre tărie, spre vindecare și spre sănătatea sufletului și a trupului și spre ștergerea și pierderea cu totul a cugetelor, a amintirilor și a deprinderilor mele cele rele”, „spre curățirea și sfințirea sufletelor și a trupurilor și spre arvunirea vieții și a împărăției ceva să vie”, „ca merinde pentru viața de veci și spre răspuns bine primit la înfricoșătorul Tău scaun de judecată”[25].
De aici ne mutăm în naos, unde vom călători împreună cu Hristos, însoțindu-L în aceste cumplite dar în același timp uimitoare zile care arată răutatea și nerecunoștința omului pe de o parte și iubirea dusă până la capăt, mai tare decât moartea a Mântuitorului.
Pr. Felician Vasile Buzilă
Bibliografie
***, Biblia sau Sfânta Scriptură, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2019;
***, Liturghier, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2012;
***, Triodul, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010;
Bălan, Arhimandritul Ioanichie, Patericul românesc, Editura Episcopiei Romanului, Roman, 2001;
Balș, Ștefan, Mănăstirea Humor, Editura Meridiane, București, 1965;
Chiril al Ierusalimului (Sf.), Catehezele, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă al Bisericii Ortodoxe Române, București, 2003;
Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. Elemente de antropologie duhovnicească, Editura Crimca, Suceava, 2022;
Drăguț, Vasile, HUMOR, Editura Meridiane, București, 1973;
Podlacha, Wladyslaw și Nandriș, Grigore, Umanismul picturii murale postbizantine, Editura Meridiane, București, 1985;
Sinigalia, Tereza și Boldura, Ovidiu, Monumente Medievale din Bucovina, Editura ACS, București, 2010;
Ștefănescu,I. D., Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, Editura Meridiane, București, 1973.
[1] Textul pisaniei săpat în piatră, așezat pe peretele dinspre sud, Ștefan Balș, Mănăstirea Humor, p. 8.
[2] Arhimandritul Ioanichie Bălan, Patericul românesc, p. 169.
[3] Cf Arhid. Ioan I. Ică Jr aceasta este împărțirea clasică a Săptămânii Mari, în Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. p. 13, dar cf PS Damanschin Dorneanul împărțirile mai recente așeaza Joia Mare ca o zi de sine stătătoare, de trecere spre Triduumul Pascal, în Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. P. 489, nota 1934.
[4] Wladyslaw Podlacha și Grigore Nandriș, Umanismul picturii murale postbizantine, p. 136.
[5] Reprezentarea obișnuită în Moldova acelor vremuri, cf. Vasile Draguț, Humor, p. 11.
[6] Triodul, p 598.
[7] Damaschin Dorneanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Dimensiunea mistagogică a Săptămânii Sfintelor Pătimiri. p. 448.
[8] Triodul, Sedealnă, gl 1, Utrenia din Sfânta și Marea Joi (Denia de Miercuri seara), p. 585.
[9] Triodul, Stihira, gl 1, Rânduiala ce se face la sfânta și dumnezeiasca spălare a picioarelor, in Joia cea mare, p. 599.
[10] Liturghier, Rugăciunea amvonului, p. 198.
[11] Triodul, Stihira, gl 2, p 599
[12] I. D. Ștefănescu, Iconografia artei bizantine și a picturii feudale românești, p. 71.
[13] Liturghier, Rânduiala împartășirii clericilor, p. 187-190.
[14] Sf Chiril al Ierusalimului, Cateheza a V-a mistagogică Despre zidirea duhovnicească, v 21-22, p. 366.
[15] Liturghier, Rugaciunea Heruvicului, p. 159.
[16] Prezența îngerului cu ripide este cunoscută începând cu secolul al XI – lea și apare tot sub influența practicii bisericești.
[17] Liturghier, p. 194.
[18] Wladyslaw Podlacha și Grigore Nandriș, Umanismul picturii murale postbizantine, p. 217.
[19] Conform Wladyslaw Podlacha și Grigore Nandriș, Umanismul picturii murale postbizantine, p. 188, la Copți s-a păstrat obiceiul particular de a-l blestema pe Iuda în timpul citirii descrierii ultimelor clipe ale Mântuitorului.
[20] „Mâinile cu care ai luat pâinea nestricăciunii, le-ai întins de ai luat arginții; gura ți-ai adus cu înșelăciune spre sărutare cu care ai primit Trupul și Sângele lui Hristos; dar, vai ție!, precum zice Hristos”. Triod, Pavecernița mică din Joia Mare, Cântarea 9, troparul 8.
[21] Triodul, Utrenia din Sfânta și Marea Joi,Stihoavna, p. 591-592.
[22] “Și după îmbucătură a intrat satana in el”, In 13,27
[23] Liturghier, Rugăciuni înainte de dumnezeiasca împărtășire, Rugaciunea a șaptea, p. 360.
[24] Triodul, Utrenia din Sfânta și Marea Joi, Cântarea 9, Irmosul, p. 590.
[25] Liturghier, Rugăciuni înainte de dumnezeiasca împărtășire, p 348-366.
