Tineri la Cetatea de Scaun a Sucevei
În cadrul întâlnirii săptămânale de Duminică de la Biserica „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Sfântu Ilie, tinerii fac repetiții la cor, au parte de o Cateheză și de un dialog foarte folositor. Acatistul Bunei Vestiri nu lipsește din programul tinerilor.
În cadrul Asociației Tinerilor Ortodocși Suceveni fac parte tineri din zeci de parohii din zona Sucevei și chiar de mai departe. În urma parteneriatului dintre ATOS și Muzeul Național al Bucovinei Suceava, sunt Duminici când întâlnirile se desfășoară într-un loc deosebit: Cetatea de Scaun a Sucevei. Tinerii noștri se adună, fac repetiții la cor spre uimirea și admirația vizitatorilor veniți la Suceava din toată țara, au parte de lecții speciale de Istorie datorită muzeografilor de la Cetate și vizitează diverse expoziții ale Muzeului.
Emoționantă a fost întâlnirrea tinerilor cu fetița Ilinca și familia ei, în data de 11 Iulie. Cu ajutorul lui Dumnezeu și a oamenilor de bine tinerii au reușit să o ajute cu multe ședinte de kinetoterapie (mai mult de 60 de ore de terapie) și să-i achiziționeze papuci ortopedici medicinali, reglabili, cu suport plantar. La sfatul medicilor acest tratament este potrivit Ilincăi în momentul acesta.
Tineri merituoși la poalele Rarăului – în Cetatea Lemnului
Tineri merituoși de la Colegiul Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldonenesc au mulțumit lui Dumnezeu pentru toate binefacerile primite în anul școlar încheiat. De loc din multe parohii ale Arhiepiscopiei noastre, ei au participat la o slujbă de mulțumire la Biserica „Izvorul Tămăduirii” din localitate. O activitate inedită intitulată „Cultura lemnului și spiritualitate ștefanistă” s-a desfășurat la Muzeul „Arta Lemnului” din Câmpulung Moldovenesc. Cu răbdare, părintele Botezatu Mihai le-a explicat rostul exponatelor din Muzeu în viața bucovineanului. La sfârșit, părinții Chiriluță Bogdan și Cârloanță Constantin, coordonatori ai activităților cu tineretul în zona Câmpulung-Dorna, și pr. Giosan Teodor au pregătit o agapă tinerească în curtea bisericii cu pizza, suc și înghețată.
Tineri, vrednici urmași ai Marelui Ștefan – în Cetatea Harului de la Putna
Tineri în portul popular și cu steaguri tricolore au participat la procesiune, la slujbă și la manifestările de la Mănăstirea Putna, cu ocazia sărbătoriii marelui Voievod Ștefan cel Mare (2 Iulie). Pe scena amenajată în curtea Mănăstirii, lângă Altarul de vară, au cântat foarte mulți tineri. D-l prof. Vasile Schipor, coordonatorul activităților cu tinerii din zona Rădăuți, a dirijat pe tinerii talentați din Grupul vocal-tradițional „Ai lui Ștefan, noi oșteni” de la Liceul Tehnologic „Ion Nistor”, Vicovu de Sus.
Aproximativ 80 de tineri s-au închinat și s-au rugat în genunchi la mormântului Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, înainte de a pleca pe cunoscutul traseu Via Transilvanica.
Tineri iubitori de straie populare la Boroaia, Bogdănești, Lămășeni și Sfântu Ilie – în Cetatea simplității
Aproximativ 100 de tineri și copii din parohii din zoan Sucevei și Fălticeni au deprins meșteșugul cusutului la Centrele de Tineret din Sfântu Ilie, Suceava și Boroaia, Fălticeni. De ei se ocupă meșterii populari Monica Balațchi, Doina Parascuța, Mădălina Antonesei de la Asociația „Bucovina coase ie”. Din mânuțele lor au ieșit adevărate frumuseți. Straiele populare au o frmusețe aparte și de aceea e mare dragostea lor pentru portul nostru tradițional.
Cu bunăvoința părintelui prof. Aristrach Cojocar, la Parohia din Sfântu Ilie este în toi Atelierul de Artă Populară. Tinerii își cos singuri cămășile populare, cu motive originale, tradiționale. Până vor fi gata cămășile, tinerii promovează portul la cor, la slujbe și la diferite evenimente când ei realizeză că sunt cu adevărat ambasadori ai portului popular. La loc de cinste a fost Procesiunea cu Moaștele Sfântului Ioan cel Nou pe stăzile orașului Suceava. Tinerii noștri au fost îmbrăcați în straie populare și au participat la procesiune, având flori de sânziene în mâini.
La Boroaia, îndrumați de d-na preoteasă Anca Maxim și de părintele Silviu Maxim, coordonator al activităților cu tineretul în zona Fălticeni, la Bogdănești, îndrumați de pr. Maricel Ursuțu și la Lămășeni, îndrumați de pr. Daniel Cojocaru, tinerii participă la slujba Sfintei Liturghii, în portul popular, aducând mulțumire lui Dummnezeu pentru toate darurile primite. Ei cântă pricesne și alte cântări frumoase. Din când în când ei primesc și oaspeți, așa cum a fost la începutul Vacanței de Vară, când, au cântat împreună cu d-na prof. Lenuța Rusu de la „Clubul copiilor” din Fălticeni, cu fetele din Grupul „Moldova” și au ascultat minunatele cântări la vioară ale tinerilor și copiilor ce fac parte din grupul „Noițele” din Bogdănești, Coordonați de d-l prof. Costan Ion.
„ Un neam se va menține prin tineri, care se vor sui de bunăvoie pe Cruce și de la înălțimea ei vor lupta …” (pr. Arsenie Papacioc)
pr. Justinian-Remus A. Cojocar