La 26 iulie 1971, la venerabila vârstă de 87 de ani trecea la cele veşnice profesorul Teofil Sauciuc Săveanu, cel care a aparţinut generaţiei lui Vasile Pârvan, şi s-a format ştiinţific într-un mediu universitar de limbă germană, studiind direct monumentele civilizaţiei la ele acasă dar şi în Dobrogea noastră. A fost unul dintre cei care prin opera scrisă a arătat că tradiţiile şi importanţa arheologiei româneşti vor câştiga mereu mai mult, ca greutate şi desigur ca influenţă, în cultura naţională ca parte integrantă a culturii europene.
Născut în Bosanci la 21 octombrie 1884 în familia preotului Teofil Sauciuc şi Maria – născută Palievici, veche familie de români din împrejurimile Storojineţului, a urmat cursurile Şcolii primare din Iordăneşti,- Storojineţ (1890 – 1894), apoi cursurile Liceului de Stat nr. 1 Cernăuţi şi continuă cu studii superioare de filosofie la Universitatea din Cernăuţi şi Viena, specializându-se în filologie clasică.
Cum era şi firesc pentru perioada respectivă, având în vedere dorinţa de a cunoaşte cât mai mult, în 1909 obţine doctoratul în litere şi filosofie la Viena în 1909 iar în 1914 docent la Universitatea Cernăuţi.
Bursa de studii obţinută de la Institutul de Arheologie din Viena îi va permite ca în perioada 1910-1912 să efectueze studii la Institutul Austriac de Arheologie din Atena, perioadă în care vizitează insula Andros, Creta, Italia, Sicilia.
A fost profesor titular de istorie şi epigrafie la Universitatea din Cernăuţi, unde a îndeplinit şi funcţia decan şi apoi de rector.
După evenimentele tragice petrecute în zonă prin ocuparea nordului Bucovinei de către sovietici,în anul 1940, va fi numit profesor şi Şeful catedrei de Istorie antică şi epigrafie de la Facultatea de litere şi Filosofie a Universităţiui Bucureşti, unde va fi şi decan iar mai târziu director al Muzeului Naţional de Antichităţi.
A suferit mult în momentul în care după pensionarea în anul 1947 a fost trimis în închisoare de către autorităţile comuniste la Penitenciarul Sighet (1950-1956) din cauza implicării sale în activitatea politică interbelică – preşedinte al Organizaţiei Naţional Ţărăniste din Bucovina(1926 – 1938) deputat şi apoi senator.
Opera sa publicată cuprinde 83 de lucrări, majoritatea scrieri epigrafice, arheologice şi istorice, la care se adaugă voluminoasele manuscrise aflate în prezent în arhiva Institutului de Arheologie Vasile Pârvan – Bucureşti, precum şi în arhiva CNSAS Bucureşti. Prin ceea ce a lăsat ca operă ştiinţifică, poate fi considerat pentru arheologia românească drept unul dingtre cei mai importanţi epigrafişti ai perioadei interbelice, ştiut fiind faptul că între preocupările sale pot fi recunoscute şi cele din domeniul numismatic, gliptic şi heraldic, motiv pentru care a şi fost ales membru al Academiei Române în 1945 exclus în 1948 şi repus în drepturi la 3 iulie 1990.
O recunoaştere a meritelor sale ştiinţifice poate fi înţeleasă şi prin aceea că a fost ales ales Membru corespondent al Institutului austriac de arheologie, membru al Institutului de arheologie din Germania.
De numele marelui istoric înscris la loc de cinste în Enciclopedia istoriografiei româneşti se leagă în mod special studiile privind istoria Dobrogei, fiind primul mare cercetător al vestigiilor arheologice ale oraşului Callatis, oraş căruia îi va dedica o monografie păstrată încă în manuscris, (589 pagini dactilografiate) fiind cel ce a susţinut înfiinţarea muzeului din Mangalia încă din 1924. Rezultatele cercetărilor în zona Callatis au fost parţial publicate în rapoarte preliminare care cuprind date importante despre zidul de apărare, întinderea oraşului antic, elemente arhitectonice, statui de marmură, statuete de lut, ceramică, bijuterii, monede etc.
Din opera sa amintim câteva titluri Callatis. Rapports preliminaires sur les fouilles (1924); Observations concernant deux decrets des «thiasites» de Callatis (1924); Numele comunei urbane Mangalia (1928); Titus Vîrtasius Pollio şi oraşul Callatis (1936); Callatis (1938); Pe marginea unui decret de poliţie callatian (1967); Inscripţia lui Herennios Apollinarios din Callatis (1968) ş.a.
Epigrafist şi istoric al antichităţii greco-romane, a cercetat şi apoi a publicat studii referitoare la unele descoperiri din Andros, la aspecte particulare din istoria Atenei.
La împlinirea a 130 de ani de la naşterea epigrafistului, arheologului şi istoricului bucovinean Teofil Sauciuc Săveanu, la iniţiativa arheologului dr.Bogdan Petru Niculică, absolvent al Facultăţii de Istorie şi Geografie de la Universitatea Ştefan cel Mare Suceava, muzeograf la Muzeul Bucovinei Suceava, împreună cu arheologul Cătălin I.Nicolae de la Institutul de Arheologie Vasile Pârvan Bucureşti a fost editat în anul 2014 volumul Teofil Sauciuc Săveanu Viaţa şi Opera semnat de prof. dr. Valerian L. Ciofu, volum ce pune în evidenţă în mod desoebit destinul unuia dintre cei mai mari arheologi născuţi în Bucovina.
Cuvine-se dar ca la împlinirea a 50 de ani de la strămutarea la cele veşnice a lui Teofil Sauciuc Săveanu să ne aducem aminte de cel despre care spunea în vremea sa Radu Vulpe unul dintre discipolii lui Vasile Pârvan, şi anume că era Virtuos și corect în toate actele vieții sale, de o atitudine senină și calmă în toate împrejurările, puternic pătruns de caracterul imperativ al datoriei, animat de o înaltă concepție a eticii sociale și științifice, intransigent cu sine însuși, pe cât de generos și înțelegător cu ceilalți, amabil și prevenitor față de toți, lipsit de orgoliu și de ambiție, el a fost stimat cu afecțiune de către toți colegii, colaboratorii și discipolii săi, pe care îi considera și care se considerau pe bună dreptate de asemenea, prietenii săi.