La împlinirea a 163 de ani de la Unirea Principatelor Române, preoții din Protopopiatul Fălticeni au marcat această zi solemnă din istoria poporului român, printr-o serie de evenimente care au avut darul de arăta cât de important a fost acest pas făcut pentru făurirea idealului nostru românesc.
Evenimentul s-a desfășurat luni 24 ianuarie, 2022, cu binecuvântarea Înalt Preasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, în Biserica ,,Sfântul Ilie” din Municipiul Fălticeni, începând cu slujba de Te Deum oficiată de către părintele protoiereu Adrian Dulgheriu împreună cu un sobor de preoți, în amintirea făuritorilor Unirii din 1859, slujbă care a fost săvârșită și în momentul în care a precedat și a dus la Unirea Principatelor în cadrul Adunărilor Ad – hoc și elective din Moldova și Țara Românească. Răspunsurile la strană au fost oferite de către preoții din parohiile din Protopopiatul Fălticeni, ca apoi un grup de copii ai parohiei și coordonați de către Dna. învățătoare Maftei Camelia, care au prezentat un frumos program dedicat acestei zile deosebite, și care s-a încheiat cu un recital de cântece patriotice susținut de către preoții din Corala ,,Sfântul Ioan de Râșca”, a Protoieriei Fălticeni.
În partea a doua a zilei, într-o atmosferă plăcută a avut loc conferința despre Mica Unire la sediul Protoieriei Fălticeni, ce a fost susținută de către Dl. Prof. Lector. Univ. Dr. Bogdan Constantin Neculau, de la Facultatea de Psihologie și Științe ale Educație din cadrul Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași.
În cuvântul de deschidere rostit cu ocazia evenimentului aniversar, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a făcut referire la momentul istoric și contribuția Bisericii românești la păstrarea și cultivarea conștiinței noastre, îndemnând ,,mai mult ca oricând la unitate într-o societate care se îndreaptă într-o direcție greșită, ducând la divizare între oameni. Cred că este de datoria noastră, a Bisericii și a preoților să ne unim nu doar în credință, ci și în unirea noastră ca neam”.
Invitatul special, a prezentat într-o manieră proprie evenimentele premergătoare ce și-au atins scopul , și anume Unirea Principatelor Române, la care cea mai mare contribuție au avut-o clericii Bisericii Ortodoxe Române, prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza în Moldova ( 5 ianuarie), și în Țara Românească, pe data de 24 ianuarie, 1859. ,,Biserica a avut o contribuție deosebită întrucât am putea spune că domnitorul Cuza a avut marele privilegiu de a fi ales în Țările Române, când a fost anunțat și proclamat pe data de 5 ianuarie și 24 ianuarie 1859, de către Mitropoliții Sofronie al Moldovei, și Nifon al Ungrovlahiei. Implicarea Bisericii în alegerea lui Cuza, a limitat reacția antiunioniștilor de atunci, datorită faptului că a primat interesul național, și nu cel personal de partid”.
În continuarea prelegerii, Dl. Prof. Bogdan Neculau a adus aminte de soarta războiului din Crimeea în care ,,rușii au fost înfrânți, ceea ce a adus la un armistițiu între marile puterii, punându-se în vedere pentru prima dată pe plan internațional, problema Unirii Principatelor Române. Astfel la Conferința de la Viena din 1855, și urmare a Tratatului de la Paris din martie 1856, la care au participat Imperiul Habsburgic, Anglia, Austria, Franța, Prusia,Rusia, Sardinia și Imperiul Otoman, s-au stabilit primii pași în vederea realizării Unirii Principatelor Dunărene…..La Iași s-a format Divanul Ad- hoc în care a fost constituit o adunare consultativă cu scopul de a exprima voința populației cu privire la organizarea definitivă a principatelor. Acestea erau alcătuite din boierime, reprezentanții Bisericii și ai țărănimii, iar președinții erau Mitropoliții. În primă fază, alegerile au fost fraudate intenționat de către cei care erau ostili Unirii, datorită intimidării a ierarhilor și preoților, fapt adus în vedere Comisiei Europene care se afla la București. Astfel că la Iași a fost convocat un nou Divan de către Mitropolitul Sofronie al Moldovei, în 22 septembrie, 1857, care a și săvârșit slujba Te Deum în Biserica Sfântul Nicolae Domnesc și în care arhimandritul Neofit Scriban a avut o cuvântare curajoasă în care i-a mobilizat pe toți cei prezenți în Piața Unirii. Divanul din Muntenia s-a desfășurat cu același grafic la 30 septembrie în același an, având următorele hotărâri: unirea Principatelor într-un stat, cu numele de România, precum și neutralitatea pământului Principatelor. Au urmat adunările elective din ianuarie 1859, care au fost prezidate de către Mitropoliții Sofronie al Moldovei și Nifon al Țării Românești, în care alegerea lui Alexandru Ioan Cuza ca domnitor în cele două Țări Românești, în unanimitate, a arătat impactul major al Bisericii în înfăptuirea acestui ideal. Au trecut 163 de ani de la uralele acelui eveniment și ce am făcut noi cu ceea ce ne-au lăsat înaintașii noștri? Unde sunt conducătorii noștri de odinioară, care n-ar fi negociat vreodată valori ca familia, credință, neam, patrie sau pământul țării”, a concluzionat la final, Dl. Prof. Neculau Bogdan.
În încheiere, părintele protoiereu Adrian Dulgheriu a mulțumit d-lui prof. Bogdan Neculau pentru frumoasa cuvântare în care a adus elemente noi în care ne-a făcut să reflectăm mai aprofundat adevărata importanța a evenimentelor din acea perioadă. Mulțumim părinților și celor care s-au implicat și ostenit, dedicânduși din timpul lor pentru a participa la acest eveniment, în care dăm Slavă lui Dumnezeu pentru această frumoasă zi, pe care aș încheia-o cu rugăciunea pe care a rostit-o Mitropolitul Nifon al Ungrovlahiei, când l-a proclamat domnitor al Principatelor Române, zicând: Doamne, Dumnezeul părinţilor noştri, aruncă-ţi privirea ta asupra inimilor noastre şi nu slăbi cugetul fiilor tăi. Uneşte-i pe toţi într-o simţire şi fă ca inimile lor să aibă aceeaşi bătaie pentru ţara lor”.