Ridică-te Ştefane şi vezi-ţi fiii / Că vremea în lume e grea / Credinţă veşnică patriei noastre / Jurăm, Măria Ta (Adrian Păunescu)
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, Asociația Studenților Creștin-Ortodocși Români, filiala Suceava, în colaborare cu Sectorul Catehizare, tineret și educație pentru viață, a organizat, în perioada 29.12.2021-2.01.2022, Tabăra de Anul Nou de la Mănăstirea Putna.
Tabăra a devenit deja o tradiție întrucât an de an studenți și liceeni din toate asociațiile creștin-ortodoxe din țară și din diaspora se întâlnesc cu sprijinul Mănăstirii Putna și binecuvântarea Părintelui Stareț Melchisedec Velnic, Exarh al mănăstirilor din eparhie, pentru a sărbători trecerea anului în duh creștin și întru împărtășirea acelorași valori creștin-ortodoxe și naționale. Astfel, anul acesta au participat peste 150 de tineri veniți din București, Iași, Cluj, Constanța și din diaspora, respectiv din Franța.
Programul a punctat activități precum: deschiderea taberei a fost însoțită de cuvântul părintelui stareț, participarea la Sfânta Liturghie, alaiul colindătorilor (urcarea pe Dealul Crucii și colindarea oamenilor din sat), un foc de tabără, conferința pe tema „Repere și modele în aceste timpuri” moderată de părintele Hrisostom, scriitorul Adrian Alui Gheorghe și părintele Gherasim, privegherea Sfântului Vasile cel Mare la cumpăna dintre ani, un concert de colinde, toate acestea fiind încununate la sfârșit cu o Sfântă Liturghie Arhierească săvârșită de Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanu la Mănăstirea Sihăstria Putnei în mare zi de sărbătoare a pomenirii Sfântului Serafim de Sarov.
Conchidem dând slavă lui Dumnezeu pentru toate, pentru timpul petrecut cu folos, pentru bucuria reîntâlnirii ce ne-a făcut inimile să salte, apropiindu-ne din nou de Mântuitorul Iisus Hristos pentru a începe împreună, cu binecuvântare arhierească, Anul Mântuirii, 2022 și pentru a face lucrătoare versurile din Cântec studențesc pentru Putna:
Ei își vor aduce-aminte
Într-o clipă-atât de dragă
Ce-au primit în dar la Putna
Și-mplinesc o viață-ntreagă.