În ultima duminică a anului 2024, la scurtă vreme după trăirea bucuriei nașterii după trup a Fiului lui Dumnezeu, Cel Care, micșorându-Se pe Sine și ascunzându-Și dumnezeirea a venit în lume ca să o mântuiască, răscumpărând păcatele oamenilor prin Jertfa Sa pe Cruce, Biserica face pomenirea a două episoade triste, fuga în Egipt a Mântuitorului și uciderea pruncilor Betleemului de către Irod, în încercarea-i disperată de a curma viața lui Iisus, a Pruncului dumnezeiesc.
Dintr-o înfruntare cu Dumnezeu însă nu poți ieși învingător, căci purtarea Lui de grijă și modul minunat de a lucra prin aleșii Săi zădărnicește orice cursă vicleană; astfel, prin Dreptul Iosif, ales providențial pentru a-L apăra pe Pruncul Iisus și pe mama Lui, Fiul Întrupat al lui Dumnezeu Își începe pribegia în Egiptul robiei poporului ales, ca o împlinire a profeției vechi testamentare: „Din Egipt am chemat pe Fiul Meu.” (Osea 11, 1), dar și ca aducere aminte a nenumăratelor minuni săvârșite de Ziditorul a toate pentru eliberarea din robia materială, dar și duhovnicească a fiilor Săi după har.
„Nu te îndoi nicio clipă că Dumnezeu veghează asupra celor pe care-i iubește și zădărnicește planurile celor potrivnici, ca să-i scape pe aleșii Săi.”– a fost și îndemnul sădit de Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic în cugetul și inima celor prezenți astăzi, 29 decembrie, la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
În Duminica după Nașterea Domnului, când în bisericile ortodoxe, în cadrul Sfintei Liturghii, este rânduită spre citire pericopa evanghelică a Sfântului Evanghelist Matei ce relatează cele întâmplate după închinarea magilor, și anume fuga în Egipt, uciderea pruncilor din Betleem și împrejurimi, moartea lui Irod și întoarcerea Dreptului Iosif, a Fecioarei Maria și a Pruncului din Egipt în Galileea, pentru a se stabili în Nazaret, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, s-a aflat în mijlocul credincioșilor. Întâistătătorul eparhiei a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie pe un podium special amenajat în incinta complexului monastic, fiind înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, clerici de la Centrul Eparhial Suceava, precum. Arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, dar și slujitori ai locașului cu hramurile „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință” și „Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava”, aflat în renovare în această perioadă.
Corul Mixt „Sfântul Ioan cel Nou” al Catedralei Arhiepiscopale, dirijat de pr. Ionuț Lucian Tablan Popescu, a împodobit, ca în fiecare duminică, cea mai importantă slujbă din cultul ortodox, răspunzând liturgic ecteniilor și rugăciunilor înălțate de părinții slujitori.
La vremea Chinonicului, în răstimpul rânduit împărtășirii clericilor, părintele protosinghel Ioan Tofan, director al Biroului Fundațiilor și Asociațiilor, din cadrul Departamentului de Asistență Socială și Medicală al Sectorului de Asistență Socială și Medicală, a lecturat cuvântul de învățătură al părintelui Claudiu Miroș, paroh al Parohiei Burla, Protopopiatul Rădăuți.
În prima parte a expunerii, accentul a fost pus pe contextul social-istoric în care s-au petrecut evenimentele relatate doar de Sfântul Evanghelist Matei, autorul oferind o explicație pentru numărul de 14.000 stabilit de Părinții Bisericii pentru a cuantifica victimele nevinovate ale tiraniei lui Irod cel Mare, numărul avansat de istorici fiind de 20-30: „Tradiția creștină a consemnat în istorie numărul de 14.000 de prunci uciși de către soldații lui Irod. Cifra este compusă din numărul 7, care la evrei era unul simbolic, exprimând perfecțiunea, deplinătatea. Luat de două ori și înmulțit cu o mie adăuga un plus la înțelegerea perfecțiunii. Așadar, numărul obținut este o simplă metaforă, exprimând simbolic deplinătatea durerii locuitorilor acelui ținut, care și-au văzut pruncii sacrificați de nebunia unui tiran dement. Așa a înțeles creștinătatea să se simtă solidară cu durerea oamenilor unei părți din Țara Sfântă, care n-au avut altă vină decât aceea de-a fi avut privilegiul ca Fiul lui Dumnezeu să Se facă om pe pământul lor.”
Subliniind că „viața lui Iisus Hristos este de la început îndreptată spre suferință, așa cum a prevăzut prorocul Isaia când a vorbit despre Slujitorul Domnului ca fiind un «om al durerilor și cunoscător al suferinței» (Isaia 53, 3), a fost evidențiată și pronia dumnezeiască, Iosif fiind ales să ocrotească Pruncul, și smerenia cu care S-a înveșmântat Unul din Treime întrupat din Fecioara Maria și de la Duhul Sfânt, deodată cu haina trupească: „Această fugă în Egipt nu este doar un act de salvare fizică, ci și un semn profund al vulnerabilității și al sacrificiului pe care Iisus, Fiul lui Dumnezeu, le acceptă pentru a-Și împlini misiunea de Mântuitor al lumii. (…) Șederea lui Iisus în Nazaret va avea și ea tâlcul ei. Evanghelistul Matei, mereu preocupat să găsească în profeți prevestiri ale faptelor relatate, explică venirea la Nazaret: «ca să se împlinească ceea ce s-a spus prin prooroci că Nazarinean Se va chema” (Matei 2, 23). Nazaretul a avut un loc însemnat în viața Mântuitorului; dacă Iisus Se naște la Betleem, la Nazaret are loc taina zămislirii, a Întrupării Fiului lui Dumnezeu. În acest orășel neînsemnat se va desăvârși, în timpul celor 30 de ani ce vor urma, lentul proces al sfințirii umanității Sale de către firea divină, al pătrunderii energiilor divine în omenitatea ce se deschidea spre a le primi. Nu este doar o simplă coincidență faptul că Nazaret se tălmăcește sfințenie! (…) Nazaretul ne dă cheia tainei lui Hristos, a zămislirii Sale mai presus de fire și a genezei personalității Sale teandrice; Iisus putea fi deci numit pe buna dreptate Nazarineanul”.
În încheiere, a fost reiterată ideea că lucrarea lui Dumnezeu nu este întotdeauna înțeleasă, însă ea trebuie acceptată cu credință și nădejde, căci „Dumnezeu salvează viața oamenilor prigoniți și transformă fuga în salvare și înstrăinarea în binecuvântare. (…) Chiar și atunci când suntem într-o situație care pare fără ieșire Dumnezeu nu ne părăsește. Dumnezeu lucrează în mod tainic și adesea prin mijloace pe care nu le înțelegem, dar care sunt pline de iubire și grijă pentru noi.” Din acest motiv, patru sunt învățăturile ce trebuie reținute din fragmentul evanghelic: ascultarea și încrederea în Dumnezeu; mântuirea este pentru toți, în orice loc și timp; suferința este parte a planului mântuirii; greutățile vieții sunt oportunități de a ne apropia de Dumnezeu.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a mulțumit pentru cuvântul de învățătură, amintind că cei care doresc să aprofundeze firul evenimentelor ce au urmat nașterii Domnului Iisus Hristos pot lectura pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților exegeza pe care a pregătit-o, intitulată Și din Nazaret poate ieși ceva Bun – Dumnezeu.
În continuare, chiriarhul Sucevei a dat citire Decalogului alcătuit pentru a sintetiza tâlcurile pericopei evanghelice de astăzi, în care aduce în atenție iubirea și purtarea de grijă a Părintelui Multmilostiv, răspuns la atitudinea ingrată a omului față de Dumnezeu „Cel mititel și înfășățel”, Ce a aflat odihnă în ieslea Betleemului, dar și nevoia de a împlini cu nădejde binele cerut de Cel Ce este Izvorul bunătății, pentru a primi bună răsplată întru veșnicie.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a citit rugăciuni de dezlegare și rugăciuni pentru sănătatea trupească și sufletească, dar și pentru cei care sunt în depresie și în alte suferințe sufletești.
Părintele Arhiepiscop a anunțat că în prima zi a anului 2025, începând cu ora 8.15, pe podiumul din curtea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou” va săvârși împreună cu Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Vasile cel Mare, pentru praznicul împărătesc al Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, dar și pentru strălucitul ierarh al Cezareei Capodociei. La cumpăna dintre ani, în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale va fi oficiată slujba de Priveghere, urmată de Sfânta Liturghie și de Te Deum-ul de mulțumire pentru toate cele primite în dar de la Multmilostivul Dumnezeu.
După ce au fost stropiți cu apă sfințită, îmbogățiți sufletește prin participarea la dumnezeiasca slujbă și prin învățăturile de mult folos primite, credincioșii nu au pregetat să își aducă darul de evlavie și dragoste Marelui Mucenic Ioan, cel care le este neprețuit mijlocitor înaintea tronului Preasfintei Treimi ori de câte ori îi cer ajutorul.
Daniela Livadaru
