A treia zi din Sfântul și Marele Post a fost prilej de binecuvântare și mângâiere duhovnicească pentru credincioșii din Parohia Sfântul Mare Mucenic Gheorghe a orașului Vicovu de Sus, localitatea Laura. Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, în această parohie a fost prezent Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, pentru a oficia Slujba Pavecerniței celei Mari, în cadrul căreia s-a citit cea de a treia parte a Canonului Mare, compus de Sfântul Andrei Criteanul, Arhiepiscopul Cretei.
În cadrul oficierii serviciului religios, ierarhul a fost înconjurat de soborul de preoți alcătuit din PC Părinte Ionel-Constantin Maloș, Protopop al Protopopiatului Rădăuți și preot coslujitor al parohiei Laura, părintele paroh Florin Mihalescu, părintele Mihai Isopescu de la parohia Acoperământul Maicii Domnului Vicovu de Sus-Plai și părintele Ioan Morar, parohul Bisericii Adormirea Maicii Domnului din comuna Straja.
Imnul „Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă”, după fiecare tropar al canonului, a fost intonat de către membrii grupului vocal al parohiei, grup care a oferit și celelalte răspunsuri liturgice, avându-l ca dirijor pe PC Arhid. Ionuț Isopescu, consilier eparhial și fiu al satului.
La finalul rânduielii liturgice, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a rostit un cuvânt de învățătură credincioșilor prezenți, referitor la starea de rugăciune a omului:
„Așa sunt toate rugăciunile noastre: ne pun în aceeași stare; ne simțim mângâiați atunci când ne rugăm; nu ne simțim singuri atunci când ne rugăm și lucrul acesta al nădejdii, al încrederii în Dumnezeu, în Maica Domnului, în sfinții Lui, în sfinții îngeri care sunt tot timpul cu noi, lucrul acesta ne însoțește pe noi fraților și surorilor și în timpul Postului Mare.
Dumneavoastră aveți o biserică cu totul specială, cu totul aparte, biserică aleasă, iar la o rugăciune de seară, ea e și mai specială și are o frumusețe deosebită. De ce? Părinții nu ne-au aprins foarte multe becuri în seara aceasta. De aceea atunci când am citit canonul de pocăință, atunci când s-a continuat slujba și acuma când mă uit la dumneavoastră, dar mai ales atunci când vedeam catapeteasma, iconostasul atunci când se citea canonul, întrezăream ceva din cele ale Învierii, din duhul Învierii – deși suntem la început de post. E atmosferă obscură… Dumneavoastră aveți aici lemnul acestea închis la culoare, dar care lemn și care culoare mai închisă face să fie și mai strălucitoare lumina. Uitați-vă la aureolele sfinților, la nimbul de lumină din jurul sfinților de pe icoane! Uitați-vă la aurăria aceasta care este în jurul sfintelor icoane, uitați-vă la lumânările acestea care luminează! Când ții o lumină în întuneric îți dai seama cât de binevenită, binefăcătoare, frumoasă și dătătoare de nădejde este o lumânare. Dar eu mă uit și la chipurile dumneavoastră: da, cu broboadă cernită, cu haine cernite așa ca în timpul Postului Mare, dar ochii, dar fața…, mai ales atunci când am ținut o lumânare în mână sau când suntem apropiați de un sfeșnic sau de o lumină… să știți că fața vi-i luminoasă; chipul vi-i senin. Asta arată că în timpul postului pe care l-am început, noi deja suntem cu gândul la sfârșitul lui. Adică suntem cu gândul la Dumnezeu care înviază. La Dumnezeu care este lumină. La Dumnezeu care a venit în întunericul lumii – atunci – și vine și acum în întunericul acestei lumi și-n întunericul lumii din mine; în iadul din mine vine Dumnezeu ca să mă scoată și să învieze împreună cu mine, dar nu de Paști sau nu doar de Paști.
De fiecare dată eu când vin la Dumnezeu cu pocăință – cum facem acum – de fiecare dată când vin la scaunul de spovedanie mărturisindu-mi păcatele mele, atunci Dumnezeu mă ridică; atunci Dumnezeu mă înviază pentru că acesta este, fraților și surorilor, Dumnezeul nostru: un Dumnezeu care acolo unde este întuneric, El aduce lumină. Un Dumnezeu care acolo unde este deznădejde, El aduce nădejde; un Dumnezeu care acolo unde este păcat și mizerie, El aduce iertare; un Dumnezeu care acolo unde dracul a adus blestem, Dumnezeu vine și sfarmă blestemul, vine și aduce binecuvântare”.
În cadrul aceleași cuvântări, ierarhul i-a încurajat pe cei prezenți să „petreacă” întreaga perioadă a postului cu nădejde, cu rugăciune curată și gândul că toți ne vom bucura de înviere: „Am cântat pe la jumătatea canonului, la irmosul cântării a VI-a: „Strigat-am cu toată inima mea către Înduratul Dumnezeu și m-a auzit din iadul cel mai de jos…”. Strigat-am către cine? Către Dumnezeu Cel Îndurat. Cu toată inima mea am strigat către Înduratul Dumnezeu și m-a auzit. M-a auzit El din cer, pe mine care eram în iadul cel mai de jos și a scos din stricăciune viața mea. M-a înviat, m-a făcut al Său, m-a pus de-a dreapta Sa. Unde ne duce Dumnezeu de Înviere? Unde vrea să ne pună? Să ne trimită în iad cu păcătoșii? Nu vrea acolo! Numai eu aleg să merg acolo. Eu îmi semnez singur biletul spre iad, nu Dumnezeu trimite în iad. Pe nimeni nu vrea Dumnezeu să trimită în iad. Eu aleg unde să fiu și dumneavoastră prin prezența în sfintele biserici, prin rugăciunea pe care o facem acum poate mai mult (și binecuvântată să fie această rugăciune oleacă mai multă), prin tot ceea ce facem noi de dragul lui Dumnezeu, mărturisim, vrem a-i spune Lui: «Doamne vrem să fim ai tăi! Vrem să fim de partea Ta! Ia-ne cu Tine! Noi suntem în iadul cel mai de jos, dar de acolo strigăm, din adâncul inimii către înduratul Dumnezeu și Tu ne izbăvești».
M-aș bucura, cu astfel de nădejdi, cu astfel de gânduri de încurajare să petrecem toată perioada aceasta a Postului Mare. Nu cu întristări, nu cu frici, nu cu temeri: că e greu, că e lung, că mâncarea e nu știu cum… Nu așa! Ochii să vă fie spre Înviere! Ochii să vă fie la peste 40 de zile ci-o să fie! Și o să mai purtăm haine cernite și o să mai strigăm: «Miluiește-mă, Dumnezeule, miluiește-mă!», dar prin toate acestea, noi cu gândul suntem acolo și cu inima. Căci la sfintele mănăstiri, când începe postul mare, chiar în seara din Duminica izgonirii lui Adam din Rai, se cântă deja cântare de înviere: «Hristos a înviat din morți, cu moartea pre moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le». Amin!”
După cuvântul de învățătură, ierarhul a citit rugăciunea de dezlegare pentru enoriașii care au reușit să ajuneze în aceste trei zile de post, urmând să primească și Agheasma cea Mare.
La final, părintele protopop Ionel-Constantin Maloș, a mulțumit Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul pentru binecuvântare, împreună-slujire, bucurie, mângâiere și cuvântul de învățătură, împărtășite credincioșilor din parohia Laura.
