La Capela Înălţarea Domnului din Udeşti, capelă construită între anii 1925 – 1936 din subscripţii publice şi cu jertfa urmaşilor celor căzuţi la datorie pentru Ţară, capelă ce necesită în prezent lucrări de restaurare şi conservare, a avut loc un moment ce va intra în istoria locală, şi anume Plantarea a 16 Stejari ai Memoriei – Stejarii istoriei, stejari care în timp şi peste timp vor aminti de jertfa eroilor din Udeştii Sucevei, din Ţara de Sus a Moldovei, căzuţi pe câmpurile de luptă pentru apărarea dreptei credinţe şi a independenţei şi unităţii neamului românesc.
La acest moment solemn, din încredinţarea şi cu binecuvântarea Înaltpreasfinţitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor au fost prezenţi alături de oficilaităţi, de reprezentanţi ai instituţiilor militare şi şcolare, P.C. Cuv. Arhim. Serafim Grigoraş, stareţul Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, şi P.C. Arhid. Vasile M. Demciuc, consilier Sectorul Monumente, Patrimoniu şi Arihtectură Bisericească.
Momentul solemn a fost dedicat înţelegerii semnificaţiei pe care o are STEJARUL în istoria Neamului românesc.
Stejarul, care este arborele naţional al multor ţări, simbolizează în primul rând forţa şi rezistenţa, alături de protecţie şi de stabilitate. Stejarul este proeminent în texte religioase şi în alte mitologii. Spre exemplu este menţionat în mitologia antică, în scrierile celtice, greceşti, în care se aminteşte faptul că regii în antichitate purtau coroane din frunze de stejar pentru a simboliza sau reprezenta zeii greci.
În tradiţia populară românească se aminteşte faptul că aşezarea sub un stejar aduce un înger cu un mesaj pentru tine, ori aşa cum consemnează părintele academician S.Fl. Marian puteţi auzi zâne în golul unui trunchi de stejar.
Atunci cânde ne gândim la istoria neamului românesc să nu uităm că şi noi românii avem o frunză simbol, dragă inimii noastre, cu rădăcini adânci în cultura, istoria şi spiritualitatea neamului românesc. Aşa-i românul când se veseleşte,/Ca şi Stejarul când înmugureşte./ Aşa-i românul când este iubit, /Ca şi Stejaul când e înverzit. Versuri ale unui cântec atât de drag nouă românilor, rostit la marile sărbători.
Sunt multe exemple. Să mai amintim la Român verde ca stejarul, Codrul frate cu românul, Stejarul legendar de la Borzeşti ori Stejarul legendar de la Caşvana – Suceava şi nu în ultimul rând Gorunul lui Horea de la Ţebea.
Într-o lucrare scrisă de Ivan Evseev, un dicţionar apărut în 1997 se subliniază faptul că Stejarul este unul din cei mai importanţi arbori sacri la români. El ocupă un loc important în viaţa şi spiritualitatea poporului român, fiind considerat un arbore totemic. Vechii locuitori ai patriei noastre îşi puneau, de cele mai multe ori, aşezările lor sub pavăza acestui copac mitic. Prin dimnesiunile sale impresionante, simbolizează longevitatea, puterea de a rezista tuturor vicisitudunilor timpului. O lungă tradiţie culturală a făcut din acest copac măreţ simbolul forţei fizice şi psihice, al perenităţii şi majestăţii. Cu rădăcinile sale înfipte adânc în pământ şi cu vârful ridicat spre cer, Stejarul se înfăţişa omului culturilor tradiţionale ca un arbore axial, care asigura comunicarea dintre cele trei lumi: lumea subpământeană, lumea terestră şi lumea celestă. Stejarul e o metaforă a omului ce nu se lasă doborât de soartă, o alegorie a verticalităţii sale morale…. stejarul semnifică permanţa şi continuitatea vieţii şi a faptelor unui popor, întruchiparea idealurilor naţionale ale poporului nostru..
Aşadar noi în istorie am luptat şi am arătat că nu vrem să fim doborâţi de soartă. Şi am reuşit. Să dea Bunul Dumnezeu ca şi în continuare să fim vrednici de a fi comparaţi cu Stejarul, chiar dacă în anumite momente, aşa cu remarca atât de frumos Alexandru Vlahuţă Vijelii cumplite au trecut peste noi, la toate am ţinut piept, şi nu ne-am dat, ş-aici am stat. Ca trestia ne-am îndoit sub vânt, dar nu ne-am rupt. Şi am rămas stăpâni pe moşia noastră. Ştie numai Bunul Dumnezeu cu cât sânge ne-am plătit noi pământul acesta, scump tuturor românilor, scump pentru frumuseţile şi bogăţiile lui, scump pentru faptele măreţe şi înălţătoare care s-a petrecut pe el. ( România pitorească)
