În dimineața primei zile a Postului Mare, Stavrofora Irina Pântescu, întâia stareță a Sfintei Mănăstiri Voroneț, a plecat la Domnul, lăsând îndurerată întreaga obște.
S-a născut la 28 septembrie 1932, în satul Goruni, comuna Tomești, județul Iași, fiind penultima din cei nouă copii ai lui Gheorghe și Ana Pântescu. La Botez a primit numele Margareta. Suferința n-a ocolit această familie: în anul 1936, tatăl a murit de tuberculoză, după ce mai înainte își pierduse vederea. Din cei nouă prunci, doar Margareta și Maria, sora cu doi ani mai tânără, au reușit să răzbată prin greutățile vremurilor. După absolvirea clasei a cincea, în 1945, Margareta a fost nevoită să renunțe la școală și s-a dedicat, la cei doisprezece ani ai săi, lucrărilor necesare traiului.
Acum 70 de ani, în 1951, în inima tinerei Margareta Pântescu a încolțit „chemarea lui Dumnezeu” spre viețuirea monahicească. A așteptat mai bine de un an binecuvântarea mamei, însă, odată cu primirea acesteia s-a îndreptat spre Mănăstirea Văratec, unde și-a început urcușul duhovnicesc. În paralel, a urmat cursurile Seminarului Teologic de la Mănăstirea Agapia.
După tunderea întru treapta de rasoforă, dorind viață „de obște”, s-a transferat la cerere la Mănăstirea Vatra Moldoviței. Scurtă i-a fost bucuria! Ca urmare a Decretului 410/1959, este obligată să plece din mănăstire, neîndeplinind condițiile de vârstă. Dar Dumnezeu i-a purtat de grijă… A fost primită ca lucrător civil la Biserica Golia din Iași.
În anul 1972, s-a întors „acasă la Moldovița”. A fost încadrată în postul de ghid, iar după alți opt ani a fost tunsă în monahism cu numele Irina. Trecuseră aproape 30 de ani de la momentul când a simțit pentru prima dată chemarea pentru vocația monahală!
La 1 aprilie 1991, monahia Irina Pântescu a fost hirotesită stareță a reînființatei Mănăstiri Voroneț, de către vrednicul de pomenire, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Pimen. A trudit cu multă însuflețire pentru a readuce Voronețul la strălucirea dată de vrednicii săi ctitori, remarcându-se ca un dascăl al smereniei, ascultării și dăruirii întru totul Mântuitorului Hristos și Bisericii, exemplu de viață duhovnicească, de demnitate și patriotism.
În semn de înaltă apreciere pentru credința, dăruirea, hărnicia, înțelepciunea și priceperea cu care a reușit să dea viață străvechii ctitorii, a primit din partea Bisericii Ortodoxe Române înalte distincții: Ordinul „Sanctus Stephanus Magnus”, conferit de Preafericitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, la 28 septembrie 2012, Distincția „Crucea Moldavă”, acordată de Înaltpreasfințitul Părinte Teofan, Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, la 28 septembrie 2017, și Ordinul „Crucea Bucovinei” pentru clerici, din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuţilor, la 28 septembrie 2021.
De asemenea, a primit Ordinul Național „Pentru Merit” în gradul de „Cavaler”, conferit de Președintele României, domnul Ion Iliescu, pe 29 noiembrie 2002, și Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de „Ofițer”, conferit de Președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis, de Ziua Bucovinei – 28 noiembrie 2017, precum și diplome de excelenţă din partea autorităților județene (2016 și 2021) și locale (Humor, 2021).
Pentru toți cei care au cunoscut-o pe Stavrofora Irina (Margareta) Pântescu, viața și faptele sfinției sale se constituie într-o autentică lecție despre chemare și urmarea ei, despre ascultare și răbdare, despre stăruință și seriozitate, toate înțelese ca roade ale credinței și rugăciunii, mărturie a lucrării voii lui Dumnezeu.
Obștea Mănăstirii Voroneț