Statornicie în credință, recunoștință și glorie eroilor neamului nostru românesc – Eveniment pastoral în localitatea Stulpicani

„Patriotismul nu este numai iubirea pământului în care te-ai născut ci, mai ales, iubirea trecutului, fără de care nu există iubire de ţară” Mihai Eminescu

În Duminica a 6-a după Paști, când Biserica noastră i-a sărbătorit și pe Sfinții Împărați Constantin și mama sa, Elena, 21 Mai 2023, în localitatea Stulpicani a avut loc un eveniment pastoral-misionar intitulat „Statornicie în credință, recunoștință și glorie eroilor neamului nostru românesc”.

La acest eveniment a participat Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul a fost primit în sunetul clopotelor și al trâmbițelor, iar domnul primar Vasile Zamcu a întâmpinat ierarhul cu colac și sare după cum este tradiția în Bucovina.

Sfânta Liturghie a fost oficiată de Preasfințitul Părinte Damaschin, dimpreună cu un sobor de preoți și diaconi. Din sobor au făcut parte PC. Pr. Dr. Filaret Ruscan, consilier al Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină, PC. Pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, PC. Protos. Iustin Ababei, starețul Mănăstirii Plutonița și PC. Pr. Aurelian Gabriel Ghețu, parohul parohiei Stulpicani I.

Răspunsurile liturgice au fost date de către corala parohiei Dorna Arini care a transmis o stare de har credincioșilor care au participat în număr foarte mare. Cântarea este rugăciune iar rugăciunea este convorbirea omului cu Dumnezeu. Unirea cu Dumnezeu prin rugăciune fie ea gândită, rostită sau cântată devine ,,bucurie pascală” ceea ce au simțit toți credincioșii care au luat parte la întregul eveniment.

După Sfânta Liturghie care este cea mai importantă slujbă din cadrul cultului divin a avut loc sfințirea Monumentului Eroilor ridicat în cinstea eroilor, ostașilor și luptătorilor români, care s-au jertfit pe câmpurile de luptă, în lagăre și în închisori, pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe strămoșești, pentru întregirea neamului și pentru libertatea poporului român.

După sfințirea monumentului s-a făcut un parastas unde au fost pomeniți eroii și ctitorii. La eveniment au participat și domnul prefect Alexandru Moldovan, alături de președintele Consiliului Județean, domnul Gheorghe Flutur, domnul ministru Daniel Cadariu și domnul Marinel Balan, primarul orașului Frasin. Aceștia au luat cuvântul și au accentuat importanța cinstirii eroilor, subliniind totodată faptul că avem datoria de a păstra, de a promova și de a îmbunătăți contextul favorabil vieții.

În continuare domnul general (r) Ungureanu Gheorghe a susținut un cuvânt tematic despre cinstirea eroilor din partea filialei gura Humorului a cadrelor militare în rezervă al MApN.

Totodată, domnul general (r) Ion Burlui, președintele Asociației Cultul Eroilor – filiala Suceava, a avut un scurt discurs și a oferit domnului primar Vasile Zamcu și consiliului local Stulpicani o diplomă de recunoștință pentru efortul depus în ridicarea monumentului sfințit.

Au urmat apoi depuneri de coroane de către elevii Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc.

În semn de aleasă prețuire venerabilii Filaret Toma, luptător împotriva abuzurilor regimului comunist și domnului ing. Popa Gheorghe susținător al lucrărilor comunei, ambii fii ai satului, au primit titlul de cetățean de onoare ai comunei Stulpicani.

Ziua a fost încununată de momentul sublim și duios închinat eroilor de către elevii Școlii Gimnaziale din Stulpicani.

A urmat apoi cuvântul de mulțumire rostit de către domnul primar, iar în încheiere, Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, a înmânat primarului în semn de prețuire și recunoștință din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Crucea Bucovinei, cea mai înaltă disticție a Eparhiei.

 

Chiriac Pavel

Secretar în cadrul Sectorului Misiune Pastorală și Actualitate Creștină