Sprijin pentru ridicarea noului Așezământ de îngrijire a persoanelor vârstnice din Suceava

În contextul „Anului omagial al pastorației și îngrijirii bolnavilor”, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic și cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu, Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților va ridica un nou așezământ de îngrijire a persoanelor vârstnice, așezat sub ocrotirea Sfântului Efrem cel Nou. Demersul își propune să vină în ajutorul bătrânilor părăsiți sau al celor aflați în nevoie, pentru a simți bucuria darului vieții, atât prin îngrijirea sufletului, cât și prin alinarea suferințelor trupești.

Amplasamentul pe care va fi construit complexul de clădiri este aflat în imediata apropiere a Mănăstirii Teodoreni, cartierul Burdujeni, str. Cuza Vodă nr. 15, Municipiul Suceava. Întins pe o suprafață de 17.303 mp, acesta va include căminul în care vor putea fi găzduite 85 persoane vârstnice, un dispensar, un corp administrativ, o cantină, o biserică și o capelă mortuară.

Având ca principiu iubirea creștină lucrătoare, într-un context economic dificil, cei care doresc să se alăture acestei acțiuni umanitare sunt îndemnați să doneze în contul Fundației Umanitare Căminul de Bătrâni „Sfântul Ioan cel Nou” Suceava, deschis la Banca Comercială Română Suceava:

RO62 RNCB 0234 1606 7093 0009

cod SWIFT: RNCBROBU

Biserica se implică neîncetat în susținerea celor încercați din punct de vedere social și medical, contribuind la atingerea acestui deziderat prin asigurarea unor servicii permanente de asistență socială, medicală și spirituală.

Irina Ursachi