A și-nceput Postul Mare, călătoria cu pași mărunți și uneori stâlciți a fiecăruia dintre noi spre Înviere. Răstimp de așezat, din nou și din nou, cugetul pe Cale, privind și trăind „în perspectiva Crucii”. Un răgaz în care copiii deprind și mai mult mărturisirea. De sine, de credință, de Bunul Iisus – Lumina lumii.
În cu-ceva-timp-în-urmă-ieșitul de sub tipar Îndreptar de spovedanie, alcătuit de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Ahiepiscopul Sucevei și Rădăuților, publicat la Editura Crimca, se regăsesc câteva seturi de întrebări ce pot ghida spovedania copiilor și fiecare dintre ele corelează unui un alt principiu al pedagogiei împrietenirii micilor mărturisitori cu Hristos.
Îndreptarul de spovedanie, conceput în paradigma „atotplinului” 10, așa cum este definit de Sfântul Maxim Mărturisitorul, în „Răspunsuri către Talasie” (Filocalia, vol. III), cuprinde 86 de seturi de câte 10 întrebări, posibile ancore de dialog duhovnicesc, ce pot orienta taina mărturisirii. Și, între cele 86 de tipologii propuse de Părintele Arhiepiscop, patru adresează vârsta copilăriei: copil (4-7 ani); copil (7-10 ani); copil (10-14 ani); copil de la casa de copii. Acestora li se adaugă alte 7 grupaje de întrebări, care deschid micul tratat de călăuzire sufletească și duhovnicească, și care fixează dintru început coordonatele locului, ale rostului și înțelesului efortului spre ascensiune spirituală, spre desăvârșire:Comuniunea cu Dumnezeu Tatăl; Comuniunea cu Dumnezeu Fiul; Comuniunea cu Duhul Sfânt; Comuniunea cu Maica Domnului; Comuniunea cu Sfinții; Relația cu Biserica; Atitudinea față de sărbători.
Așadar, recomandarea arhierească e ca mărturisirea de sine să înceapă cu mărturisirea și remărturisirea credinței în Dragostea desăvârșitoare și în Unitatea Sfintei Treimi, cu reafirmarea încrederii în puterea mijlocitoare a Sfintei Fecioare, cu înnoirea năzuinței de a dobândi pilduitoare virtuți asemenea sfinților și cu reașezarea voinței de a împlini Binele, prin comuniune și trăire autentic mărturisitoare, în Biserică. Așezate în cuvinte ce rostesc adevărul de credință pe înțelesul copiilor, aceste întrebări, reiterate în răstimpuri în Sfânta Taină a Mărturisirii, sunt ele însele temelie de întărire a emoției sfinte de întâlnire cu Hristos. Un Hristos-Iubire pe care copilul învață treptat și progresiv să-L descopere, să-L cunoască, să-L iubească, să-L urmeze, să-L trăiască, să-L mărturisească.
Plecând de la universul familiar, de siguranță, spre cel aspirațional, dezirabil, îndreptarul propune deopotrivă o progresie a introspecției și o relevantă dimensiune prospectivă a orizontului socio-emoțional și duhovnicesc al copilului – mic mărturisitor și trăitor de Hristos. Familia, cercul de prieteni, colegii de joacă și de școală, comunitatea școlară și cea școlară extinsă sunt tot atâtea medii în care copilul aspirant spre asemănarea cu Creatorul său poate deprinde și exersa capacitatea de a distinge între bine și rău, între luminos și adumbrit, între ceea ce e drept, și de folos, și de dorit, și îngăduit și ceea ce nu-i nici de folos și nici potrivit, ca odinioară, fiii sau fiicele de crai, la îndemnurile Sfintei Duminici, sau ale Sfintei Miercuri, ori ale Sfintei Vineri.
O pedagogie ce se fundamentează pe învăţătura dumnezeiască și porneşte de la practicarea iubirii aproapelui, a binelui, a virtuţilor, a solidarităţii, a comuniunii. Credința ca „piatră din capul unghiului” a devenirii, după îndemnul și modelul lui Hristos. Un exercițiu de devenire, exersat continuu, împreună cu ceilalți, în Familie, în Școală, în Biserică. Iar structura fiecărui set de întrebări-ancoră care să ghideze spovedania copiilor este tocmai aceasta: iubirea învățată și trăită în Familie; virtutea ca efort de creștere necontenită, în Școală; comuniunea în împlinirea faptelor bune și-n rugăciune – încununare deplină a vieții duhovnicești în Biserică. Un parcurs firesc al împrietenirii copilului cu Hristos! Un îndrumar ce poate fi la îndemână și unui părinte, pentru ceasurile acelea de așezat la sfat cu propriul copil, mic univers ce învață dezvăluirea de sine, la vremea așezării frământărilor de suflet ce se grăbește să crească mai curând pe genunchii gândului bun și-al sfatului înțelept și înțelepțitor. Și-aș aminti aici și-acum doar câteva-ntrebări: Când nu ți-a reușit ceva, ai avut – poate – impresia că te-au părăsit Dumnezeu, Maica Domnului, Sfinții?; Ai fost cumva atât de dezamăgit de ceva sau de cineva, încât să spui că nu există Dumnezeu?; Sunt în jurul tău persoane – părinți, frați, bunici, prieteni, colegi, profesori etc. – pe care nu i-ai putut ierta pentru ceva anume?; Când nu ai reușit să-ți împlinești dorințele, i-ai acuzat pe Dumnezeu, pe părinți, pe profesori etc pentru nereușită?.
E-un Îndreptar de spovedanie spre care cugetarea s-ar cuveni să se întoarcă ades, cu încredințarea aceea că ne este tuturor, deopotrivă – Familie, Școală, Biserică – menită creșterea frumoasă, „în duh şi în adevăr” (Ioan 4, 23), a copiilor acestei lumi, răspuns la o repetată și înaltă chemare: „Iată eu şi pruncii pe care mi i-a dat Dumnezeu” (Isaia 8, 18). Răspuns așteptat, despre care mărturisesc ades și sinaxarele, și despre care pomenește și Icosul al 3-lea din Acatistul Sfântului Cuvios Irodion de la Mănăstirea Lainici, duhovnicul Sfântului Calinic de la Cernica, reprezentați – de altfel – iconografic pe coperta I a îndrumarului: „Ca la un izvor de apă alergând fraţii (…), obşte mare s-a întocmit, cuvioase, iar tu, sfinte, privind la ei, mulţumeai lui Dumnezeu, zicând: ,,Iată eu şi pruncii daţi mie de Dumnezeu!”.