La Mănăstirea Sihăstria Râșcăi a avut loc astăzi, 3 martie 2022, sinaxa cu stareții, starețele și duhovnicii mănăstirilor și schiturilor din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților. Întrunirea, care a avut ca scop revigorarea și întărirea vieții monahale, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic și s-a desfășurat în Sala „Sfântul Ioan de la Râșca” din incinta așezământului monahal.
La eveniment a participat și Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar, arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, arhim. Melchisedec Velnic, exarh al mănăstirilor, protos. Dosoftei Dijmărescu, exarh cultural, și exarhii de zonă, arhim. Nectarie Clinici și arhim. Mihail Balan, precum și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc, și pr. Adrian Dulgheriu, protoiereu al Protopopiatului Fălticeni.
Întâlnirea a debutat cu rostirea rugăciunii Împărate ceresc, iar după apelul nominal a continuat prezentarea referatului „Actualitatea Sfinților Simeon Noul Teolog, Grigore Palama și Paisie de la Neamț în viața monahilor; importanța rugăciunii”, susținut de protos Gherasim Soca de la Mănăstirea Putna. Lucrarea și-a propus să aducă în atenția celor prezenți aspecte importante din viețile celor trei sfinți și să evidențieze faptul că învățăturile acestora sunt de actualitate și în zilele noastre. Totodată, a fost subliniată importanța momentelor de rugăciune din viața monahului și drumul spre asceză.
„În viața Bisericii noastre suntem dăruiți de Dumnezeu, la răstimpul bine știut de El, cu mari părinți duhovnicești care devin repere ale conștiinței ascetice, dogmatice și liturgice. Unii se remarcă prin profunzimea gândirii teologice, alții prin capacitatea de călăuzire a comunităților creștine, laice sau monahale, alții prin experiența mistică a rugăciunii. Însă toți sunt călăuziți și pătrunși de același Duh Sfânt, care Îl face prezent pe Hristos în inimile lor. Prin ei, Dumnezeu ne călăuzește peste veacuri, până la descoperirea tainei vieții celei veșnice care va avea loc desăvârșit la sfârșitul veacurilor. Între acești mari Părinți și Sfinți îi avem pe Sfinții Simeon Noul Teolog, Grigorie Palama și Paisie Velicicovski, cărora le-a fost închinat anul omagial 2022. Multe sunt lucrurile pe care le putem învăța din pilda vieții lor și din scrierile lor. (…) Păstrând înaintea ochilor pilda unor astfel de sfinți și având parte de rugăciunile lor, ca unii care stau ca mijlocitori pentru întreaga lume înaintea Preasfintei Treimi, nădăjduim și noi că ne vom împărtăși măcar puțin din darurile și din experiența lor, spre mântuirea noastră și spre slava și bucuria lui Dumnezeu.”
A urmat proiecția filmului „Cuvinte duhovnicești de la părinți români contemporani”, ce sintetizează cuvinte ziditoare ale marilor duhovnici ai țării noastre din ultimele decenii. Materialul audio-video a început cu cuvântul arhim. Arsenie Papacioc, în cadrul căruia fost evidențiată importanța trăirii prezenței lui Hristos. A urmat arhim. Cleopa Ilie, vorbind despre legătura dintre paza minții și Rugăciunea lui Iisus, iar îndemnuri mântuitoare de la Sfinții Părinți au fost rostite de arhim. Iachint Unciuleac. În continuare, arhim Sofian Boghiu a explicat de ce nu reușim să dobândim Rugăciunea lui Iisus, iar pr. Dumitru Stăniloae a vorbit despre frumusețea Ortodoxiei. În încheiere, au fost redate audio cuvintele de binecuvântare din partea arhim. Paisie Olaru.
Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop Calinic a amintit faptul că au început demersurile pentru începerea lucrărilor de construcție a unui schit la Vadu Negrilesei, în apropierea locului de nevoință pustnicească a părintelui arhimandrit Cleopa Ilie. Având în vedere că Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române face demersurile pentru canonizarea marelui duhovnic în anul 2025, așezământul monahal va fi închinat părinților Cleopa și Paisie de la Mănăstirea Neamț. Totodată, ierarhul a anunțat faptul că acest an va fi bogat în evenimente spirituale, culturale, teologice, sărbătorindu-se evenimente aniversare la Mănăstirile „Sfântul Ioan cel Nou”, Solca și Părhăuți.
În a doua parte au avut loc discuții pe teme duhovnicești și administrative, dintre care amintim demersurile necesare pentru obținerea fondurilor destinate construirii sau restaurării așezămintelor monahale și anexelor, amenajarea spațiilor din mănăstiri și îmbunătățirea stării acestora. Un punct important al acestor dezbateri l-a constituit proiectul de sprijinire a refugiaților ucraineni. Arhim Paraschiv Dabija a prezentat o sinteză a acțiunilor demarate de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților în ceea ce a însemnat ajutorul oferit celor afectați de conflictul militar din țara vecină. Au fost expuse numeroase aspecte concrete legate de situația actuală din cele 2 centre de sprijin umanitar, atât din punctul de trecere a frontierei Siret, cât și în Gara Burdujeni din Suceava. Totodată, au fost prezentate date cu privire la ajutoarele umanitare trimise de eparhia noastră în Ucraina.
Înaltpreasfinția Sa le-a mulțumit tuturor celor care au răspuns afirmativ apelului lansat de arhiepiscopie încă din 24 februarie și i-a îndemnat să fie în continuare în acest amplu demers filantropic. Mănăstirile eparhiei au pus la dispoziția refugiaților ucraineni numeroase spații de cazare, masă caldă, alimente și mai ales asistență spirituală, atât de necesară pentru inimile îndurerate a celor care ajung în România. Mai mult, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a anunțat faptul că Centrul Eparhial Suceava va trimite mâine în teritoriu o circulară prin care în fiecare locaș de cult din Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților se vor rosti cereri speciale în cadrul ecteniilor pentru pacea întregii lumi.
Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul i-a îndemnat atât pe stareți și starețe, cât și pe duhovnici, să lucreze la întărirea obștii monahale, în ultimii ani remarcându-se o scădere a numărului celor care aleg calea călugăriei.
La final, a avut loc premierea așezămintelor monahale declarate câștigătoare în cadrul concursului eparhial „Cel mai îngrijit cimitir”. Reprezentanții mănăstirilor Putna și Slatina, precum și ai Mănăstirii „Intrarea în biserică a Maicii Domnului” Rădăuți au primit din partea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic Ordinul „Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul”, întrucât „au urmat exemplul Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, iubitor de Dumnezeu și semeni, aspru nevoitor și înțelept povățuitor, iubitor de rugăciune și de isihie, care a întărit viața duhovnicească din Bucovina și a format duhovnicește mulți călugări și credincioși.”
Fiecare participant a primit câte un exemplar din volumele de predici semnate de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, comentariul la Paraclisul Maicii Domnului, precum și volumul „Tanatologie și nemurire”, republicat recent la Editura Crimca a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.