Dincolo de multitudinea acestor ipoteze legate de perioadele istorice ale celor întâmplate, descoperirile de la Niculiţel – unice în întreg spaţiul balcanic și, respectiv, în cel românesc – prin aflarea moaștelor întregi ale celor patru martiri – cărora li se cunoaște numele, dar și prin descoperirea uneia dintre cele mai vechi bazilici-martirion cunoscute în lumea creștină – rămân pentru noi de o valoare incontestabilă. Mai ales în ceea ce privește argumentarea vechimii credinţei noastre, despre care au vorbit Vasile Pârvan și Radu Vulpe.
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,
Moaştele acestor sfinţi martiri – care se numără printre puţinele moaşte de martiri din perioada paleocreştină descoperite pe teritoriul ţării noastre – s-au făcut cunoscute în chip minunat în toamna anului 1971. Nivelându-se un drum comunal, s-a dat peste cripta bazilicii paleocreştine construită de creştini, încă din a doua jumătate a secolului al IV-lea, în comuna Niculiţel din judeţul Tulcea.
Trupurile celor patru martiri – despre a căror viaţă până în ziua martiriului nu se ştie nimic – au fost descoperite aşezate într-o raclă din lemn (considerată astăzi a fi cea mai veche raclă funerară din lume) în interiorul acelei cripte, de formă aproximativ pătrată (3,70×3,40 m) şi înaltă de 2,30 m, pe pereţii căreia se pot vedea inscripţii în greceşte. Pe cel din stânga intrării este scris „Martirii lui Hristos”, iar pe cel din dreapta sunt incizate numele celor patru martiri: Zoticos, Attalos, Kamasis şi Philippos; în fruntea acestui pomelnic se află o cruce monogramată.
Sub nivelul acelei cripte s-a descoperit o altă criptă – împărţită în două prin lespezi din calcar – cu aceeași lăţime, dar având o altă înălţime, în care s-au găsit fragmente din trupurile altor doi martiri (cca. 100 de mici fragmente), ale căror nume nu se cunosc, dar care – după aprecierile unor specialişti – s-ar putea regăsi printre cei douăzeci şi cinci de martiri reţinuţi de Martirologiul ieronimian, care adaugă numele lui Zoticus, Atalus, Euticus (Eutihie) și Kamasis și pe cele ale lui Quirinus, Iulia, Saturninus, Galdunus, Ninnita și Fortunio (Furtunio).
Se presupune că cei şase martiri descoperiţi în cripta de la Niculiţel – o aşezare romană rurală de pe teritoriul oraşului Noviodunum, Isaccea de astăzi – ar fi pătimit în perioada 303-304, în timpul persecuţiilor lui Diocleţian. Arheologul Victor Henrich Baumann, conducătorul echipei de cercetători care au analizat cripta, apreciază că ar fi pătimit între 249-251, în timpul persecuţiilor lui Deciu.
Părerile altor specialişti sunt însă împărţite. În timp ce unii estimează că martirii de la Niculiţel ar fi pătimit în timpul celor doi împăraţi romani, alţii iau în calcul persecuţiile lui Liciniu, din perioada 319-324, respectiv pe cele din timpul lui Iulian Apostatul, din perioada 361-363.
S-a mai afirmat că toţi cei șase bărbaţi ar fi suferit martiriul în timpul persecuţiilor dezlănţuite prin anii 370-372 de regele got Athanaric împotriva creștinilor, fiind judecaţi și condamnaţi la moarte în orașul Noviodunum, Isaccea de astăzi – o zonă stăpânită de goţi. În acea cetate, aceștia ar fi propovăduit credinţa creștină. Sau – mai puţin probabil – ar fi primit mucenicia cu prilejul unei incursiuni barbare, care a avut loc la începutul secolului al V-lea şi care a vizat şi cetatea Noviodunum – Isaccea.
Dacă s-ar lua în calcul numărul mare de martiri, ar însemna că ei ar fi suferit în timpul persecuţiilor lui Diocleţian, în anii 303-304, sau în timpul persecuţiilor dezlănţuite de Liciniu, din anii 319-324, când au primit martiriul și alţi mărturisitori ai lui Hristos. Să nu uităm că la Halmyris au primit mucenicia în vremea lui Diocleţian și Astion și Epictet.
Toate aceste date trebuie considerate simple ipoteze, întrucât nu există argumente sigure care să susţină fixarea datei pătimirii celor șase mucenici de la Niculiţel și nici a construirii criptelor, respectiv, a bazilicii în care au fost descoperite sfintele moaște.
Așadar, dincolo de multitudinea acestor ipoteze legate de perioadele istorice ale celor întâmplate, descoperirile de la Niculiţel – unice în întreg spaţiul balcanic și, respectiv, în cel românesc – prin aflarea moaștelor întregi ale celor patru martiri – cărora li se cunoaște numele, dar și prin descoperirea uneia dintre cele mai vechi bazilici-martirion cunoscute în lumea creștină – rămân pentru noi de o valoare incontestabilă. Mai ales în ceea ce privește argumentarea vechimii credinţei noastre, despre care au vorbit Vasile Pârvan și Radu Vulpe.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în ședinţa sa de lucru din 20 iulie 1992 – a proclamat solemn și a trecut în rândul sfinţilor pe toţi cei care – chiar și de alt neam – au vieţuit, au propovăduit și au suferit martiriul pentru dreapta credinţă în spaţiul carpato-danubian-pontic.
De atunci, moaștele martirilor de la Niculiţel – după veacuri întregi de așteptare – au fost așezate spre cinstire și închinare în biserica Mănăstirii Cocoșu din judeţul Tulcea, cu zi de prăznuire liturgică la 4 iunie.