Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul sfinţilor pe Cuvioşii Simeon şi Amfilohie, pe cei care au fost sfetnicii de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor, în şedinţa sa de lucru din 5-7 martie 2008, cu zi de pomenire la 7 septembrie.
Preacuvioşi şi Preacucernici Părinţi,
Iubiţi credincioşi şi credincioase,
Printre sfinţii care au fost canonizaţi după 1992 se numără şi Sfinţii Cuvioşi Simeon şi Amfilohie de la Pângăraţi, prăznuiţi liturgic pe 7 septembrie.
Cuviosul Simeon s-a născut pe la începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea târgului – astăzi oraşul – Piatra Neamţ.
Viaţa Cuviosului Simeon – scrisă în trei versiuni, una de ucenicii săi din „Schitul lui Simeon”, alta scrisă pe la 1570 de ieromonahul Anastasie, egumenul Mănăstirii Moldoviţa, iar a treia scrisă pe la 1808 de monahul Metodie din Mănăstirea Agapia – nu cuprinde informaţii legate de familia cuviosului şi nici de ceea ce a făcut el până la 20 ani, când a intrat în obştea Mănăstirii Bistriţa, ctitoria şi necropola domnitorului Alexandru cel Bun.
Aghiografii spun că, după un timp de ascultare în Mănăstirea Bistriţa, Cuviosul Simeon, auzind despre nevoinţele Cuviosului Iosif de la Bisericani care se nevoia cu ucenicii săi în Muntele Bisericanilor, s-a decis – cu binecuvântarea stareţului de la acea vreme – să-i urmeze nevoinţele. Nu s-a înrolat în obştea cuviosului, ci, împreună cu doi ucenici de-ai săi, s-a retras într-o poiană a Muntelui Păru, pe malul stâng al pârâului Pângăraţi, cam la 3 km de Bisericani, unde şi-au făcut câteva chilii din bârne de brad.
Ştefan cel Mare, domnul Moldovei, aflându-se împreună cu sfetnicii săi, în primăvara anului 1461, într-o vizită la Mănăstirea Bistriţa, ctitoria bunicului său, a auzit vorbindu-se despre nevoinţele Cuviosului Simeon de la Pângăraţi. Impresionat de cele auzite, domnul a chemat pe pârcălabul cetăţii Petrodava (Piatra Neamţ) şi i-a alocat o sumă de bani pentru construirea unei bisericuţe de lemn, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrieˮ şi a unui corp de chilii, în care Cuviosul Simeon să slujească şi să se nevoiască.
Aşezământul fiind finalizat în toamna aceluiaşi an, a fost sfinţit la 26 octombrie de Mitropolitul Teoctist I al Moldovei (1453-1477). Cu prilejul sfinţirii, monahul Simeon a fost hirotonit ieromonah şi a fost numit egumen al schitului. Acesta a fost începutul Mănăstirii Pângăraţi, care va fi cunoscută mult timp sub numele de „Schitul lui Simeon”.
Cinci ani mai târziu de la construirea aşezământului monahal, în 1476, în timpul marii invazii otomane în Moldova, condusă de însuşi sultanul Mehmed/Mahomed al II-lea, în timpul luptei de la Valea Albă – Războieni, pierdută de Ştefan cel Mare, biserica a fost arsă; aşezarea monahală de la Pângăraţi va fi refăcută însă în anii următori. Atunci egumenul Simeon – împreună cu ucenicii lui – s-a refugiat în Transilvania, la Schitul Caşiva din Munţii Gurghiului, nu departe de Reghin, în judeţul Mureş, unde – la scurt timp – şi-a dat obştescul sfârşit. A fost înmormântat de către ucenicii lui lângă biserica mănăstirii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului”.
Câţiva ani mai târziu, rămăşiţele pământeşti au fost aduse – din porunca lui Ştefan cel Mare – în cetatea de scaun a Sucevei şi au fost îngropate cu sfinţită cuviinţă şi cu cinste după toată rânduiala. Doar câteva relicve au fost oprite spre cinstire şi spre întărirea credinţei şi a evlaviei închinătorilor.
Cuviosul Amfilohie s-a născut spre sfârşitul secolului al XV-lea, probabil în 1487, într-un sat din nordul Moldovei. A intrat mai întâi în obştea Mănăstirii Moldoviţa, ctitoria lui Roman Muşat, pe care Alexandru cel Bun o transformase în mănăstire; acolo s-a şi călugărit Cuviosul Amfilohie.
După călugărie, în 1508, din motive pe care nu le cunoaştem, s-a transferat la Mănăstirea Pângăraţi, unde obştea mănăstirii l-a ales egumen; Mitropolitul Gheorghe I (de la Neamţ) al Moldovei (1477-1508) l-a rânduit în această ascultare.
A călăuzit obştea Mănăstirii Pângăraţi timp de 58 ani, în timpul păstoririi a şapte mitropoliţi: Teoctist II (1509-1528), Calistrat (1528-1530), Teofan I (1530-1546), Grigorie Roşca (1546-1551), Gheorghe II de la Bistriţa (1551-1552), Grigorie II de la Neamţ (1552-1564) şi Teofan II (1564-1572).
În timpul stăreţiei lui, în anul 1560, domnul Alexandru Lăpuşneanu a zidit, pe locul vechii biserici din lemn, o biserică din zid, având hramul „Sfântul Mare Mucenic Dimitrie – Izvorâtorul de Mir”.
Patru ani înainte de strămutarea sa la cele veşnice, în 1566, Cuviosul Amfilohie a îmbrăcat marea schimă monahală, sub numele de Enoh. S-a strămutat la cele veşnice în anul 1570 şi a fost înmormântat la Mănăstirea Moldoviţa din judeţul Suceava.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române i-a trecut în rândul sfinţilor pe Cuvioşii Simeon şi Amfilohie, pe cei care au fost sfetnicii de taină ai voievozilor şi făclii luminoase ale călugărilor şi credincioşilor, în şedinţa sa de lucru din 5-7 martie 2008, cu zi de pomenire la 7 septembrie.
Luând drept pildă nevoinţa şi vieţuirea curată a Sfinţilor Cuvioşi Simeon şi Amfilohie, să ne rugăm Preamilostivului Dumnezeu să ne întărească în lucrarea noastră de zi cu zi cu harul Său!