Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este prezent în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu, în cele de la sfinţirea apei şi în cele pentru bolnavi. Totodată, el se bucură de o mare cinstire din partea credincioşilor, fiind considerat protectorul medicilor, al bolnavilor, dar şi al soldaţilor, ca unii care – fiind mai expuşi rănilor – au şi mai multă nevoie de rugăciunile sale.
Iubiți credincioși și credincioase, cititori și cititoare,
Viaţa şi martiriul Sfântului Mare Mucenic Pantelimon au fost scrise de trei soldaţi păgâni: Lavrentie, Bassos şi Probus care, ulterior, s-au convertit la Creştinism. De asemenea, Sfântul Pantelimon este menţionat în Martirologiul ieronimian care a fost alcătuit spre sfârşitul secolului al VI-lea de către un călugăr anonim din Galia (Franţa de astăzi). Iar Teodoret de Cyr (393-457), într-o predică a sa, îl număra între mucenicii tămăduitori de boli (a se vedea Graecarumaffectionum curatio. Sermo VIII, în „De martyribus”, publicată în Migne, P. G., LXXXIII, 1033).
Din sinaxar aflăm că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon s-a născut în Nicomidia, în jurul anului 275 d.Hr., primind la naștere numele Pantoleon. Provenea dintr-un tată păgân, pe nume Eustorghie, căsătorit cu Evula care era o creştină convinsă. Astfel se şi explică trecerea ei în rândul sfinţilor; Biserica o pomeneşte pe 30 martie.
După ce a studiat la o şcoală păgână, a fost trimis pentru a studia medicina la renumitul profesor Eufrosin. Acesta era medicul personal al împăratului persecutor Maximian (284-305). Se crede că împăratul i-ar fi cerut lui Eufrosin să-l pregătească pe Pantoleon pentru a-i urma în vrednicie.
În acea vreme locuitorii din Nicomidia trăiau sub teroarea persecutorilor. Din durerile surghiunului creştinilor au gustat toţi mărturisitorii lui Hristos. Preoţii Ermolae, Ermip şi Ermocrat, care reuşiseră să supravieţuiască persecuţiei lui Diocleţian din 28 decembrie 303, – în urma căreia au fost ucişi peste 20.000 de creştini –, se întâlneau adesea cu tânărul Pantoleon în casa în care se ascundeau de mânia persecutorilor. Întâlnirile lor erau prilej de discuţii teologice, pe seama lui Hristos şi a învăţăturii Sale.
De la o zi la alta, discuţiile erau pentru Pantoleon din ce în ce mai interesante. Însă momentul hotărâtor al convertirii sale a fost o zi în care, pe străzile cetăţii, a întâlnit un copil muşcat de o viperă. Atunci Pantoleon, făcându-i-se milă de copil, L-a rugat pe Hristos, în a Cărui învăţătură fusese iniţiat, să-l învrednicească de darul vindecării minunate. Iată de ce – este consemnat în Viaţa sa – rugăciunile i-au fost ascultate neîntârziat, copilul primind necesara vindecare.
După această întâmplare minunată, Pantoleon a renunţat la idolii impuşi de împăraţii persecutori şi a primit Botezul de la părintele Ermolae, care i-a schimbat numele în Pantelimon. După botez, Pantelimon a fost iniţiat de preotul Ermolae în toate învăţăturile şi practicile Bisericii.
În Viața sa mai este consemnat că atunci când tatăl său, Eustorghie, a văzut cum fiul său a tămăduit un orb, pe care dascălul Eufrosin nu îl putuse vindeca, prin însemnarea acestuia cu semnul Sfintei Cruci pe ochii lui, s-a convertit la Creştinism, botezându-se.
Faima vindecărilor minunate ale Sfântului Pantelimon s-a răspândit în toată cetatea Nicomidiei, astfel încât toţi cei care se aflau în suferinţă alergau la el. De aici şi invidia celor din breasla sa, care l-au reclamat împăratului. Atunci Maximian a ordonat o nouă persecuţie împotriva creştinilor, în urma căreia au fost prinşi şi martirizaţi preotul Ermolae, împreună cu Ermip şi Ermocrat. Aceasta se întâmpla în ziua de 26 iulie a anului 304; Pantelimon a fost pus să dea explicaţii şi, totodată, să aleagă între idolii păgânilor şi Hristos.
După cum era de aşteptat, Sfântul Pantelimon L-a preferat pe Mântuitorul Hristos. Şi pentru a face dovada puterii lui Hristos, el a cerut împăratului să fie adus acolo un paralitic care nu a putut fi vindecat până atunci de vreun doctor. Şi au convenit ca mai întâi să se roage pentru vindecarea lui preoţii păgâni, după care să se roage el însuşi. Şi au purces potrivit celor stabilite. Oricât s-au rugat preoţii păgâni idolilor pentru vindecarea paraliticului, rugăciunile lor au rămas fără răspuns. După aceea, Sfântul Pantelimon, însoţindu-şi rugăciunea cu semnul Sfintei Cruci, a căzut în genunchi înaintea lui Dumnezeu şi îndată a obţinut de la El însănătoşirea paraliticului.
Pentru că minunea a stârnit mânia împăratului, acesta a poruncit ca cel vindecat să fie ucis, iar Pantelimon să fie supus celor mai groaznice chinuri; astfel, a fost supus la negrăite cazne: sfâşierea cu cârlige de fier, arderea cu torţe, tragerea pe roată, aruncarea într-un cazan cu plumb topit, aruncarea la animalele sălbatice, aruncarea într-un iaz având greutăţi atârnate de trupul lui. Spre mirarea tuturor, niciuna din toate acestea nu l-a putut clinti din mărturisirea cu statornicie a credinţei în Hristos. În cele din urmă i s-a tăiat capul, fiind legat de un măslin. Aceasta se întâmpla în ziua de 27 iulie a anului 304. Aşa a dobândit cu cele trecătoare bogăţia celor veşnice.
Tradiţia spune că măslinul de care a fost legat sfântul a înflorit instantaneu, deşi nu era timpul de a înflori, arătând că lua şi el parte la proslăvirea mucenicului de către Dumnezeu Cel veşnic.
Mai mult, Maximian, vrând să distrugă amintirea mucenicului, a poruncit aruncarea în foc atât a trupului sfântului, cât şi a măslinului, dar flăcările s-au dovedit neputincioase. Atunci creştinii au luat trupul şi l-au înmormântat, după toată rânduiala. Mulţi dintre cei prezenţi, văzând pătimirile Sfântului Pantelimon, s-au convertit la Creştinism, fiind apoi botezaţi.
Mai târziu, în secolul al VIII-lea, moaştele sale au fost duse la Constantinopol, notează Sfântul Ioan Damaschin. Însă în timpul Cruciadei a IV-a din 1204, după jefuirea Constantinopolului, moaştele au fost duse în Apus; cea mai mare parte din ele se află în Mănăstirea „Saint Denis” de lângă Paris.
În Mănăstirea Russikon din Muntele Athos, cu hramul „Sfântul Mare Mucenic Pantelimon”, se află capul său şi o icoană făcătoare de minuni. Lyonul pretinde că sfântul cap al Marelui Mucenic Pantelimon s-ar afla într-una din bisericile sale.
Relicvariul în care se află braţul său a fost achiziţionat, în 1920, în urma unei licitaţii, de către Walter’s Art Gallery din Baltimore (Maryland), după ce s-a aflat un timp în colecţia lui Robert Hue din New York. Partea inferioară a piciorului său se află încă din secolul al XVI-lea la Lavra Pecerska din Kiev.
Părticele din moaştele Sfântului Mucenic Pantelimon se află şi la noi în ţară, cum ar fi cele de la Mănăstirea Putna, Mănăstirea Durău şi Catedrala „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din Constanţa.
Sfântul Mare Mucenic Pantelimon este prezent în rugăciunile de la Taina Sfântului Maslu, în cele de la sfinţirea apei şi în cele pentru bolnavi. Totodată, el se bucură de o mare cinstire din partea credincioşilor, fiind considerat protectorul medicilor, al bolnavilor, dar şi al soldaţilor, ca unii care – fiind mai expuşi rănilor – au şi mai multă nevoie de rugăciunile sale.
Întru cinstirea lui, la scurt timp după martiriu s-au construit biserici şi spitale, azile de bătrâni şi case filantropice, iar numele lui este purtat de mulţi creştini. Cel care s-a ocupat de o centralizare a bisericilor şi altarelor ridicate de împăratul Iustinian cel Mare în cinstea Sfântului Pantelimon din Nicomidia a fost Procopiu de Cezareea (500-565) (a se vedea De Aedificiis Justiniani, I, IX, V, IX).
Să nu uităm şi de faptul că în Bucureşti un întreg cartier poartă numele Sfântului Pantelimon; de asemenea, o mănăstire şi un spital. Or, acest fapt arată că Sfântul Mare Mucenic Pantelimon – ca şi Sfântul Ierarh Spiridon la Iaşi – a fost și este mângâietorul multor suferinzi şi apăsaţi de durerile sufleteşti şi trupeşti.
Aşadar, să-l rugăm să ne ajute şi nouă cu rugăciunile sale cele tămăduitoare!