Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful a învăţat filosofia stoică, aristotelică (peripatetică), pitagoreică şi platonică. Întâlnirea cu un bătrân necunoscut, pe care l-a întâlnit în mod minunat pe malul mării la Efes, sau mai degrabă la Cezareea Palestinei, a fost providențială. Acesta i-a vorbit despre viaţa morală a creştinilor, precum şi despre suferinţele lor îndurate pentru credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ceea ce l-a determinat să treacă la Creştinism, botezându-se și făcându-se astfel de mare ajutor Bisericii lui Hristos..
Iubiţi cititori şi cititoare,
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful, sărbătorit liturgic la 1 iunie, s-a născut la începutul secolului al II-Iea, în Flavia Neapolis, nu departe de vechiul Sichem, azi Nablus, în provincia Samaria din Palestina.
În tinereţe a învăţat filosofia stoică, aristotelică (peripatetică), pitagoreică şi platonică. Întâlnirea cu un bătrân necunoscut, pe care l-a întâlnit în mod minunat pe malul mării la Efes, sau mai degrabă la Cezareea Palestinei, şi care tot în mod minunat s-a făcut nevăzut, a fost providențială. Acesta i-a vorbit despre viaţa morală a creştinilor, precum şi despre suferinţele lor îndurate pentru credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ceea ce l-a determinat să treacă la Creştinism, botezându-se și făcându-se astfel de mare ajutor Bisericii lui Hristos.
Primind așadar Taina Sfântului Botez, după anul 150 s-a stabilit la Roma, pe care o vizitase în prealabil în două rânduri, până la moartea sa martirică din iunie 165, deschizând o şcoală de cateheză creştină.
În acest sens, dar şi în apărarea credinţei creştine, Sfântul Iustin a scris mai multe lucrări, dintre care amintim: Apologia întâi, adresată, către 155, împăratului Antonin Pius (138-161) şi Senatului roman, scriere de mare valoare, care ne oferă o mărturie autentică despre credinţa şi viaţa creştină, precum şi despre liturghia din perioada primară a Bisericii, la jumătatea secolului al II-Iea; Dialogul cu iudeul Trifon, scris între 150 şi 155, care ar putea fi rabinul Tarphon, adesea menţionat în Talmud, în încercarea de a reconcilia poziţiile creştină şi iudaică; Apologia a doua, scrisă după 161, adresată Senatului roman, în care apără şi argumentează creştinismul ca adevărata filosofie, şi multe altele, dintre care ni s-au păstrat doar unele fragmente sau numai titlurile lor: Despre Înviere, Un discurs către greci, Exortaţie către greci, Despre monarhie, Mărturisirea de credinţă, Scrisoare către Zenas şi Serenus, Răspunsuri pentru dreptcredincioşi, Întrebările grecilor către creştini, Respingerea unor teze aristotelice, Psalmistul, Despre suflet, Tendinţe subordinaţioniste privind Persoanele Preasfintei Treimi.
La Roma, datorită activităţii sale filosofice şi catehetice, a intrat la scurt timp în conflict cu filosoful cinic Crescens, care suferea de boala invidiei ,– el fiind considerat de Iustin un filosof de foarte proastă calitate morală şi intelectuală, dar care aştepta onoruri nemeritate –, care l-a denunţat autorităţii romane că este creştin.
Taţian Asirianul, urmaşul Sfântului Iustin, care a preluat Şcoala creştină din Roma şi unul dintre cei mai străluciţi ucenici de-ai săi, scria în Discurs contra grecilor: „Crescens, deci, şi-a făcut cuibul în marele oraş (Roma)… Şi a uneltit împotriva lui Iustin, precum şi a mea, să ne provoace moartea, fiindcă Iustin predica adevărul şi numea pe filosofi lacomi şi înşelători.”
Sfântul Iustin Martirul şi Filosoful a suferit martiriul pentru Hristos la Roma, în timpul domniei împăratului Marc Aureliu (161-180) şi a coregentului său, Lucius Verus (161-169), în iunie 165, fiind judecat şi condamnat la moarte de prefectul Romei, Iunius Rusticus (162-168) – Iunius Rusticus a fost profesorul de filosofie stoică al împăratului Marc Aureliu, cel care a scris lucrarea Către sine însuşi, o lucrare în care sunt expuse principiile stoicismului – împreună cu alţi şase creştini, şi anume: Hariton, Harit, Evelpist, Hierax, Peon şi Liberian/Valerian.
În timpul procesului, Iustin, a vorbit atât în nume personal, cât şi în numele celor şase martiri: „Noi adorăm pe Dumnezeul creştinilor, despre care credem că este unul singur, făcătorul şi creatorul de la început a toată lumea văzută şi nevăzută, şi pe Domnul nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce a fost proorocit de profeţi că va veni pentru mântuirea neamului omenesc, propovăduitorul şi dascălul învăţăturilor bune. (…) Şi eu, om fiind, socotesc cuvintele mele neînsemnate faţă de nemărginirea lui Dumnezeu, mărturisind că este nevoie de acea putere profetică prin care a fost proorocit Cel despre care am spus acum că este Fiul lui Dumnezeu. Să ştii, deci, că primind putere de sus au prezis profeţii venirea viitoare a Acestuia printre oameni (a lui Hristos)”.
Puterea argumentaţiei sale a atras după sine începutul sfârşitului.
Evelpist, sclavul împăratului, şi Peon au mărturisit şi ei că „sunt creştini şi că împărtăşesc aceeaşi speranţă prin harul lui Hristos”, învăţătură pe care au primit-o de la părinţii lor, ceea ce arată că încă din secolul al II-lea Creştinismul pătrunsese în comunităţile păgâne de la Roma.
Sentinţa de condamnare la moarte prin decapitate a Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful, împreună cu cei şase creştini: Hariton, Harit, Evelpist, Hierax, Peon şi Liberian/Valerian, s-a pus în aplicare neîntârziat. Trupurile lor au fost înmormântate de fraţii întru credinţă într-un loc potrivit şi necunoscut autorităţilor romane.
Actul martiric al Sfântului Iustin şi al celor dimpreună cu el, în cele trei versiuni, este autentic, fiind cuprins aproape în întregime în Procesul verbal de judecată care a fost scris în timpul interogatoriului – documentul, pentru autenticitatea sa, are o valoare istorică incontestabilă – şi care a fost luat de creştini de la tribunalul din Roma.
Pomenirea Sfântului Iustin Martirul şi Filosoful se face, atât în Biserica de Răsărit, cât şi în cea de Apus, în fiecare an la 1 iunie.