Sfântul Ierarh Teodosie a ctitorit mai multe biserici, schituri şi mănăstiri şi a lăsat banii săi într-un vas tăinuit în care a pus un text scris: „Cine va găsi aceşti bani va trebui să zidească cu ei biserică şi trei schituri, iar după sfârşitul ultimului schit se vor afla şi moaştele
construit schiturile Muşinoaele, Trotuşana şi Scânteia şi s-au cumpărat odoare sfinte nu doar pentru cele construite, ci şi pentru alte schituri.
Iubiţi credincioși și credincioase, cititori şi cititoare,
În ziua de 22 septembrie, Biserica îl prăznuieşte liturgic pe Sfântul Ierah Mucenic Teodosie de la Brazi, Mitropolitul Moldovei.
Mitropolitul Teodosie al II-lea s-a născut în primele decenii ale secolului al XVII-lea într-o familie de răzeşi evlavioşi din judeţul Vrancea. Din tinereţe a intrat ca frate la Schitul Brazi, după care s-a transferat la Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău, unde a fost călugărit. Pentru o vreme a fost stareţ; în timpul stăreţiei sale, mănăstirea a fost refăcută pe cheltuiala marelui logofăt Solomon Bârlădeanu.
Însă, când în anul 1669 episcopul Serafim s-a retras din scaunul episcopal de la Rădăuţi, Sinodul Mitropolitan al Mitropoliei Moldovei – format din Mitropolitul Ghedeon I și episcopii Dosoftei al Romanului şi Ioan al Huşilor – l-a ales Episcop de Rădăuţi, fiind confirmat de domnul Gheorghe Vodă Duca (1668-1672).
După alegerea episcopului Dosoftei al Romanului în scaunul de mitropolit al Moldovei (1671-1674), Teodosie de la Rădăuţi a fost numit Episcop al Romanului. Nu a stat mult timp în scaunul episcopal al Romanului pentru că, în 1674, –când domnul Ştefan Petriceicu (1673-1674) s-a refugiat în Polonia şi odată cu el a plecat şi mitropolitul Dosoftei –, episcopii Serafim al Rădăuţilor şi Sofronie al Huşilor l-au ales Mitropolit al Moldovei, alegerea sa fiind recunoscută de noul domn, un grec din Fanar, de viţă bizantină, Dumitraşcu Vodă Cantacuzino (1674-1675).
Ca Mitropolit al Moldovei a păstorit din aprilie 1674 până în mai 1675, când a fost înlăturat din scaunul mitropolitan de același Dumitraşcu Vodă Cantacuzino, căruia mitropolitul Teodosie i-a reproşat faptul că a lăsat ţara la discreţia otomanilor şi tătarilor, dar şi viaţa imorală, adulterină. Reproşurile mitropolitului Teodosie au atras după sine surghiunul acestuia, fiind exilat la Mănăstirea „Sfântul Savaˮ din Iaşi.
După înlăturarea lui Dumitraşcu Vodă Cantacuzino din scaunul domnesc – acesta fiind considerat „o pacoste pentru Moldova” – şi venirea la tron a lui Antonie Vodă Ruset, respectiv după întoarcerea mitropolitului Dosoftei din exil, mitropolitul Teodosie a fost eliberat din detenţie şi pus în libertate; nu s-a mai întors în scaunul mitropolitan, ci s-a retras la Mănăstirea Bogdana din judeţul Bacău, fără însă a neglija Schitul Brazi, oaza de rugăciune pentru sufletul său, unde a ridicat şi pictat o nouă biserică. De la Mănăstirea Bogdana, mitropolitul Teodosie a ajutat şi alte schituri şi mănăstiri sărace din zonă.
Surghiunul însă nu avea să fie singura lui condamnare, ci – în 1688 – din ordinul lui Şerban Vodă Cantacuzino, domnul Ţării Româneşti, mitropolitul Teodosie a fost arestat pe când se afla, probabil, la cumpărături în oraşul Focşani şi închis pentru câteva luni în Mănăstirea Cotroceni; autorităţile doreau să afle cât mai multe informaţii legate de averea episcopului Daniil al Strehaiei (1662-1679) – un fost bun prieten de-al mitropolitului, care între timp se strămutase la Domnul şi fusese înmormântat la Schitul Babele din județul Vrancea.
După eliberarea sa din detenţie, mitropolitul Teodosie a ctitorit mai multe biserici, schituri şi mănăstiri şi a lăsat banii săi într-un vas tăinuit în care a pus un text scris: „Cine va găsi aceşti bani va trebui să zidească cu ei biserică şi trei schituri, iar după sfârşitul ultimului schit se vor afla şi moaştele mele”. Într-adevăr, cu banii găsiţi s-au construit schiturile Muşinoaele, Trotuşana şi Scânteia şi s-au cumpărat odoare sfinte nu doar pentru cele construite, ci şi pentru alte schituri.
Mitropolitul Teodosie a murit în vara anului 1694, la praznicul Adormirii Maicii Domnului, fiind ucis de tătari pentru că nu a vrut să le dea banii şi odoarele din aur şi argint cu care urmau să fie împodobite viitoarele sale ctitorii. Se pare că, după ce l-au batjocorit în cele mai josnice moduri, tătarii i-au tăiat capul. Cazul morţii sale a rămas într-un con de umbră până în anul 1842, când moaştele sale – trupul şi capul – au fost descoperite, prin vrerea lui Dumnezeu, după 148 ani (1694-1842), de ieroschimonahul Dimitrie, egumenul Schitului Brazi. Acesta, la aflarea moaştelor, a precizat în scris: „Am săpat pe rând şi am găsit tot trupul – însă numai oase goale – şi, scoţându-l, l-am spălat cu vin şi l-am aşezat într-un sicriaş. Am găsit şi o cărămidă mare sub cap, scriind numele lui, dar capul era cu gura în jos, pe cărămidă, precum a fost tăiat de tătariˮ.
Martor la descoperirea acestor sfinţite moaşte a fost şi Cuviosul Antipa de la Calapodeşti, care îşi avea metania la Schitul Brazi; acest nevoitor care va urma calea Athosului şi a Novgorodului a istorisit – ca unul care a fost împreună cu ieroschimonahul Dimitrie la aflarea moaştelor – unui ucenic de-al său, zicând: „M-am învrednicit a vedea aceste moaşte; m-am atins de ele şi ele erau binemirositoareˮ.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 5 octombrie 2003, analizând viaţa sfântă a acestui mitropolit, care a sfârşit ca martir, l-a trecut în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire la 22 septembrie.
Sfântul Ierarh Teodosie să ne fie şi nouă pildă de credință neînfricată, de verticalitate morală, de răbdare şi de viață trăită întru dreptate şi slujire neobosită lui Dumnezeu!