Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, i-a trimis Sfântul Bretanion al Tomisului două scrisori. Din prima scrisoare reiese că Bretanion provenea dintr-o familie creştină (nobilă) originară din Capadocia – Asia Mică; din acest motiv, îl considera a fi o „mlădiţă cu care patria mamă se poate mândri pe drept, deoarece a reuşit în luptele pentru credinţă, arătându-se o bună moştenire a părinţilor”. În cea de-a doua scrisoare, Sfântul Vasile cel Mare îi mulţumea episcopului Bretanion pentru trimiterea moaştelor unui martir (Sfântul Sava Gotul) „din ţara barbară, de dincolo de Dunăre”, cotropită pe atunci de „barbarii” goţi, dar şi pentru faptul că i-a scris cu dragoste „dintr-o ţară îndepărtată”.
Iubiţi cititori şi cititoare,
Trei surse istorice fac vorbire despre Bretanion, episcopul Tomisului şi al provinciei romane Scythia Minor (Dobrogea), numită oficial cu acest titlu după marea reformă administrativă a împăratului Diocleţian (284-305), din 292. Acestea sunt: Istoria bisericească a lui Sozomen (≈400 – ≈450), Istoria bisericească a lui Teodoret, episcopul Cyrului (392/393-457/458) şi Actele martirice.
În Istoria bisericească, Sozomen consemnează un episod legat de Valens (364-378), împăratul Imperiului Roman de Răsărit, care se întorcea dintr-o campanie militară pe care o purtase împotriva goţilor aflaţi în nordul Dunării, încheiată cu pacea de la Noviodunum (azi Isaccea, judeţul Tulcea). În drumul său spre Constantinopol, capitala imperiului, s-a oprit la catedrala din Tomis în care slujea episcopul Bretanion, căruia i-a propus să adere la învăţătura lui Arie. Este ştiut faptul că împăratul însuşi era un susţinător al acelei învăţături, care tăgăduia dumnezeirea Mântuitorului Iisus Hristos şi calitatea Lui de Fiu al Tatălui ceresc.
Pentru că nu a aderat la propunerea împăratului, dar şi pentru faptul că în prezenţa credincioşilor a apărat dreapta credinţă, aşa cum a fost ea stabilită la primul Sinod Ecumenic de la Niceea din anul 325, Valens a hotărât ca Bretanion, episcopul Tomisului, să fie trimis în exil. Numai că, la scurt timp, a revenit asupra deciziei, îngăduindu-i să se întoarcă, pentru că se temea să nu stârnească vreo răscoală din partea „sciţilor”, mai bine zis a daco-romanilor, care erau oameni aprigi la mânie.
Episodul a fost redat şi de Teodoret, episcopul Cyrului, care scrie despre Bretanion că „strălucea prin tot felul de virtuţi şi că păstorea ca arhiereu peste cetăţile întregii Sciţii”.
Alte informaţii despre viaţa şi activitatea episcopului Bretanion le aflăm din Actul martiric al Sfântului Sava Gotul, care a fost înecat în râul Buzău la 12 aprilie 372. Cei mai mulţi istorici înclină să creadă că acea Scrisoare a Bisericii lui Dumnezeu din Goţia către Biserica din Capadocia şi către toate comunităţile Sfintei Biserici universale, din anul 374, care a însoţit moaştele Sfântului Sava în Capadocia, a fost scrisă de însuşi episcopul Tomisului.
Sfântul Vasile cel Mare, arhiepiscopul Cezareei Capadociei, i-a mulţumit pentru cele trimise, prin două scrisori.
Din prima scrisoare de răspuns a Sfântului Vasile cel Mare reiese că Bretanion provenea dintr-o familie creştină (nobilă) originară din Capadocia – Asia Mică; din acest motiv, îl considera a fi o „mlădiţă cu care patria mamă se poate mândri pe drept, deoarece a reuşit în luptele pentru credinţă, arătându-se o bună moştenire a părinţilor”.
În cea de-a doua scrisoare, Sfântul Vasile cel Mare îi mulţumea episcopului Bretanion pentru trimiterea moaştelor unui martir „din ţara barbară, de dincolo de Dunăre”, cotropită pe atunci de „barbarii” goţi, dar şi pentru faptul că i-a scris cu dragoste „dintr-o ţară îndepărtată”.
Alte laturi ale activităţii sale, care să evidenţieze pregătirea lui teologică şi toate virtuţile cu care Dumnezeu l-a înzestrat, nu se cunosc; nu se cunosc, de altfel, nici amănunte din viaţa şi copilăria sa şi nici prin ce împrejurări a ajuns episcop la Tomis.
După strămutarea sa la cele veşnice, întâmplată, probabil, la 25 ianuarie, înainte de anul 381, scaunul vacant a fost ocupat de episcopul Gherontie, numit şi Terentius sau Terennius, care a participat la Sinodul al II-lea Ecumenic din 381, de la Constantinopol, sinod care a avut loc în timpul domniei împăratului Teodosie cel Mare (379-395).
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în şedinţa sa de lucru din 20 iulie 1992 – a hotărât trecerea în rândul sfinţilor a celui de-al patrulea episcop al Tomisului – primul fiind Evanghelicus – pentru sfinţenia vieţii lui şi mai ales pentru seriozitatea cu care a apărat credinţa ortodoxă, având ca zi de pomenire 25 ianuarie, ziua trecerii sale la cele veşnice.