Mitropolitul Iacob Putneanul a desfăşurat o intensă activitate pastorală, misionară şi socială; de asemenea, a promovat cultura şi tiparul şi a vegheat cu acelaşi interes la traducerea de cărţi folositoare de suflet. De numele lui se leagă şi prima şcoală elementară înfiinţată în localitatea Putna din judeţul Suceava, atestată documentar prin hrisovul domnului Teodor Callimachi în 1759; această şcoală funcţionează fără întrerupere până astăzi.
Mitropolitul Iacob Putneanul s-a născut la 20 ianuarie 1719, într-o familie de buni creştini ortodocşi din nordul Moldovei.
Ulterior, părinţii lui, un frate, o soră şi cumnatul lui după soră s-au călugărit; părinţii s-au numit din călugărie Adrian şi Maria, fratele a devenit monahul Ioil, sora, monahia Pelaghia, iar soţul surorii lui Maria va ajunge, la Schitul Doljeşti, ieromonahul Misail.
În 1731, când era de 12 ani, a intrat ca frate la Mănăstirea Putna, primind schima mică doi ani mai târziu, în 1733, când avea 14 ani. În 1736, în vârstă de 17 ani, a fost hirotonit diacon şi preot de mitropolitul Antonie, părintele său duhovnicesc.
La doar 25 ani, în 1744, a fost numit egumen al Mănăstirii Putna, iar un an mai târziu a fost ales episcop de Rădăuţi. În 1750 – după doar cinci ani de slujire în demnitatea episcopală – a fost ales mitropolit al Moldovei, conducând destinele Bisericii din Moldova din 1750 până în 1760.
Ca egumen şi stareţ a crescut şi format duhovnici dintre monahii şi preoţii de mir; a sprijinit caligrafi, dascăli şi traducători de greacă şi slavonă şi a aşezat rânduială în mănăstire, aşa încât, în timpul său, viaţa duhovnicească de la Mănăstirea Putna a ajuns să fie recunoscută ca fiind una înfloritoare.
Ca duhovnic, a avut ucenici din toate categoriile sociale: călugări şi tineri – nu numai din partea locului, ci şi din Maramureş, din Galiţia şi chiar din Grecia – care veneau la Mănăstirea Putna nu doar să înveţe carte, ci în primul rând pentru viaţa lui sfântă; aceasta constituie mărturia că bogăția vieții monahale putnene era cunoscută nu doar în hotarele Moldovei, ci şi dincolo de munţi.
Ca episcop, încă din primul an în care a fost ales la Rădăuţi, 1745, s-a preocupat de susţinerea tipăririi cărţilor bisericeşti; printre acestea s-a numărat Liturghierul, tradus din greceşte de către Evloghie Dascălul. Este cel de-al doilea Liturghier românesc din Moldova, după cel al Sfântului Mitropolit Dosoftei (1679 şi 1683). De altfel, încă de pe vremea cât a fost egumen şi stareţ, a fost un susţinător fervent al traducerilor cărţilor de cult în limba română, continuând astfel opera Sfântului Mitropolit Dosoftei.
Doi ani mai târziu, în 1747, Grigore al II-lea Ghica, domnul Moldovei, membrii divanului, mitropolitul Nichifor şi episcopii Iacob al Rădăuţilor, Ioanichie al Romanului şi Ierotei al Huşilor au hotărât înfiinţarea a trei şcoli primare în centrele episcopale de la Roman, Huşi şi Rădăuţi; la Rădăuţi, şcoala funcţiona chiar în reşedinţa episcopală.
Ca mitropolit – în cei zece ani de slujire în această demnitate, 1750-1760 – Iacob Putneanul a desfăşurat o intensă activitate pastorală, misionară şi socială; de asemenea, a promovat cultura şi tiparul şi a vegheat cu acelaşi interes la traducerea de cărţi folositoare de suflet. În fapt, mitropolitul Iacob Putneanul – prin Evloghie Dascălul pentru limba greacă şi Vartolomei Măzăreanul pentru cea slavonă – a reluat traducerea cărţilor, care de la mitropolitul Dosoftei stagnase.
Astfel, după ce a tipărit mai întâi Liturghierul slavo-român, tradus din nou, în 1745, la Rădăuţi, a tipărit la Iaşi o Carte de rugăciuni (1751), Synopsis, adică Adunarea celor şapte Taine şi a celor şapte laude ale Sfintei Biserici şi canoane din sfânta pravilă ce sunt trebuincioase la taina duhovniciei (1751), Târnosania (1752), Evhologhionul, adică Molitvelnicul (1754), Penticostarul (1754), Antologhionul (1755), Apostolul (1756), Psaltirea (1757), Liturghierul (1759), Antologhionul (1760).
Tot la Iaşi, Sfântul Iacob Putneanul s-a îngrijit să publice cărţi folositoare de suflete, dintre care amintim: Adunarea de multe învăţături pentru preoţi (1753), Alfavita (1755) şi Bucvarul, primul abecedar din Moldova, retipărit în 1759, Despre lemnul Sfintei Cruci (1759), şi a rânduit să fie traduse Vieţile sfinţilor – modele de viaţă pentru orice om dornic de Împărăţia lui Dumnezeu.
S-au tradus şase dintre cele douăsprezece volume ale Vieţilor Sfinţilor, pe lunile septembrie, octombrie, noiembrie, martie, aprilie şi mai, însă fără a fi publicate. Nu doar acestea au rămas netipărite, ci din păcate şi alte cărţi pe care el a rânduit să fie traduse; toate acestea au rămas în manuscris, după retragerea sa din scaunul mitropolitan. Cărţile tipărite în timpul său au fost folosite nu doar în Moldova, ci şi în toate bisericile şi mănăstirile din diferite zone locuite de români.
De numele mitropolitului Iacob Putneanul se leagă şi prima şcoală elementară înfiinţată în localitatea Putna din judeţul Suceava, atestată documentar prin hrisovul domnului Teodor Callimachi în 1759; această şcoală funcţionează fără întrerupere până astăzi. În cadrul ei – până la mijlocul secolului al XIX-lea – au predat părinţii călugări de la Mănăstirea Putna.
În paralel cu activitatea tipografică, în urma cutremurului din 1739, s-a fortificat biserica Mănăstirii Putna, adăugându-i-se cinci contraforţi, s-a refăcut acoperişul şi turla bisericii, care a fost dărâmată în întregime şi căreia i s-au adăugat cele opt colonete ornamentale. De asemenea, s-a refăcut zidul de nord al bisericii, afectat de cutremur, precum şi zidul de incintă; totodată, a fost consolidată clopotniţa. În plus, s-a construit Paraclisul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” şi corpul de chilii; s-a ferecat icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului cu argint aurit de către monahul Rafail şi s-a dotat biserica voievodală cu icoanele praznicale şi ale sfinţilor de peste an, cu prapuri pentru procesiuni şi cu multe alte lucruri folositoare bisericii, toate fiind aduse de la Kiev.
Mitropolitul Iacob Putneanul a ajutat şi a vegheat duhovniceşte nu doar la bunul mers al Mănăstirii Putna, – fiind considerat pe bună dreptate a fi al doilea mare ctitor al acesteia –, ci şi la bunul mers al altor mănăstiri, schituri şi biserici, dintre care amintim Sihăstria Putnei, Ursoaia, Doljeşti, „Sfântul Dumitru” din Suceava, Catedrala „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din Suceava şi Catedrala veche mitropolitană de la Iaşi.
Demn de amintit este faptul că, în 1757, mitropolitul Iacob Putneanul l-a determinat pe domnul Constantin Cehan Racoviţă să construiască Spitalul „Sfântul Spiridon” din Iaşi, după modelul celor de la Roman şi Focşani, ctitorite de episcopul Ioanichie al Romanului; acestora din urmă, în 1756, domnul – prin 12 hrisoave – le-a acordat însemnate privilegii, venituri, moşii şi scutiri de taxe, pentru a asigura funcţionarea lor. Aşezământul ieşean este primul spital public administrat de o epitropie cu statut de mănăstire.
Mitropolitul Iacob Putneanul a fost un ierarh de atitudine, care a schimbat legi. Se cuvine a aminti că în 1755 domnul Matei Ghica, la propunerea mitropolitului Iacob, a schimbat procedura de tranzacţie – devenind lege – şi a întărit regulamentul de funcţionare al breslei groparilor din Botoşani şi Suceava, prin care îi obliga să-i îngroape şi pe străini; a stopat războaie, și aici avem în vedere că la anul 1758, mitropolitul Iacob, împreună cu episcopii sufragani, secundaţi de egumenii şi boierii din Moldova, a trimis o plângere la hanii tătari din Bugeac şi Nogai în care a cerut să înceteze distrugerea ţării şi uciderea populaţiei.
Nu poate fi trecut cu vederea faptul că nu a cedat presiunilor domnilor Constantin Racoviţă, Scarlat Ghica şi Ioan Teodor Callimachi care îi cereau ridicarea blestemului pus pe capul celor care ar fi reintrodus văcăritul, pogonăritul şi vădrăritul, după ce, în 1749, mitropolitul Iacob îl convinsese pe Constantin Racoviţă, domnul Moldovei, să desfiinţeze vecinia, echivalentul iobăgiei în Moldova. Aceasta a contribuit la intensificarea presiunilor politice de la o zi la alta, deşi în acea perioadă autoritatea civilă, în luarea deciziilor, era influenţată în bine de către Biserică. Hotărârea de a nu face niciun fel de compromis l-a determinat să renunţe la scaunul mitropolitan şi să se retragă, în anul 1760, la Mănăstirea Putna, spunând: „M-am lepădat şi de Mitropolie şi de cinste şi de toate ale acestei lumi, numai focul jurământului să nu-mi iau în cap şi în suflet…”.
Desigur că, după înlăturarea acestor impozite de pe umerii cetăţenilor, în anii următori ţara a înflorit, sporindu-se, totodată, naşterea de prunci.
După revenirea în obştea Mănăstirii Putna – în 1761 – a continuat şirul înnoirilor prin construirea fântânii din incinta mănăstirii şi a pavajului cu lespezi de piatră din biserică. Clopotul Buga – de la Sfântul Ştefan – a fost turnat din nou în atelierele din Lvov; patru ani mai târziu, în 1765, a dăruit un policandru cu 35 braţe, realizat din alamă, care se află până azi în naosul mănăstirii. Iar în anul 1773, împreună cu episcopii Antonie de Roman şi Dositei de Rădăuţi, sprijiniţi financiar şi de câţiva părinţi cu dare de mână, a făcut catapeteasma bisericii, din lemn poleit cu aur.
Mitropolitul Iacob Putneanul s-a strămutat la cele veşnice pe 15 mai 1778, după ce cu câteva zile înainte, pe 12 mai, a primit schima cea mare la Schitul Sihăstria Putnei, primind numele de Eftimie, după numele Sfântului Eftimie cel Mare, în a cărui zi de pomenire, 20 ianuarie, s-a născut; a fost înmormântat ca un monah, fără veşminte şi însemne arhiereşti, în pridvorul Mănăstirii Putna.
În anul 2016, la 15 iunie, când a fost desfăcută cripta de către părinţii mănăstirii, în prezenţa chiriarhului locului, s-au găsit relicvele sfântului având culoarea „pâinii coapte şi rumene”. Așezarea în raclă a sfintelor sale moaşte, racla fiind sfinţită în prealabil de Ioan al X-lea, Patriarhul Antiohiei şi al Întregului Orient, a avut loc în ziua de 25 septembrie a anului 2016, ca parte a sărbătoririi celor 550 de ani de la punerea pietrei de temelie a Mănăstirii Putna de către mitropolitul Teoctist, în prezenţa Sfântului Voievod Ştefan cel Mare.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, în şedinţa sa de lucru din 6-7 iunie 2016, a hotărât trecerea mitropolitului Iacob Putneanul şi a cuvioşilor Sila, Paisie şi Natan – ucenicii lui de la Mănăstirea Sihăstria Putnei – în rândul sfinţilor, cu zi de prăznuire 15, respectiv 16 mai.