Iubiți cititori și cititoare,
Viaţa Sfântului Efrem cel Nou o datorăm monahiei Makaria Desipri, stareţa Mănăstirii „Buna Vestire” – Nea Makri, care – în anul 1945, dorind să se retragă într-un loc izolat de lume – a ajuns pe Muntele Amomon, în nordul Atenei, unde cândva fusese o mănăstire de călugări. După un timp, în încercarea de a reconstrue aşezământul monahal, stareţa s-a rugat lui Dumnezeu să-i descopere pe unul dintre monahii care s-au nevoit odinioară în acea mănăstire; într-un cuvânt, a cerut lui Dumnezeu să-i descopere taina acelui loc.
Aşa se face că, după cinci ani de insistentă rugăciune, monahia Makaria Desipri a auzit o voce care i-a spus: „Sapă acolo şi vei găsi ce-ţi doreşti.” Neîntârziat, dând curs acelei voci, în ziua de 3 ianuarie a anului 1950, a săpat, descoperind trupul acelei voci pe care stareţa – potrivit dorinţei acelui monah, care de această dată i s-a arătat în timpul Vecerniei – l-a aşezat nu în clisiarniţa mănăstirii, ci chiar în altarul bisericii.
Noaptea, Sfântul Efrem cel Nou i s-a arătat iarăşi stareţei, căreia i-a spus că el este ieromonahul Efrem – cu numele de mirean Konstantinos Morphes – care s-a născut la 14 septembrie 1384 în Trikala, Tesalia. Este cunoscut faptul că, în 1393, Imperiul Bizantin a pierdut ţinutul Tesaliei în favoarea otomanilor. Bizantinii au încercat ulterior să recucerească această regiune vreme de 20 de ani, dar totul a fost fără succes.
Rămas orfan de tată, a fost crescut de mama sa, alături de ceilalţi şase fraţi ai săi. Nedorind să fie înrolat în armata otomană, la vârsta de 14 ani s-a închinoviat în Mănăstirea „Buna Vestire” de pe „Colina Neprihăniţilor” din Attica, nu departe de localitatea Nea Makri, unde a vieţuit până la moartea sa mucenicească întâmplată în 1425.
Tot atunci i-a mai spus că, în 1416, după ce otomanii au ocupat Attica şi au jefuit opt ani comunităţile locale, în 1424, au ajuns şi la Mănăstirea „Buna Vestire”, unde au ucis pe călugării aflaţi în ea, iar mănăstirea a fost distrusă. Atunci, el nu a fost găsit pentru că – la acea vreme – era retras într-o peşteră învecinată. A fost găsit, un an mai târziu, în 1425, la praznicul „Înălţării Sfintei Cruci”, când a fost luat rob şi dus la închisoare.
Timp de opt luni a fost supus celor mai aspre şi umilitoare chinuri şi bătăi în încercarea de a-l determina să se lepede de credinţă şi să treacă la religia musulmană. În cele din urmă, necredincioşii, nereuşind să-l convingă, s-au hotărât să-l ucidă; l-au scos din închisoare şi l-au spânzurat de picioare de un dud. În jurul acelui dud, ulterior s-a ridicat un paraclis, care există şi astăzi. După aceea, călăii au început să-i smulgă barba, să-i sfâşie carnea cu căngi de fier şi – în cele din urmă – au luat o bucată de lemn aprins şi i l-au înfipt, prin ombilic, în abdomen.
S-a sfârşit pe 5 mai 1426, într-o zi de marţi, la ora 9 dimineaţa, ca urmare a acelor chinuri cumplite la care a fost supus. Mai târziu, trupul lui a fost îngropat de nişte ţărani evlavioşi din acele locuri.
După aflarea moaştelor Sfântului Efrem cel Nou, întâmplată pe 3 ianuarie a anului 1950, deci după 500 ani de la martirizarea sa, şi după canonizarea lui în anul 1998 de către Biserica Ortodoxă Greacă, racla cu moaştele sale, realizată sub îndrumarea sfântului – a fost aşezată spre închinare şi cinstire în biserica Mănăstirii „Buna-Vestire” din Nea Makri, mănăstire, care – după canonizarea sfântului – îl are ca ocrotitor.
Mănăstirea „Buna-Vestire” şi Sfântul Efrem cel Nou de la Nea Makri este una dintre cele mai vizitate mănăstiri din Grecia.
Sfântul Efrem este considerat a fi vindecător de diferite forme de cancer, de depresie, de dependenţa de droguri şi narcotice, adică adicţia, și de alte cumplite boli. Totodată, Sfântul Efrem cel Nou este şi un tămăduitor al infertilităţii, vindecând nerodirea mamelor care nu pot avea copii.
În ţara noastră, în foarte multe biserici şi mănăstiri, se găsesc papucei şi epitrahile, lucrate manual cu fir de aur, cu care au fost îmbrăcate moaştele sfântului.
Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române – în şedinţa sa de lucru din 22 mai 2014 – a hotărât înscrierea numelui Sfântului Efrem cel Nou în calendarul Bisericii, după ce – în prealabil, în 2011 – a fost recunoscut ca sfânt de Patriarhia Ecumenică a Constantinopolului şi de Biserica Ortodoxă Rusă. Are ca zi de prăznuire 5 mai, ziua martiriului său, dar şi 3 ianuarie – ziua aflării moaştelor sale.