Ziua pomenirii Ocrotitorului Bucureștilor, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou, 27 octombrie 2023, a fost sărbătorită prin liturghie arhierească în Paraclisul Catedralei Arhiepiscopale din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”.
Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, alături de arhim. Paraschiv Dabija, vicar administrativ, de pr. Ciprian Blaga, consilier eparhial al Sectorului Editură și Tipografie, și de pr. Adrian Popa, consilier în cadrul Sectorului Colportaj Bisericesc al Centrului Eparhial Suceava.
Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La momentul rânduit, ierodiaconul Filip Cîmpianu a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Mirăuți, iar teologul Vlad Sebatian Leți a fost hirotonit întru diacon pe seama Mănăstirii Bogdănești.
În cuvântul de învățătură, postat pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a adus în atenție viața Sfântului Dimitrie, dar și contextul în care acesta a devenit oficial ocrotitor al țării noastre, datorită nenumăratelor întâmplări minunate săvârșite de Preamilostivul Dumnezeu prin mijlocirea cuviosului originar din satul Basarabov.
„Pentru multele sale binefaceri, Sfântul Cuvios Dimitrie cel Nou a fost declarat Ocrotitorul Bucureștiului și al Țării Românești. În ședințele din anii 1950-1955, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a hotărât generalizarea cultului său în toată țara. Așa se face că în țară s-au construit nenumărate biserici care au fost puse sub protecția Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, cum, de altfel, numeroase au fost și sunt binefacerile care s-au revărsat asupra țării noastre, grație rugăciunilor și protecției sale: tămăduitor de boli, izvorâtor de binefaceri, ocrotitor în vremuri grele. Sunt cuvinte care enumeră binefacerile Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, izvorâte din recunoștința celor care s-au bucurat de aceste fapte minunate. Dar ele încearcă să exprime și recunoștința față de Dumnezeu, Care Și-a dovedit iubirea Sa față de poporul nostru prin minunile pe care le-a săvârșit Sfântul Dimitrie cel Nou, consemnate în cronica veacurilor care au trecut de la aducerea moaștelor sale la București.”
La finalul slujbei, Înaltpreasfințitului Părinte Calinic a primit din partea Centrului Militar Județean Suceava, reprezentat de către comandantul instituției, locotenent colonel Vasile Chirap și de către șeful Structurii Teritoriale pentru Probleme Speciale Suceava, colonel Florin Crăciun, o plachetă aniversară, cu ocazia Zilei Armatei Române, în semn de prețuire și respect pentru deosebita colaborare și pentru sprijinul instituțional acordat. De asemenea, șefii structurilor mai sus menționate au oferit o diplomă aniversară arhid. Vasile Plămadă, inspector bisericesc al Sectorului Colportaj, pentru disponibilitatea, buna colaborare și comunicare între Biserica și Armată.
Irina Ursachi
Foto credit: Arhid. Vasile Plămadă