În ultima duminică a Postului Nașterii Mântuitorului Iisus Hristos și în ziua pomenirii Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, numit mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor, 18 decembrie 2022, Mănăstirea Voroneț a îmbrăcat veșmânt de sărbătoare. Hramul paraclisului așezământului monahal, care îl are ca ocrotitor pe sfetnicul Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, a fost prăznuit prin binecuvântare arhierească.
În mijlocul obștii monahale și al credincioșilor s-a aflat Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților. Ierarhul s-a închinat la mormântul Sfântului Cuvios Daniil din biserica mare a mănăstirii, aflată sub ocrotirea Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, și a oficiat slujba de sfințire a picturii paraclisului, al cărui principal ctitor este stareța Irina Pântescu, mutată la cele veșnice în luna martie a acestui an.
În continuare, Preasfinția Sa a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie înconjurat de un sobor de preoți și diaconi, din care au făcut parte clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care protos. Justinian Săvescu, secretar eparhial, și pr. Viorel Ilișoi, consilier al Sectorului Economic-Financiar, precum și slujitori ai Sfintelor Altare de la biserici și mănăstiri din împrejurimi, și pr. Aurel Goraș, protoiereu al Protopopiatului Câmpulung Moldovenesc.
După citirea pericopei evanghelice din Duminica dinaintea Nașterii Domnului, a Sfinților Părinți după trup ai Mântuitorului, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură. Preasfinția Sa a subliniat legătura dintre strămoșii după trup ai Domnului Iisus Hristos și înaintașii și ucenicii Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, între aceștia stabilindu-se o spiță de genealogie duhovnicească, fapt care ne arată că cei care împlinesc voia lui Dumnezeu pot deveni fii ai Tatălui Ceresc și pot dobândi astfel viața veșnică. „Știm că Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a ucenicit la Mănăstirea Bogdana din Rădăuți. După aceea, dornic de mai multă viață duhovnicească, s-a retras la Schitul Laura, chiar din satul Laura de astăzi, localitatea Vicovul de Sus. A ucenicit pe lângă Sfântul Ierarh Leontie de la Rădăuți, dar nu doar atât. Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a dat această moștenire mai departe. Cui? (…) Cetelor de sihaștri care l-au urmat atât cât a fost la Putna, precum și aici, la Voroneț. Primii viețuitori ai Mănăstirii Voroneț sunt și ei parte din familia duhovnicească a Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. Și de atunci și până acum, într-un fel, toți cei care s-au adăpat din învățătura lui, toți cei care au recunoscut în el un adevărat părinte pot fi socotiți, într-un fel, parte din spița duhovnicească a Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul. Noi, oare, unde ne aflăm? Am putea noi să îndrăznim a ne înscrie în acest șir de oameni, de persoane care, într-un fel, l-au precedat pe Domnul Hristos și apoi, după Domnul Hristos? Nu fie oare o prea mare îndrăzneală să ne socotim noi a face parte din familia Domnului Iisus Hristos? (…) Cui I-a dat putere să se facă fii ai lui Dumnezeu? Celor care L-au primit și care cred în numele Lui. Pentru a fi fiu al lui Dumnezeu trebuie să-L primești pe Dumnezeu, trebuie să crezi în Dumnezeu. Nu-i suficient doar să te numești, să vrei tu și să spui doar că ești al lui Dumnezeu. (…) El ne-a făcut moștenitori împreună cu Fiul Său. Împreună cu Domnul nostru Iisus Hristos, noi vom moșteni Împărăția veacului ce va să vină. (…) Dumnezeu ne-a înfiat, ne-a făcut ai Săi dacă ascultăm de El, dacă îl urmăm, dacă împlinim cuvântul Lui, suntem din neamul lui, suntem fii ai lui Dumnezeu.”
Răspunsurile liturgice au fost date de corul mănăstirii, care la momentul Chinonicului a interpretat colinde tradiționale românești.
La momentul rânduit, ierodiaconul Efrem Groza a fost hirotonit ieromonah pe seama Mănăstirii Sihăstria Rarăului, teologul Ioan Bîrsan a fost hirotonit întru diacon, pe seama Mănăstirii Sihăstria Râșcăi, iar Ilie Sebastian Gemănari a fost hirotesit arhidiacon.
A urmat apoi săvârșirea slujbei Parastasului pentru ctitorii sfântului locaș și pentru stavrofora Irina Pântescu, la mormântul maicii starețe, aflat sub streașina paraclisului Mănăstirii Voroneț. În ultimii 30 de ani, măicuța Irina Pântescu a contribuit la formarea și îndrumarea obștii Mănăstirii Voroneț, prin demersurile sale reușindu-se totodată restaurarea și consolidarea bisericii așezământului monahal, dar și includerea acestuia pe lista patrimoniului cultural mondial UNESCO.
Un alt eveniment important al zilei a fost sfințirea magazinului bisericesc din incinta complexului monahal, așezat sub ocrotirea Sfintei Mucenițe Irina. Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul a binecuvântat spațiul prin stropire cu apă sfințită și prin ungere cu untdelemn sfințit, în prezența invitaților.
Magazinul pune la dispoziția pelerinilor produse și obiecte bisericești precum icoane, cărți de cult, produse multimedia, consumabile, dar și produse naturiste realizate în atelierele mănăstirilor eparhiei.
La final, stavrofora Gabriela Platon, stareța Mănăstirii Voroneț, a adus mulțumire tuturor celor care au luat parte la această sărbătoare deosebit de importantă pentru obștea monahală. Preasfinția Sa a transmis gândul de binecuvântare și încurajare din partea Înaltpreasfințitul Părinte Calinic.
Alături de obștea mănăstirii, la eveniment au fost prezenți credincioși, monahi și monahii, starețe ale mănăstirilor bucovinene. Nu au lipsit invitații speciali din Ucraina, între care o amintim pe doamna Irina Loredana Stănculescu, Consulul General al României la Cernăuți, și pe scriitoarea Maria Toacă.
Una dintre cele mai importante ctitorii ale Sfântului Voievod Ștefan cel Mare, biserica Mănăstirii Voroneț a fost ridicată în anul 1488, în numai 3 luni și trei săptămâni, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul fiind așezat stareț al mănăstirii de însuși domnul Moldovei.
Ziua de prăznuire a ctitorului duhovnicesc al mănăstirilor zidite de Voievodul Ștefan cel Mare și Sfânt, 18 decembrie, a fost rânduită de Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române în luna iunie a anului 1992, când Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost canonizat oficial, după ce secole la rând evlavia populară l-a socotit în rândul sfinților.
Irina Ursachi