Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul

La 18 decembrie, Biserica Ortodoxă Română prăznuieşte „sfântul românesc din vremea lui Ştefan”[i],  unul din cei mai mari Sfinţi pe care i-a odrăslit pământul Moldovei:  Sfântul Cuvios Daniil Sihastru,  cunoscut şi sub numele de Sfântul Daniil Sihastru cel Bătrân, Sfântul Daniil Schimonahul, Sfântul Daniil cel Nou, pentru a se deosebi de proorocul Daniil sau de Sf. Cuvios Daniil Stâlpnicul[ii].

Viaţa şi faptele Sfântului Daniil, numit Sihastrul pentru că şi-a desăvârşit credinţa în sihăstria codrilor Bucovinei, sunt vii până astăzi, purtate mai departe pe cale orală şi intrând în legendă o dată cu marele domnitor al acelor vremuri, Sfântul Ştefan cel Mare, al cărui sfătuitor a fost în vremuri de cumpănă. Domnul înseamna trecerea Cuviosului Daniil prin diferite locuri cu mănăstiri (Putna, Voroneţ), iar Sfântul cu chilii de piatră[iii].

Din 1496, când Sfântul Daniil și-a dat sufletul său ales în mâna lui Dumnezeu și a fost înmormântat în pronaosul bisericii mănăstirii Voroneţ, lespedea de piatră comandată de însuşi Ştefan Vodă are un epitaf scurt, dar grăitor pentru viața Sfântului, care a fugit de măririle deșarte, căutând mereu anonimatul faptei bune: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”.

Fiu duhovnicesc al sfântului ierarh Leontie, iubit de norodul credincios al cărui îndrumător pe calea mântuirii s-a dovedit a fi, Sfântul Daniil Sihastrul a rămas în tradiţiile neamului, în iconografie şi-n documentele epocii ca o pildă de dragoste jertfelnică pentru neam şi credinţa strămoşească, de viaţă duhovnicească închinată în întregime ţării şi Bisericii, pe care le-a iubit şi le-a slujit cu cuvântul şi cu fapta – o pildă de care avem și vom avea nevoie mereu. S-a bucurat de toată cinstea cuvenită sfinților, deși hotărârea Sinodală de canonizare  s-a luat abia la 20 iulie 1992.  În vechime, obştea Mănăstirii Voroneţ, împreună cu Mitropolitul Grigore Roşca, ucenicul său, au adăugat după hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, un al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou, şi i-au rânduit  zi de prăznuire peste an, în 14 sept (dată a sfinţirii bisericii în 1488).  În anul 1547, când Mitropolitul Grigorie Roşca a înveşmântat Voroneţul cu pictura exterioară, Cuviosul Daniil a fost înfăţişat cu aureola sfinţeniei şi cu inscripţia  Sfântul Daniil  pe faţada de sud, în stânga uşii intrare, dar şi în pridvor (extensia calendarului ortodox – imaginea 366) precum şi într-o gravură de pe ferecătura din 1557 la Tetraevanghelul dăruit Mănăstirii de către Mitropolit.  În documentele  oficiale din secolele următoare, unde apare Mănăstirea Voroneț, se face pomenire fie de hramul Sfântului Daniil Sihastrul, fie de sfintele moaşte ale prea cuviosului de Dumnezeu rugător, părintele nostru Daniil cel Nou. Cu începere din secolul al XVII-lea, Sfântul Daniil Sihastrul este înscris în lucrări care cuprindeau vieţi de sfinţi din întreaga lume creştină ortodoxă[iv].

Lespedea de piatră a mormântului său, căldură tainică revarsă. De peste cinci veacuri, minunile de la mormântul Sfântului Daniil sunt numeroase, ca şi în vremurile în care slujitorul lui Dumnezeu le-a săvârşit prin rugăciune. Dar cel mai mare miracol este însăşi biserica Mănăstirii Voroneţ care, cu voia Bunului Dumnezeu, pentru rugăciunile Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, a străbătut vremurile, a înfruntat vitregiile istoriei, a reînviat şi dăinuie şi astăzi[v].

Stavrofora dr. Gabriela Platon

Stareţa Mănăstirii Voroneţ