După promulgarea celor patru edicte care vizau Biserica și clerul, Sfânta Ecaterina s-a prezentat în fața împăratului persecutor Maximian (286-305) – în unele surse, împăratul este Maxențiu (306-312) – pentru a-i demonstra inutilitatea cinstirii zeilor. Indignat de îndrăzneala cu care l-a abordat tânăra nobilă, – potrivit surselor, se afirmă că Sfânta Ecaterina era fiica guvernatorului Alexandriei Egiptului –, împăratul a dat-o pe mâna învățaților de la curtea sa, în ideea că o vor putea convinge să apostazieze de la credința în Hristos. Însă încercările lor au eșuat. Ba, mai mult, câțiva dintre ei s-au convertit la Creștinism. Atunci, Maximian a poruncit ca Sfânta Ecaterina să fie aruncată în temniță. La scurt timp, Sfânta Ecaterina a fost condamnată la moarte. Mai întâi s-a recurs la tragerea pe o roată cu țepușe. Întrucât roata s-a sfărâmat, împăratul a poruncit să i se taie capul.
Iubiţi cititori şi cititoare,
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este prăznuită atât în Biserica Răsăriteană, cât și în cea Apuseană. Cu toate acestea, Actele Martirice nu păstrează prea multe informații legate de viața sa.
Eusebiu de Cezareea, în Istoria bisericească, scria – în jurul anului 320 – că auzise despre o tânără nobilă creștină din Alexandria, pe care împăratul o chemase la palatul său, cu gândul de a o lua de soție. Tânăra l-a refuzat, fiind condamnată din acest motiv la exil. Totodată, i s-au confiscat toate bunurile.
După promulgarea celor patru edicte care vizau Biserica și clerul, Sfânta Ecaterina s-a prezentat în fața împăratului persecutor Maximian (286-305) – în unele surse, împăratul este Maxențiu (306-312) – pentru a-i demonstra inutilitatea cinstirii zeilor. Indignat de îndrăzneala cu care l-a abordat tânăra nobilă, – potrivit surselor, se afirmă că Sfânta Ecaterina era fiica guvernatorului Alexandriei Egiptului –, împăratul a dat-o pe mâna învățaților de la curtea sa, în ideea că o vor putea convinge să apostazieze de la credința în Hristos. Însă încercările lor au eșuat. Ba, mai mult, câțiva dintre ei s-au convertit la Creștinism. Atunci, Maximian a poruncit ca Sfânta Ecaterina să fie aruncată în temniță. Împărăteasa lui Maximian, auzind despre curajul acelei tinere de a-L mărturisi pe Hristos, a mers, însoțită de comandantul trupelor imperiale, să o viziteze în temniță. Urmarea acestui fapt a fost că cei doi, ascultând argumentele Sfintei Ecaterina, s-au convertit și ei, botezându-se. Desigur, deși erau persoane importante în stat, n-au putut scăpa de moarte. Astfel, atât împărăteasa, cât și comandantul trupelor imperiale au fost martirizați.
La scurt timp, Sfânta Ecaterina a fost condamnată la moarte. Mai întâi s-a recurs la tragerea pe o roată cu țepușe. Întrucât roata s-a sfărâmat, împăratul a poruncit să i se taie capul.
Tradiția spune că îngerii au dus trupul Sfintei Mucenițe Ecaterina pe Muntele Sinai, în apropierea locului în care Moise a văzut Rugul aprins, unde, în anul 327, împărăteasa Elena, mama Sfântului Constantin cel Mare, a dispus construirea unei biserici.
Mai târziu, împăratul Iustinian a întărit lăcașul de cult, transformându-l într-o fortăreață. Construcția noului ansamblu monastic a început în anul 530 și s-a încheiat după anul 548. Justinian a construit o nouă biserică, mult mai spațioasă, cu hramul „Schimbarea la Față”.
Până în secolul al IX-lea, Mănăstirea Sfânta Ecaterina a fost cunoscută drept Mănăstirea „Schimbarea la Față”. Printr-o descoperire minunată, trupul Sfintei Ecaterina din Alexandria a fost aflat în vârful muntelui. Moaștele, ce izvorau mir, au fost aduse în biserică, iar mănăstirea a luat numele ocrotitoarei sale. Ele au fost așezate într-un relicvariu de marmură, sub un baldachin arcuit, sprijinit pe patru coloane tot de marmură, aflat în dreapta altarului.
Pelerinii pot vedea două casete de argint, bogat împodobite. Una dintre casete conține capul Sfintei Mucenițe Ecaterina, purtând o coroană de aur cu pietre prețioase. În cealaltă se află mâna ei stângă, împodobită cu inele de aur și pietre scumpe.
Călugării mănăstirii oferă drept binecuvântare inele care au stat pe degetele Sfintei Mucenițe Ecaterina. În stânga altarului se află un alt relicvariu, votiv, lucrat în aur și pietre prețioase. Ambele relicvarii au fost dăruite mănăstirii de țarii Petru cel Mare, în 1680, respectiv Alexandru al II-lea, în 1860.
Paraclisul – o mică încăpere, aflată mai jos și în spatele altarului – este considerat cel mai sfânt loc din mănăstire, deoarece marchează locul Rugului aprins din care Dumnezeu i-a vorbit lui Moise. Deși monahii l-au îngrijit întotdeauna cu atenție, el nu a înflorit și nu a rodit niciodată.
Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” deține o colecție vastă de manuscrise foarte vechi, a doua ca importanță după colecția păstrată în biblioteca de la Vatican. Ea poate fi văzută în clădirea special amenajată între anii 1930 și 1942. Aici sunt adăpostite peste șase mii de volume și manuscrise, dintre care peste trei mii sunt foarte vechi. Majoritatea manuscriselor sunt în limba greacă, iar celelalte, în peste 12 limbi: arabă (peste șapte sute), siriacă, armeană, georgiană, coptă, poloneză, slavonă.
Cel mai valoros manuscris din colecție este Codex Sinaiticus (secolul al IV-lea); acesta cuprinde aproape întreg textul Sfintei Scripturi în limba greacă și alte câteva scrieri apocrife. El a fost descoperit în 1844 de Constantin von Tischendorf care, în 1869, l-a dăruit ţarului Rusiei Alexandru al II-lea. În 1933, a trecut în posesia British Museum din Londra. În prezent, în Mănăstirea „Sfânta Ecaterina” se mai află doar câteva file din cele 347.
În tezaurul mănăstirii se mai pot vedea veșminte liturgice, cusute cu fir de aur și argint, mitre, sfinte vase, cruci din aur și argint, coperți de Evanghelie lucrate în aur și argint și încrustate cu pietre prețioase.
Colecția de icoane a Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” reprezintă cel mai de preț tezaur artistic al acestei vetre de rugăciune. Dintre cele peste două mii de icoane, 150 sunt unicate, datând din secolele V-XIX. Colecția cuprinde câteva dintre cele mai rafinate opere bizantine, multe icoane supraviețuind furiei iconoclaste (726-843).
Icoanele sunt pictate în tehnica encaustică – ceară și pigmenți vegetali – în ulei sau tempera. Printre cele mai cunoscute icoane sunt Iisus Pantokrator – Atotstăpânitorul (secolul al VII-lea), Nașterea Mântuitorului (secolul al VII-lea) și Scara Raiului, după viziunea Sfântului Ioan Scărarul (secolul al XII-lea).
În vechime, Sfânta Mare Muceniță Ecaterina era prăznuită împreună cu Sfântul Mare Mucenic Mercurie, la 24 noiembrie, în timp ce Sfinții Sfințiți Mucenici Clement al Romei și Petru al Alexandriei erau cinstiți a doua zi, pe 25 noiembrie. Datele prăznuirii sfinților amintiți au fost schimbate între ele la cererea Mănăstirii „Sfânta Ecaterina” din Muntele Sinai, pentru ca ocrotitoarea așezământului monahal să fie prăznuită într-un cadru mai festiv pe 25 noiembrie, odată cu odovania praznicului Intrării Maicii Domnului în biserică. Câteva secole mai târziu însă, Biserica Rusă a revenit la data de prăznuire 24 noiembrie, din același motiv, adică la cererea expresă a împărătesei Ecaterina cea Mare, care nu dorea ca ziua ei onomastică să fie serbată în ziua de odovanie a praznicului Vovideniei, adică Intrarea Maicii Domnului în biserică.
Sfânta Mare Muceniță Ecaterina este considerată ocrotitoarea tinerilor, a teologilor, a apologeților, a predicatorilor și filosofilor și, nu în ultimul rând, a credincioșilor care i se roagă cu credință.
foto credit: Ziarul Lumina