Noaptea trecerii dintre ani a fost sărbătorită în duh de rugăciune și cu bucuria arhiereștii binecuvântări de către credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou”. În ctitoria voievodală închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi format din clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei, și din slujitori ai așezământului monahal, în frunte cu starețul, arhimandritul Serafim Grigoraș.
În cadrul slujbei au fost rostite cereri speciale, iar la momentul rânduit au fost citite rugăciuni de mulțumire pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat, înălțându-se totodată cereri de binecuvântare pentru următoarea perioadă.
Și în primele ore ale zilei de duminică, și implicit ale noului an, 1 ianuarie 2023, credincioșii au avut ocazia de a se închina la cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei, mângâietor, grabnic ajutător și mare făcător de minuni, pentru a se ruga și a-i cere mijlocirea înaintea Multmilostivului Dumnezeu.
Răspunsurile liturgice care au înfrumusețat slujba au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
La finalul slujbei, ierarhul a citit rugăciuni pentru sănătatea sufletului și trupului și rugăciuni de dezlegare.
Cu prilejul acestei zile, pe site-ul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților au fost publicate cuvinte de învățătură ale Înaltpreasfințitului Părinte Calinic despre întreita sărbătoare prăznuită liturgic astăzi, Praznicul Împărătesc al Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, Începutul Anului Nou și pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, dar și despre Duminica dinaintea Botezului Domnului.
În cadrul Cuvântului ierarhului la Anul Nou au fost aduse în atenție aspecte privind caracteristicile acestui moment marcat de Biserică printr-o serie de rugăciuni de mulțumire, imnuri de laudă închinate lui Dumnezeu. „Pe parcursul unui an, istoria şi eshatologia se întâlnesc, aşa cum se întâlnesc în Hristos firea omenească cu cea dumnezeiască. Trecerea de la istoric la eshatologic se face în Sfânta Liturghie. În Sfânta Liturghie, trecutul, prezentul şi viitorul co-există, astfel încât anul istoric trăit liturgic devine teofanie. Din punct de vedere liturgic, în înşiruirea zilelor unui an retrăim întreaga viaţă a lui Hristos, de la Naştere până la Înviere, şi de la Înviere până la Pogorârea Duhului Sfânt. În sărbători noi nu comemorăm, ci reactualizăm momentul. Biserica a rânduit, pe temei scripturistic, ca la început de an să-i mulţumească lui Dumnezeu, Unul în Trei, printr-un Tedeum (Ţie, Doamne), imn de laudă. În multe biserici, în această primă zi se citesc şi Molitfele (rugăciunile, n.n.) Sfântului Vasile cel Mare şi, respectiv, ale Sfântului Ioan Gură de Aur. (…) La începutul Anului Nou este rugat să vină Mângâietorul, Duhul Adevărului, din sânul Sfintei Treimi, întocmai ca la Cincizecime, şi să se sălăşluiască întru noi, pentru ca, avându-L pe acesta, să ne putem ruga curat, despătimiţi, Sfintei Treimi pentru pacea de sus şi pentru pacea a toată lumea; pentru Sfintele Biserici şi pentru mântuirea credincioşilor: popor, conducători, armată; pentru toţi cei care sunt în călătorie, pentru cei bolnavi, pentru cei care sunt în necazuri; pentru ca Dumnezeu să depărteze de la noi toate obiceiurile vătămătoare şi patimile stricătoare de suflet; pentru ca să stingă toate eresurile şi dezbinările din Biserică şi să-i întoarcă pe toţi la dreapta credinţă, înnoind Duhul Său cel drept în cele dinlăuntru ale noastre; pentru ca să ne îngrădească cu îngerii săi; pentru ca să ne ierte Dumnezeu de toate răutăţile pe care le-am făcut în anul trecut, iar în anul ce intrăm să ne binecuvânteze cu sănătate şi cu viaţă fără de păcate.”
În prima zi a noului an, începând cu ora 9:00, a fost săvârșită Sfânta Liturghie și pe scena amenajată în incinta complexului monahal, sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.