Credincioșii prezenți la Catedrala Arhiepiscopală din Suceava – Mănăstirea „Sfântul Ioan cel Nou” au sărbătorit în duh de rugăciune noaptea trecerii dintre ani, bucurându-se totodată de binecuvântarea arhierească. Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, a săvârșit Sfânta și Dumnezeiasca Liturghie a Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, înconjurat de un sobor de preoți și diaconi format din slujitori ai așezământului monahal, precum și din clerici de la Centrul Eparhial Suceava, între care arhimandritul Paraschiv Dabija, vicar administrativ al eparhiei.
Slujba, oficiată în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din cadrul Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou”, a cuprins și rânduiala specială pentru trecerea dintre ani, prin care se înalță rugăciuni de mulțumire Preasfintei Treimi pentru binefacerile primite în anul care tocmai s-a încheiat și se cere binecuvântare pentru următoarea perioadă.
Și în primele ore ale zilei de sâmbătă, și implicit ale noului an, 1 ianuarie 2022, credincioșii au avut ocazia de a se închina la cinstitele moaște ale Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou, ocrotitorul Cetății Sucevei, mângâietor, grabnic ajutător și mare făcător de minuni, pentru a se ruga și a-i cere mijlocirea înaintea Multmilostivului Dumnezeu.
La finalul Sfintei Liturghii, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic a săvârșit un Tedeum, prin care s-a adus laudă lui Dumnezeu la început de an calendaristic, rânduială stabilită de Biserica noastră pe temei scripturistic. Răspunsurile liturgice au fost date de membri ai Grupului Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale.
A urmat cuvântul de învățătură, în cadrul căruia ierarhul a vorbit despre întreita sărbătoare prăznuită liturgic astăzi, Praznicul Împărătesc al Tăierii-împrejur cea după trup a Domnului, Începutul Anului Nou și pomenirea Sfântului Ierarh Vasile cel Mare. „Tăierea-împrejur cea după trup a Domnului, în sinteză, anticipează botezul nostru. Tăierea-împrejur este un semn care duce la realitate, realitatea fiind Taina Sfântului Botez. (…) Cât despre Sfântul Vasile cel Mare, sfânt care a trăit în secolul al IV-lea, a fost un teolog prin excelență. A luat atitudine împotriva ereziilor atunci când a fost nevoie. (…) Noi suntem beneficiarii Liturghiei semnată de Sfântul Vasile cel Mare, care nu este altceva decât o remaniere a Liturghiei Sfântului Iacob. Și, sigur, sunt exorcismele, care se citesc atunci când necesită sau se cere această citire a lor. (…) Așadar, aceste molitfe se citesc numai atunci când este nevoie.”
Înaltpreasfinția Sa le-a urat atât celor care poartă numele Sfântului Vasile cel Mare, cât și tuturor celor prezenți La mulți ani, nădăjduind ca prin mila lui Dumnezeu anul 2022 să fie un an mai bun, fără încercări.
Prima zi a noului an a continuat cu săvârșirea a încă două Sfinte Liturghii ale Sfântului Ierarh Vasile cel Mare, în Paraclisul Mănăstirii Sfântul Ioan cel Nou, respectiv pe scena amenajată în incinta complexului monahal, cea din urmă sub protia Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, Episcop-Vicar al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.