Îmbracă-te în doliu
Frumoasă Bucovină
Când am primit această tristă veste, a trecerii la cele veşnice a prof. univ. dr. Răzvan Emil Theodorescu, vicepreşedinte al Academiei Române, prima imagine ce mi-a stat înainte a fost una, de acum îndepărtată, veche de peste patruzeci de ani. A fost acea clipă în care prof. univ. dr. Răzvan Emil Theodorescu a intrat în conştiinţa mea. Eram proaspăt absolvent al Facultăţii de Istorie şi Geografie din Suceava, şi ghid muzeograf la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou Suceava, prin purtarea de grijă a vrednicului de pomenire arhim. Grigorie Halciuc.
Era, din păcate folosesc termenii la timpul trecut, o zi în care în prestigiosul fond documentar al Bibliotecii Mănăstirii Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, – fond acum păstrat prin purtarea de grijă a Înaltprerasfinţitului Părinte Calinic Arhiepiscop al Sucevei şi Rădăuţilor la Mănăstirea Suceviţa-, însoţit de Dinu C. Giurescu, Vasile Drăguţ, arh. Cristian Moisescu, Dan Hăulică, Tatiana Pogonat, ş.a. îi prezentam valorile bibliofile păstrate din ceea ce a fost cândva Fondul Documentar mitropolitan al Bucovinei de la Cernăuţi. Atunci îmi spunea acea vorbă pe care şi acum o aud Dragă, aceste cărţi sunt de o valoare inestimabilă şi va trebui cândva să fie arătate. Să ştie contemporanii ce valori istorice sunt păstrate în această bibliotecă, precum cele de la Putna.
Academicianul Răzvan Emil Theodorescu a fost suflet şi braţ al tuturor întâlnirilor ştiinţifice în care erau promovate valorile de patrimoniu zămislite pe aceste meleaguri. Să nu uităm că în studiile sale, chiar dacă era o perioadă cu anumite restricţii ideologice, a publicat lucrări cu subiecte de artă bizantină – îi datorăm preţioase lumini asupra unui spaţiu liturgico – ceremonial, şi mai ales semnificaţia picturilor murale interioare şi exterioare ale bisericilor din Bucovina pe care atât de mult a iubit-o.
Într-una din discuţiile private pe care le aveam, ca fost doctorand al Domniei Sale, îmi mărturisea cu o anumită satisfacţie că în vremea când era încă copil mic, era învăţat că până la gara Iţcani copii aruncă cu pietre în caleaşcă, după ce intri în Bucovina copii aruncă cu flori în caleaşcă.
A iubit foarte mult Bucovina, monumentele istorice, oamenii, şi mai ales duhul sfânt care emana în zonă. Opera sa vastă, care însumează zeci de volume, sute de studii şi articole publicate de-a lungul atâtor decenii, stau mărturie a ceea ce a însemnat erudiţia şi ataşamentul istoricului faţă de ţara sa, în general, şi mai ales faţă de ceea ce a însemnat pentru istoria neamului nostru monumentele istorice bisericeşti într-o vreme când se punea în discuţie existenţa ori ştergerea lor din Cartea de istorie a neamului nostru.
Fiecare pagină scrisă, fiecare interviu dat la un post de Radio şi de Televiziune era un adevărat regal ştiinţific, contribuind la ridicarea edificiului cunoaşterii istoriei naţionale, a principiilor şi valorilor care au reprezentat fundamentul României moderne.
Pe bună dreptate putem spune în aceste momente triste, că pentru academicianul Răzvan Emil Theodorescu, ISTORIA a reprezentat o vocaţie, o dragoste şi, în egală măsură, o parte a sufletului său pe care le-a împărtăşit studenţilor şi doctoranzilor săi.
Chiar dacă într-o anumită etapă a vieţii sale a suferit pentru că a ştiut să-şi afirme dragostea sa pentru Muza Clio nu a uitat că Suceava a fost locul unde alături de marii istorici a învăţat ceea ce înseamnă ŢaraMoldovei în Sud Estul Europei atât în Evul Mediu cât şi în epoca modernă şi în contemporaneitate.
Credincios misiunii sale de învăţător al neamului academicianul Răzvan Emil Theodorescu, prin tot ceea ce a făcut, a dorit să arate importanţa învăţării istoriei pe întreg cuprinsul ţării, a istoriei adevărate. Generaţii după generaţii au învăţat din scrierile şi prelegerile sale istoria neamului nostru între medieval şi modern, motiv pentru care şi Universitatea Ştefan cel Mare Suceava i-a acordat titlul de Doctor Honoris Causa, pentru contribuţii deosebite aduse la dezvoltarea istoriografiei româneşti, pentru rodnica şi prestigioasa activitate didactică şi academică, pentru modelul de ideal civic, fidelitate, demnitate şi onestitate faţă de cuvântul rostit şi scris .
A luptat alături de mari patrioţi împotriva demolării bisericilor monumente istorice din Bucureşti, motiv pentru care a şi fost într-o anumită perioadă trecut pe o axă separată a istoriei contemporane.
Şi acum îmi sună în urechi îndemnul Domniei sale : Dragă, ia şi citeşte, studiază fă fişe şi le pune în sertar. Va veni o vreme când va fi nevoie să deschizi sertarul. Dacă nu ai de ce să- l deschizi de ce să-l mai deschizi. Cât adevăr!!!.
A fost profund ataşat de Academia Română, şi deseori îmi spunea în discuţiile private, că mama domniei sale dorea să-l vadă membru al acestei instituţii de prestigiu, şi cu o anumită modestie îmi spunea că este strănepotul marelui Melchisedec Ştefănescu.
În demnităţile pe care le-a avut în decursul vieţii sale, niciodată nu a uitat de cei care i-au fost alături, insuflându-le tuturor dragostea faţă de semeni şi ţară, faţă de cei cei au edificat şi au consolidat această această naţiune.
A fost un foarte apropiat al Patriarhiei Române, având frumoase şi fructuoase împreună lucrări în domeniul restaurării, conservării şi promovării monumentelor istorice din România, mai ales a celor din Nordul Moldovei.
Şi acum îmi aduc aminte, momentul în care venind însoţit de acad, Dan Hăulică la Mănăstirea Sf. Ioan cel Nou de la Suceava, susţinea cu o eleganţă academică demnă de invidiat de ce această Biserică trebuie să fie inclusă în lista Patrimoniului Mondial UNESCO. A fost o lecţie ale cărei ecouri şi acum le aud.
Un moment aparte în istoria Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor a fost acela în care, în calitate de Ministru al Culturii şi Cultelor l-a însoţit în Bucovina pe Koïchiro Maatsura preşedintele UNESCO la acea vreme, la recepţia lucrărilor de restaurare a Mănăstirii Probota, ctitorie şi necropolă a domnitorului Petru Rareş, ctitorie ale cărei picturi au fost restaurate de o firmă specializată din Japonia. Lecţia de istorie a artei bizantine, lecţia de iconografie şi de istorie sud est europeană, susţinută într-o manieră aparte l-a cucerit pe preşedintele UNESCO.
Ne-a bucurat şi ne-a onorat prin căldura şi erudiţia Domniei Sale manifestate prin prezenţa de-a lungul timpului la numeroase evenimente culturale ştiinţifice din Bucovina, precum cea organizată pentru a celebra împlinirea a 525 de ani de la urcarea pe tronul Ţării Moldovei a lui Ştefan cel Mare (1982), ori aniversarea a 650 de ani de la Întemeierea Ţării Moldovei – Rădăuţi 2009 .
Opera sa vastă, care însumează zeci de volume şi sute de studii şi articole publicate de-a lungul multor decenii, va sta mărturie a erudiţiei şi ataşamentului istoricului Răzvan Emil Theodorescu faţă de istoria neamului românesc, a locului pe care Ţările Române l-au avut în veacurile în care Bizanţul era un reper, şi apoi preluând acest reper l-au adus până în zilele noastre, contribuind la ridicarea edificiului cunoaşterii istoriei noastre naţionale, a principiilor şi valorilor creştine care au reprezentat fundamentul României de astăzi.
Acum la acest moment de vremelnică despărţire, ne rugăm Domnului nostru Iisus Hristos, Cel ce este Învierea şi Viaţa (Ioan 11,25) să aşeze sufletul său în ceata drepţilor, în lumina, în pacea şi iubirea Preasfintei Treimi.
Veşnica lui pomenire!