Sectorul Monumente, Patrimoniu și Arhitectură Bisericească

În România în general, și în Bucovina în special există, în prezent, un fond  uriaș și inestimabil de valori istorice și artistice de patrimoniu, creat, pe de o parte de evoluția bimilenară a creștinismului cu dominanta lui răsăriteană – Ortodoxia, iar pe de altă parte, îmbogățit și stimulat de specificitatea conviețuirii strămoșilor noștri cu alte confesiuni creștine și religii, în acest spațiu european de intersectare  a culturilor și civilizațiilor. 

„Valorile istorice și artistice create de-a lungul secolelor din necesitatea desfășurării ceremoniilor religioase  –  sublinia Academicianul Răzvan Theodorescu  în anul 2004  cu ocazia Anului omagial Ștefan cel Mare și Sfânt –  pentru a împlini setea de credință și devoțiunea față de Divinitate, reprezintă o componentă fundamentală și definitorie a Patrimoniului cultural național”.

Patrimoniul eclezial însumează o mare varietate de categorii de bunuri, prin care se exprimă sentimental religios, dar, în același timp, reprezintă, pentru perioada medievală și zorile epocii moderne, chintesența tradițiilor artistice și capodoperelor creației meșterilor constructori, a artiștilor zugravi de biserici și iconari, a caligrafilor, argintarilor, a școlilor de broderie și, în genere, a tuturor domeniilor artelor decorative ce definesc specificul creației creației artistice tradiționale românești.

În 1799, Goethe a impus conceptul de proprietate colectivă și de protejare a patrimoniului Toate operele de artă aparțin de drept întregii omeniri, iar dacă le deții în proprietate, trebuie să le conservi,[1] iar în 1825 Victor Hugo în pamfletul intitulat Război împotriva demolatorilor scria Ne putem referi la o clădire în două sensuri: utilizare și frumusețe. Utilizarea aparține proprietarului, frumosul întregii lumi. De aceea distrugerea depășește dreptul celui care o posedă.[2]

Patrimoniul cultural unește în el două dimensiuni spirituale esențiale: continuitatea de-a lungul timpului și noutatea diversității. În patrimoniul cultural național se vede capacitatea de creație și de comuniune a unui popor, capacitatea de comuniune cu generațiile trecute, tradiția și capacitatea creatoare de a asimila noi influențe, fără alienare, precum și capacitatea de a deschide noi perspective.

Patrimoniul cultural românesc este deodată național și european, rezultatul sintezei împrumuturilor și originalității proprii, rod al spiritualității și al creativității sale dinamice în istorie.

Strategia patrimoniului cultural religios pentru secolul al XXI-lea trebuie privită pe fundalul shimbărilor care s-au produs în privința conceptului de patrimoniu, care își are rădăcinile în însăși istoria Europei, în special în secolele XVIII- XIX.

În patrimoniul cultural, monumentele istorice constituie coloana sa vertebrală. Monumentul istoric este din punct de vedere al identității noastre spirituale un memento  memorial al timpului care ni l-a dăruit și al comuniunii între generații, întrucât moștenirea memorată creează rădăcinile spirituale necesare deodată păstrării identității proprii și deschiderii spre noutate, fără alinare în uniform sau barbarie și fără izolare de lume.

Monumentele istorice bisericești din Bucovina sunt piloni și pilaștri reali și simbolici ai tradiției creatoare și ai continuității în istorie a spiritului neamului românesc. Monumentele istorice bisericești sunt altare ale memoriei sau pomenirii vredniciei neamului românesc, din generație în generație. Biserici, mănăstiri, capele, morminte și cruci, turnuri clopotniță, la care se adaugă monumentele istorice laice, sunt limbaj tainic și vizibil al tradiției, al continuității fizice și spirituale ale unui neam, oglinzi ale sufletului său, peceți ale jertfelniciei și dăruirii de sine, elan al căutării creatoare a omului îndreptat spre Dumnezeu – Creatorul după al cărui chip a fost creat omul (Facere 1,26).

Monumentele istorice bisericești din Bucovina, ca de altfel și din toată țara, arată că lângă creația lui Dumnezeu, natura, omul creator și iubitor de frumusețe a creat cultura, a cărei inimă mistică este cultul. Tradiția creatoare de frumusețe cultică și culturală este, așadar, o liturghie  diacronică, peste timp, a geniului creator al poporului român.

Pavel Florensky spunea Dumnezeu există pentru că există frumusețe iar noi putem spune referitor la monumentele istorice bisericești, că un neam există cu adevărat în istorie pentru că este creator și iubitor de frumusețe. 

Monumentele istorice bisericești din Bucovina sunt locuri de înfrumusețare a sufletului, iar peste toate aceste frumuseți strălucește chipul bărbatului duhovnicesc în care se reoglindește însuși chipul lui Hristos – Frumusețea  cea prea luminată.

Toate aceste ctitorii, podoabe al Ortodoxiei au fost și sunt pline de făuritori ai virtuții, ai vieții duhovnicești. Monahii și monahiile care au viețuit și viețuiesc în aceste ctitorii voievodale și boierești au mărturisit și mărturisesc învățătura de credință a Bisericii în toată purittatea sa, întărind pe credincioși în apărarea dreptei credințe, fapt ce a contribuit la unitatea sufletească a credincioșilor în jurul Bisericii  ca toți să fie una.

Sectorul Monumente , Patruimoniu şi Arhitectură bisericească are  datoria  de  a  supraveghea  modul îmn care aceste cărţi de identitate  ale neamului nostru sunt  bine  păstrate  spre  a fi transmise  mai departe.

[1] Goethe J. W. (von) (1799), Propyläen. Eine periodische Schrift, Tübingen, citat în Swenson A. (2013), The rise of heritage. Preserving the past in France, Germany and England, 1789-1914, Cambridge University Press, p. 278.

[2] Hugo V, (1825) Sur la destruction des monuments en France în: Guerre aux Démolisseurs, Revue des deux mondes, tome 5 (1832), pp. 607-622.