Seara Bucovineană – eveniment caritabil, organizat de ASCOR Suceava

Asociația Studenților Creștini Ortodocși Români, filiala Suceava, organizează cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, evenimentul caritabil „Seară bucovineană”.
📌Scopul caritabil al acestui eveniment este susținerea tinerei Andreea Anița, care duce o cruntă luptă cu cancerul și orice ajutor poate face diferența între viață și moarte.
Nume sonore ale cântecului popular românesc se alătură inițiativei filialei din Suceava și vor concerta pe scena evenimentului „Seara Bucovineană”.
Printre artiștii care au dat curs invitației noastre, se numără:
• Steliana SIMA
• Elena MERIȘOREANU
• Elisabeta TURCU JUVERDEANU
• Emilia GHINESCU
• Constantin BAHRIN
• Fetele din BOTOȘANI
• Raluca DIACONU
• Ilie CARAȘ
• Mihaela APOSTOL
•Petrică Remus FANDARAC
Precum și tineri talentați din Bucovina:
– Delia Valentina Bertea
– Claudiu Rusu
– Andrei Munteanu

Organizatorii invită toți doritorii să participe la „Seara Bucovineană”, la care un bilet sub formă de donație costă 100 de lei, iar studenții vor beneficia de o reducere de 30%.

Participanții se vor bucura de o seară autentic românească cu preparate tradiționale și dansuri moștenite din străbuni, iar în același timp vor face o faptă bună.

Persoane de contact:

Adelina: (0754) 839 249

Adriana: (0740) 750 191