Așezată sub ocrotirea Sfântului Mucenic Gherghe și a Sfântului Ierarh Nectarie de Eghina, Parohia Burdujeni a încercat să împlinească cu rugăciunea cea stăruitoare și cu fapta cea bună cuvintele evanghelice despre slujirea aproapelui: Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; Gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine. (…) Iar Împăratul, răspunzând, va zice către ei: Adevărat zic vouă, întrucât aţi făcut unuia dintr-aceşti fraţi ai Mei, prea mici, Mie Mi-aţi făcut (Matei 25, 35-36, 40).
În acest sens, pe lângă programul liturgic desfășurat, părinții slujitori alături de credincioși și-au îndreptat atenția către lucrarea de ajutorare a celor aflați în diferite nevoi, proiectele social-filantropice delimitându-se de restul activităților parohiei și grupându-se în ansamblul noului proiect social filantropic, intitulat „DAR – Dăruiește, ajută, roagă-te!”.
Cel mai însemnat proiect filantropic, atât ca cifre implicate, cât și ca vechime în tradiția bisericii noastre, este reprezentat de „Masa de sâmbătă”. Porțiile formate din ciorbă, un fel principal cald, pâine și un desert au atins, la sfârșitul anului 2021, cifra de 3264, număr crescut progresiv, de la câteva porții până la peste 100 dăruite într-o zi.
Proiectele-surori „DAR de Crăciun” și „DAR de Pași”, similare ca mod de organizare, au reprezentat activități de dăruire a 100 de pachete formate din alimente neperisabile celor aflați în nevoie, la cele două mari praznice împărătești, la Sărbătoarea Învierii și la cea a Nașterii Domnului nostru Iisus Hristos.
Tot în categoria proiectelor-perechi se află și cele două tabere, „Școala de Vară” și „Culoare, viață, credință” de două săptămâni în perioada verii și Tabăra de iarnă, care timp de 4 săptămâni a implicat organizarea unor ateliere de povești derulate de povestitori special formați, cu experiență acumulată, a unui spectacol de teatru de păpuși și primirea grupului de colindători în cadrul concertului de colinde „Slobozâ-ne, gazdă-n casă,/ Și primiți colinda noastră”, ajuns la a cincea ediție.
Dincolo de aceste două tabere care i-au avut în centru pe cei mai mici dintre credincioșii parohiei, am organizat încă alte trei proiecte filantropice pentru copii. Activitatea „DAR-ul Sfântului Nicolae” constă în susținerea a câte 3 elevi cu rezultate școlare deosebite, dar cu o situație financiară delicată. Cele trei burse acordate lunar pe tot parcursul anului școlar însumează câte 300 lei, fiecare. Totodată, cu ajutorul credincioșilor binefăcători, am reușit să echipăm, la începutul anului școlar 2021-2022, ghiozdanele a 10 elevi cu rechizitele necesare. De asemenea, în fiecare an am marcat data de 1 iunie, recunoscută ca Ziua Internațională a Copilului, printr-o excursie de o zi, „DAR-ul de vară”, pentru aproximativ 100 de copii din cadrul parohiei. Pe lângă diferite vetre monahale și alte locuri culturale vizitate, copiii au fost implicați în diverse activități derulate de animatori special formați în acest sens.
„DAR din DAR (re)facem Acasă” a reprezentat un alt tip de proiect, și anume refacerea unui apartament distrus în urma unui incendiu, procesul de refacere totală implicând 60 de zile.
Printre alte activități filantropice derulate, dar neașezate sub titlul unui proiect anume, se numără ajutorarea cu îmbrăcăminte și electrocasnice a unor familii cu mulți copii, dar cu resurse financiare scăzute, susținerea unor familii care și-au pierdut persoane dragi prin ajutoare de înmormântare, finanțări pentru operații urgente sau oferirea de medicamente în cazul unor persoane încercate de diferite boli și implicarea în activități filantropice mari, la nivelul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților: „Pentru prima dată la mare”, „Sânge pentru viață”.
Odată cu izbucnirea războiului, ne-am îndreptat atenția și către cei dintâi afectați, și anume refugiații care fug din calea luptelor. Pentru aceasta, parohia noastră, fiind localizată în apropierea Centrului de Permanență al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților de la Gara Burdujeni, s-a implicat în oferirea de asistență tuturor care au avut nevoie, de la obiecte principale de igienă până la dirijarea geografică pentru a ajunge într-un anumit punct al orașului.
Comunitatea Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nectarie”, prin părinții slujitori și credincioșii implicați, văzând nevoile zonei, atât cele actuale, cât și proiectele derulate, au luat inițiativa înființării unui spațiu dedicat în mod particular activităților de asistență socială: Centrul social-filantropic „Sfântul Nectarie”. Prin urmare, părinții slujitori ai Parohiei „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe și Sfântul Ierarh Nectarie” din Burdujeni, Suceava au bucuria de a vă invita în data de 17 Iulie 2022 la un amplu eveniment din comunitatea noastră.
Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, ne vom bucura de prezența Preasfințitului Părinte Damaschin Dorneanul, care va sfinți locul pentru noul centru social-cultural „Sfântul Ierarh Nectarie”, ce se va construi în curtea bisericii noastre.
Programul liturgic – 17 Iulie 2022
08:30 Primirea Ierarhului
08:45 Sfințirea locului pentru noul centru social-cultural
09:00 Sfânta Liturghie
Vă așteptăm cu drag să ne bucurăm de acest eveniment din cadrul Parohiei noastre!