Copiii n-au ezitat să pună întrebări și să-și mărturisească nelămuriri și visele lor mari și să ne dovedească, prin fiece nou gând, că ei știu că prieteniile de nestrămutat se leagă în biserici. Din pragul ușilor împărătești, părintele le-a îngăduit să privească sfios și deopotrivă cercetător, mai de aproape, spre Sfânta Masă și să-și ostoiască astfel neastâmpărul de-a ști mai mult, potolit de atâtea și atâtea ori de către mame sau bunici, încă din vremea când erau purtați de mână spre altar, la închinat sau la împărtășit: „Vorbim când se termină slujba, nu-i vreme-acum de întrebări.”.
Ce frumoase sunt bisericile dinspre care răzbate zvonul glasurilor de copii! Și mai cu seamă duminica, la ceas de după liturghie, la vremea școlilor de duminică. Dintr-o duminică în alta, străbat către noi, dinspre tâmplele binecuvântate, din 95 de parohii ale ținutului Sucevei, vești îmbucurătoare despre copii și tineri care-și învață statornicia în credința strămoșească și dragul de Biserică și de neam, în vecinătatea sfintelor altare, vegheați, deopotrivă, de profesorii și de părinții lor duhovnicești, dar și de îngerii și sfinții pe care-i știu și-i recunosc din icoane.
După împărtășirile de la Bogdănești, Panaci, Jahalia (din Râșca Sucevei) și Iacobeni, e astăzi rândul centrului-școală de duminică din Parohia „Sfântul Ierarh Nicolae” Ciumârna.
În duminica Întoarcerii Fiului risipitor, de pildă, biserica „scândurarilor” huțuli din Ciumârna, „cea mai veche și mai bine păstrată biserică de lemn din Moldova, cu anul ctitoririi – 1690 – săpat adânc în grindă”, și-a întâmpinat cu bucurie cei mai mici și mai nerăbdători să-i descopere lumea dintre fii. Vremea vecerniei s-a dovedit timp numa’ potrivit de continuare a lucrării ziditoare începute în timpul Sfintei Liturghii, de învățare strămutată în rugăciune, de răspuns la multe și felurite și cuminte-îndrăznețe întrebări purtate de copii.
Mai întâi, învățarea cu și despre obiecte liturgice, mai noi sau mai vechi, din Sfântul Altar sau din colecția neoprit sporită peste ani a bisericuței de lemn, fiecare purtând cu sine învățături dintre cele mai adânci și adevărate, despre Iisus – Lumina lumii, despre Treimea cea neîmpărțită, despre Biserică și despre-nveșnicire, sau povești așa de-adevărate, cu sfinți și îngeri, ascunse în icoane. Rând pe rând, prin mâinile mici și fremătând a nerăbdare și curiozitate, au trecut Sfântul Potir și Sfântul Disc, un Sfânt Antimis și Sfântul Chivot, Sfinte Evanghelii, pocrovețe, o steluță, un presconicer și-o linguriță ce l-a purtat, poate, de zeci de mii de ori către sufletele înnoite pe Mântuitorul Iisus. Apoi, diverse cărți de cult și icoane.
Copiii n-au ezitat să pună întrebări și să-și mărturisească nelămuriri și visele lor mari și să ne dovedească, prin fiece nou gând, că ei știu că prieteniile de nestrămutat se leagă în biserici. Din pragul ușilor împărătești, părintele le-a îngăduit să privească sfios și deopotrivă cercetător, mai de aproape, spre Sfânta Masă și să-și ostoiască astfel neastâmpărul de-a ști mai mult, potolit de atâtea și atâtea ori de către mame sau bunici, încă din vremea când erau purtați de mână spre altar, la închinat sau la împărtășit: „Vorbim când se termină slujba, nu-i vreme-acum de întrebări.”.
Mai apoi, învățare prin descoperire din Noul Testament și din Psalmi (și cei mai mulți dintre ei știu multe despre ce înseamnă o Psaltire). Cum căutăm și cum aflăm o carte nou-testamentară, un capitol, un verset? Despre evanghelii și evangheliști, despre epistole și autorii lor și despre cum se poate strămuta iubirea de Dumnezeu și de semeni (I Corinteni 13) în fapte și în vieți de copii.
Și, înainte de ceasul de purces mai învățat și mai împăcat către casă, fiecare copil și-a făurit o reinterpretată felicitare de Mărțișor. Că doar e-așa de-aproape primăvara! Spun reinterpretată pentru că, în loc de urare, fiecare copil a scris un verset preferat în felicitare. Și ce-au ales? Cei mai mulți dintre ei, versete din evanghelia duminicii, pe care s-au și bucurat s-o recitească de parcă ar fi fost cântăreți și ucenici de strană, dar și din Rugăciunea Domnească, din Imnul dragostei creștine, din Fericiri și din Psalmi. Ba, am putut citi într-una dintre ele și: „Omul bun din vistieria cea bună a inimii sale scoate cele bune, pe când omul rău din vistieria cea rea a inimii lui scoate cele rele. Căci din prisosul inimii grăiește gura lui.” (Luca 6, 45)
Am, așadar, încredințarea, și nu cred să greșesc, că putem desăvârși creșterea și educația copiilor noștri frumos, chiar tare frumos, în școlile cu multe ferestre din tinda Bisericii, în fapt, în naosul bisericilor în care au fost primeniți și botezați și-n care părinții lor și-au fost unii altora de Cerul Înalt încredințați.
(* În programul „Școala de duminică”, un program complementar, de tip educațional-catehetic, în cadrul parteneriatului Școală-Biserică, inițiat de către Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, chiriarhul locului, şi coordonat de către Sectorul educațional-teologic al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Suceava, sunt înscrise până la această dată 93 de școli de duminică-pilot și două centre de tineret, din tot atâtea comunități parohiale din județul Suceava.)
Daniela Ceredeev,
coordonator de program Școala de duminică