Astăzi, 11 august 2021, în Sala „Pimen Arhiepiscopul” a Centrului Eparhial Suceava a avut loc ședința Permanenței Consiliului Eparhial prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților. În cadrul acesteia a fost luată decizia reînființării schitului de călugări „Mănăstioara” – Udești, sub ascultarea Mănăstirii „Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava”, și numirea părintelui protosinghel Justinian Săvescu, secretar eparhial, în ascultarea de egumen onorific al așezământului monahal.
Repere istorice – arhitectonice
Biserica de lemn cu hramurile Intrarea Maicii Domnului în Biserică și Schimbarea la Față a Domnului se află în perimetrul în care, la mijlocul secolului al XV-lea, mai precis la 15 octombrie 1451, Bogdan al II-lea, domnul Țării Moldovei și tatăl lui Ștefan cel Mare, a fost ucis mișelește de Petru Aron, considerat pe baza unor documente frate vitreg al lui Bogdan al II-lea. După acest act criminal, Petru Aron a condus destinele Țării Moldovei până la 24 februarie 1452 (prima domnie), fiind înlăturat de Alexăndrel (Alexandru al II-lea ).
Potrivit tradiției istorice, după drama de la Reuseni, tânărul Ștefan s-ar fi ascuns în pădurea Plăvălar, în scorbura unui stejar. Din acest arbore s-ar fi construit ulterior o biserică, în jurul căreia s-a edificat și un schit de călugări.[1]
În afară de tradiția orală nu există niciun izvor care să documenteze existența acestui locaș monahal, cu excepția unor toponime din zonă: Poiana Călugărului, Moara Călugărilor și numele localității, Mănăstioara.
Cele mai vechi date certe despre biserica actuală de lemn sunt cele de pe icoana cu chipul Mântuitorului Iisus Hristos: 1775 Antonii Zograf și inscripția din anul 1762 descifrată din Antimis şi anume: Dumnezeu și Sfântul Oltariu: ca să se săvârșească pre dânsul sfintele dumnezeești slujbe, care s-au sfințit de Prea Sfințitul mitropolit a toată Moldavia Kir Gavril pe numele tuturor sfinților 1762.[2]
La Recensământul efectuat de Comisia austriacă pentru consemnarea şi hotărnicia averilor și moșiilor mănăstirești, instituită imediat după ocuparea Bucovinei, nu se înregistrează acest schit, de unde se poate deduce fie că la acea dată nu mai exista, fie că era puțin cunoscut.
Părintele Ioan Zugrav afirma în studiul său că monahii ar fi părăsit schitul, fugind în Moldova imediat după 1775, afirmând că în jurul bisericii actuale se vedeau pe la 1926 urmele chiliilor. După părerea lui N. Stoicescu[3] și Cristache Panait, monumentul actual datează din secolul al XVIII-lea, suferind pe parcursul vremii mai multe transformări.
Situată la mică distanță de Suceava, într-un sat mic, biserica se înălța în pădurea Plăvălar, pe moșia Ilincăi Balş.
Locașul inițial a fost supus mai multor transformări, atestate fiind cele din anul 1848, când se prelungește spre vest, în scopul măririi bisericii. Operațiunea este pomenită într-o inscripție pictată pe o scândură la absida laterală. Iată conținutul acestei inscripții scrise cu caractere chirilice: Această biserică la Mănăstioara s-au răpăluit (reparat) la anul 1848 august la 13 s-au început lucrul și s-au săvârșit noiembrie la 20 prin chiverniseala oamenilor Vasile Cosma, Gavril Botnar, Nica Bolohan, George Bolohan Carturarh (?).
În Cronica parohiei sunt consemnate și alte două reparații, cele din anii 1900 și 1974, când pereții au fost căptușiți cu scânduri de brad.
Tradiția orală arată că până la înălțarea turnului clopotniță clopotele erau atârnate într-un copac din preajma bisericii. Odată cu ridicarea turnului s-au turnat clopote noi, însemnându-se pe ele, spre memorie, data și numele donatorilor.[4]
Biserica de lemn este de tipul triconc, cu absida altarului decroşată și absidele laterale poligonale, ușor deformate. Pereții de nord și sud ai absidelor au o alunecare, spre interior unghiul celui din sud fiind mai accentuat; de altfel, și pereții longitudinali ai naosului suferă de aceeași abatere spre interior.
Altarul, de formă pentagonală, are o fereastră dreptunghiulară (0,35 x 0,50) în axă, iar iconostasul este fixat la nivelul decroşului. Tavanul este din scânduri alăturate, ce se sprijină, la est, pe o retragere îngustă.
Naosul are două ferestre în axele absidelor, iar deschiderea largă a acestora și adâncimea lor redusă le apropie de forma dreptunghiulară. Încăperea este acoperită cu un semicilindru central, orientat longitudinal, și cu un altul dispus transversal, în continuarea primului, spre vest, realizat la alt nivel. Ioana Cristache Panait consideră, pe bună dreptate, că spațiul acoperit cu acest semicilindru transversal alcătuiește pronaosul bisericii inițiale. În forma actuală a bisericii, acest pronaos redus este de fapt înglobat în naos, în ciuda sistemului diferit de boltire.
Semicilindrul central este susținut, transversal, de două arcuri masive, iar la nord și sud de câte o grindă pe care se reazemă și bolțile ușor arcuite ale absidelor. În axă, acest semicilindru, este străpuns de o turlă octogonală care se sprijină pe arcele amintite.
Cel de-al doilea semicilindru al naosului este orientat transversal, susținut de patru arce dublouri, decorate cu bumbi în relief. La est se sprijină pe grinzile ce asigură timpanul semicilindrului central, iar la vest direct pe peretele dinspre pronaos.
În alcătuirea inițială a bisericii, marcarea pronaosului se făcea printr-o despărțitură cu un gol central de trecere și prin alte două, mai mici, cu parapet, care erau marcate de stâlpi ce susțineau la partea superioară o grindă decorată. Aceasta se regăsește în biserică și impresionează prin masivitatea și minuțiozitatea cu care sunt realizate elementele de decor. Grinda este împărțită în trei zone de 0,45 m pentru marcarea golurilor, fiind decupată după un contur ce îmbină simetric elemente de linii drepte și curbe. În partea inferioară a grinzii orizontale decupările sunt întărite de câte o rozetă cu șase brațe, cu câmpul interbracial și el decorat; tăieturile de contur sunt adâncite, dublate, iar muchiile aplatizate.
Se păstrează în grindă un gol de 0,30 m în care se încastrau stâlpii de susținere. Grinda astfel decorată este încoronată cu un brâu de trei torsade, în retragere, adăpostite de o mică cornișă. Prin asamblarea înfășurărilor torsadelor în sens invers una față de cealaltă se evidențiază un nou motiv cu sporite efecte decorative.
Pronaosul actual este realizat prin înfundarea pridvorului original, în continuarea lui, spre vest, ridicându-se un nou pridvor care susține turnul clopotniță.
Accesul spre naos se realizează printr-un portal relativ îngust, decorat, restul peretelui despărțitor fiind alcătuit din bârne groase, prinse în amnare spre interior și în cheutori spre exterior.
Tavanul pronaosului este alcătuit din bârne groase, iar în interior se pot admira stâlpii decorativi, în torsadă și cu umerașe prinse în cuie de lemn. Accesul în biserică se face pe latura de sud a pridvorului în formă pătrată, executat dintr-o schelă de stâlpi înfundat cu scânduri. Interiorul dispune de mai multe elemente decorative, dintre care cele mai atent realizate sunt portalul, grinda transversală ce marca pronaosul inițial, arcele dublouri, stâlpii din pronaos și frontonul iconostasului. Acesta, pe o lățime de 0,25 m, capătă un profil de diferite adâncimi prin asamblarea unor linii drepte și curbe cu diferite raze. Longitudinal, pe trei registre, de diferite grosimi, se desfășoară trei torsade semi-reliefate. La exterior biserica a fost căptușită cu scânduri de brad. Acestea lasă la lumină torsada ce înconjoară biserica inclusiv pridvorul original.
Talia înaltă a bisericii a impus realizarea acoperișului cu dublă streașină: una îngustă cu pantă joasă, acoperind naosul și pronaosul, și o alta cu 0,60 m mai jos mai largă, acoperind altarul și absidele laterale și asigurând protecția perimetrală a întregului edificiu.
Turnul clopotniță are un acoperiș aparte, detașat de restul învelitorii.
Deasupra altarului s-a ridicat o turlă falsă care nu depășește nivelul acoperișului central. Din cauza terenului în pantă ușoară, soclul prezintă denivelări de circa 0.60 m. Aspectul exterior al monumentului este fericit întregit atât de ferestrele absidelor, cât și de cele ale altarului care, pe lângă dimensiunile reduse, sunt ornamentate cu elemente decorative realizate prin profilarea ancadramentului după un contur de linii arcuite ce pornesc de pe baze joase simple. Maniera amintește de ancadramentele ferestrelor monumentelor de zid.
Un veritabil ansamblu decorativ îl constituie pridvorul inițial, cu o structură echilibrată de elemente armonios îmbinate. La partea superioară se desfășoară o torsadă lată de 0,10 m; cu pasul mare, puternic reliefată, ea se sprijină pe o grindă masivă de 0,25 m în care se încastrează stâlpul și contrafișa acestuia. Stâlpul este organizat simetric, cu o bază înaltă de 0,75 m și un capitel cioplit în patru fețe. Coloana este alcătuită din două toruri fusiforme de 0,25 m și 0,30 m, cu suprafața cioplită în torsadă deformată, cu pasurile inegale. Cele două fragmente se asamblează printr-un poliedru cu muchiile bazelor teșite, în intenția unei mai fluente racordări cu coloanele fusiforme.
Umerașele sunt, în ansamblu, de formă triunghiulară, îmbinând decupările rotunjite cu cele drepte.
În umbra acestei ctitorii de lemn șade munca anonimă a meșterului popular, meșter care a transpus cu migală și răbdare motive vechi, ale căror semnificații s-au pierdut puțin câte puțin în decursul istoriei.
Dată fiind valoarea deosebită a acestei biserici de lemn în peisajul istoric al Bucovinei, considerăm că eforturile depuse pentru conservarea acestui monument istoric bisericesc sunt cu atât mai binevenite cu cât infiltrarea noilor structuri de arhitectură se resimte puternic în satele noastre.
[1] Ana Niculăiasa, Mihai Niculăiasa, Zona Fălticenilor, Bucureşti, 1981, p. 233.
[2] Ioan Zugrav, Schitul Mănăstioara din judeţul Suceava în „Candela”, 1926, p. 45.
[3] N. Stoicescu, Repertoriul bibliografic al localităţilor şi monumentelor medievale din Moldova, Bucureşti, 1974, p. 553.
[4] Inscripţia de pe clopotul mare: Acest clopot s-au vărsat satul Plăvălar cu hramul Vovidenia cu cheltuialas Vasile Cosmas, Budnar Nica Bolohan şi ciu toţi locuitorii anul 1849.